Cu cartile pe fata

În contextul mult mai larg al unor suite de manifestări culturale reunite sub egida „Sărbătorile Memoriei”, joi, 19 mai a.c., la Biblioteca Judeţeană „I.G. Sbiera”, în prezenţa amfitrionului manifestării, Gabriel Cărăbuş, directorul instituţiei, a avut…


Despre migratie si imigratie la Uzina de Apa

Un nou dialog al artelor s-a consumat vineri, 13 aprilie a.c., la Centrul de Arhitectură Cultură Urbană şi Peisaj „Uzina de Apă”, sediul Ordinului Arhitecţilor din România-Filiala Nord-Est prin vernisarea expoziţiei de pictură a artistului…


„Omul şi cartea” la USV

O frumoasă întâlnire de suflet între generaţii, de foşti şi actuali absolvenţi ai Facultăţii de Istorie Geografie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”-Suceava, parte doctoranzi, parte doctori în istorie, şi profesorul univ.dr. Mihai Iacobescu, s-a…


„Fiorduri” din temnita rosie

Geografic vorbind, ca definiţie, termenul de fiord, fiorduri la plural, înseamnă „golf adăpostit” sau „ferit de furtuni şi valuri” în limba norvegiană a lui Henrik Ibsen, marele dramaturg, adică în Bokmal (limba cărţii, n.n.), la…


Fiorduri incarcerate

Un frumos regal al artelor frumoase, care a cuprins într-un mănunchi, cuvântul scris, muzica şi pictura s-a consumat, la începutul acestei săptămâni în sala muzeu „Dr. Dragoş Corlăţeanu” de la Biserica monument „Naşterea Maicii Domnului”-Suceava,…