Ultimul careu…

„Ce faci trepăduşule?” îmi zicea bătrânul VV, când mă vedea butonând de zor pe tastatura calculatorului, la redacţie, pe sub seară, în vizită. Nu mă supăram deloc pe „nea Virgil”. „Ce atâta ţâca, ţâca?” adăuga, cu aluzie la zgomotul tastelor cu viteză manevrate de „trepăduş”. După vreo ţigară fumată, pe fugă, începea să recite, în latină, din poeţii lui preferaţi: Ovidius, Horatius şi mulţi alţii.

Aveam răbdarea să-l ascult, eu dându-i în română, spre ruşinea mea, un citat din marele Will (Shakespeare). Apoi avea o mulţime de poveşti de prin anii ’60-’70 ai urbei noastre: cum a pus bazele Clubului rebusistic Cetatea (1971), de unde vine rebusul (de la Nicolae Popescu-Rebus) sau despre Cenaclul umoristic „Ridendo” care se ţinea la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava. Ultima dată, pe VV, odinioară membru de bază al defunctului Cenaclu „Capşa mică” de peste drum, l-am văzut vineri, 17 septembrie a.c., când i-am înmânat personal cartea „O lume minunată” scrisă de jurnalistul Neculai Roşca. I-am strâns mâna şi nu ştiam că era pentru ultima dată… Dar, reţin o întrebare „obsedantă” a lui nea Virgil, adresată mie cu ani în urmă: „Oare acolo, Sus, o să încap şi eu în Împărăţia lui Dumnezeu?”. Da, dl VV, cu siguranţă! Drum lin spre Patria cerească, bătrâne mohican! Al tău amic, Adi.