De Ziua Bucovinei, la Biserica-monument Nasterea Maicii Domnului

În preambulul unei suite de manifestări dedicate Zilei Bucovinei (28 Noiembrie) şi a Zilei Naţionale a României (1 Decembrie), la Biserica-monument „Naşterea Maicii Domnului” din proximitatea Palatului de Justiţie din Suceava, joi, 24 noiembrie a.c., a avut loc, în sala-muzeu „Dr. Dragoş Corlăţeanu” a complexului arhitectonic „In memoriam”, o conferinţă specială dedicată celor două evenimente majore din existenţa neamului omenesc consumate acum 104 ani. Părintele paroh dr. Viorel-Ioan Vârlan a spus, în deschidere, despre cum bunicii săi dinspre mamă şi tată i-au ioculat sentimentul patriotic faţă de neam şi ţară şi despre cum acest sentiment a dus la înfăptuirea complexului arhitectonic „In memoriam”: Biserica, sala-muzeu, grupul statuar al Brâncovenilor şi, desigur, Turnul „Unirii” care se va inaugura astăzi, de Ziua Bucovinei. „Bunicul dinspre partea mamei a luptat în cele două războaie mondiale, a fost rănit, a fost luat prizonier după 23 August 1944 (…) iar eu am trăit în atmosfera spuselor bunicului meu că trebuie să fim o ţară liberă, binecuvântată de Dumnezeu. Astfel au luptat toţi moşii şi strămoşii noştri. Bunicul dinspre tată de la 14 ani a fost crescut de stat, a făcut teologia, iar profesorul George Bota i-a spus: «Costică, ţara are nevoie de preoţi, nu de avocaţi!». Bunicul a înfiinţat primele parohii în mijlocul ungurimii în perioada interbelică, la Ianculeşti, la Halmeu (localitate denumită ulterior Nicolae Titulescu).

După Dictatul de la Viena, casa parohială a bunicului, unde funcţiona şi primăria a fost aruncată în aer…” a spus părintele Vârlan, care a adăugat că i s-au întipărit în minte acele momente istorice de făurire a României Mari, continuând cu motivaţia ridicării, în Anul Centenar, al Turnului „Unirii”: „Am gândit să ridic acest turn, ca pe ceva simbolic, care să rămână peste veacuri. În capela «Unirii» sunt pictate icoana Deisis (Mântuitorul Hristos, Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul), Maica Domnului Oranta, apoi mitropolitul Vladimir de Repta, Iancu Flondor, Ferdinand I Întregitorul (…). Turnul «Unirii» ar fi trebuit să fie inaugurat pe 4 iunie 2020 (adică la 100 de ani de la ratificarea Tratatului de la Trianon), dar pandemia de COVID-19 şi trecerea la cele veşnice a IPS Pimen, nu a făcut posibil acel demers. Dr. Ioan Raţiu, unul dintre memorandiştii de la 1892 spunea că: «existenţa unei naţii nu se discută ci se afirmă»”.
În prelegerea sa, prof. univ. dr. Gheorghe Onişoru, a vorbit despre generaţia de la 1918 care, după preluarea puterii de către comunişti, a devenit „un fel de paria a societăţii”. „Comuniştii au respins ideea Unirii de la 1918. (…) Lenin vedea România ca un stat multinaţional sau ca o închisoare a naţiunilor” a afirmat istoricul Gheorghe Onişoru, care a adăugat că „discursul noii puteri se schimbă după 1968, în ceea ce priveşte evenimentele din 1918. Cei care au condus atunci ţara au fost nişte oameni patrioţi, care au reuşit să deschidă porţile României spre Vest, iar după 1989 am putut să vorbim deschis despre Marea Unire.”, universitarul amintind despre apropierea dintre România şi Statele Unite ale Americii, dintre România şi Regatul Unit. Tot Gheorghe Onişoru a mai spus că „Marele Război a fost unul care a bulversat lumea, iar acum 8 ani, în 2014, la nivel mondial a debutat o suită de manifestări dedicate acestui eveniment (…) Pentru România, războiul nu s-a încheiat cu Armistiţiul de la Compiegne din 11 noiembrie 1918. România a continuat să lupte încă 2 ani pe frontul din Transilvania, să respingă trupele maghiare ale Republicii Ungare a Sfaturilor, un stat comunist bolşevizat condus de Béla Kun. Acest «cerc» se închide în 1922, pe 15 octombrie, prin încoronarea de la Alba Iulia”. Tot domnia s-a a vorbit despre eforturile de război ale Reginei Maria, ca şi despre modul în care – ca nepoată a reginei Victoria şi vară a ţarului Rusiei Nicolae al II-lea – a reuşit ca, la Paris, României să-i fie recunoscute drepturile istorice.
„Cum se vedea oare România la 1919? O ţară devastată de război, cu provincii realipite care aveau alt sistem monetar: Basarabia (rubla ţaristă), Transilvania şi Bucovina (forintul) (…), cu o societate puternic divizată. La Răsărit se născuse balaurul bolşevic, iar România urma să fie ocupată şi devastată. Dar, au fost oameni politici care au reuşit să facă un plan pentru România Mare şi, ca într-un timp scurt, să facă Constituţia de la 1923. Premierul Ionel Brătianu a promovat prin deviza «prin noi înşine» – cea înscrisă pe steagul lui Tudor Vladimirescu – un naţionalism economic. A ştiut ce să facă cu ţara” a conchis Gheorghe Onişoru, care s-a arătat oripilat de lipsa de patriotism de azi: „La Belgrad Gavrilo Princip are o statuie în centrul capitalei Serbiei. Europa aia pe care o ştiam noi e pe ducă. În Germania sunt 4 nemţi şi 5 turci. Noi, în această lume, în acest turbion, nu putem exista dacă n-o să reuşim să ne păstrăm identitatea naţională. Trebuie să ţinem orele de istorie în şcoală, deoarece un popor care nu-şi cunoaşte istoria nu are viitor”.
Prof. univ. dr. Florin Pintescu, decanul Facultăţii de Istorie de la Universitatea „Ştefan cel Mare” a spus: „Noi am uitat ce înseamnă, azi, patriotismul. Polonezii, de pildă, au un patriotism fenomenal, au trei ore de istorie pe săptămână. Noi parcă acum exersăm un sentiment de sfială când este vorba de patriotism. După 33 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, vedem o societate în derivă în ceea ce priveşte planul de viitor şi proiectul de ţară. (…) Daco-românismul s-a născut o dată cu Supplex Libellus Valachorum în 1791, o petiţie adresată de românii din Transilvania împăratului de la Viena prin care se cerea recunoaşterea românilor cu drepturi egale alături de saşi, secui, pe baza originilor latine. Mişcarea îi privea pe toţi românii care locuia în provincii diferite, de pe teritoriul fostei Dacii, pentru a se uni în hotarele unui singur stat (…) Aceasta a fost înfăptuirea daco-românismului. Ea a fost îmbrăţişată de literaţi prin exaltarea trecutului istoric, precum la Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri şi alţii. Copiii crescuţi în biserică şi în şcoală cu aceste idei au devenit, mai apoi oameni politici, gospodari, care au înteles ca, în vâltoarea anilor 1916-1918, să nu îşi precupeţească sângele şi viaţa. Gheorghe Bratianu, de pildă, a fost voluntar pe front în Războiul de Reîntregire. Astăzi nu am prea avea asemenea exemple” a spus prof. univ. dr. Florin Pitescu, decanul Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”. El a analizat apoi, critic, modul în care provinciile româneşti, după Primul Război Mondial au revenit României Mari: momentul 27 martie 1918 – unirea Basarabiei (4 divizii trimise în Basarabia pentru a restabili ordinea, militarii ruşi bolşevizaţi dedându-se la jafuri), şi 28 noiembrie, acelaşi an, unirea Bucovinei. Istoricul a mai subliniat că, în cadrul Ucrainei de Vest, se dorea alipirea nordului Bucovinei la Galiţia, iar trupele Diviziei 8 Infanterie a generalului Iacob Zadik, au reuşit să împiedice acest lucru. „La 21 noiembrie 1918 trupele militare şi paramilitare ucrainene s-au retras de la Cernăuţi…” a mai subliniat Florin Pintescu care a trecut în revistă şi alte aspecte din istoria provinciei care îşi celebrază azi ziua.
Tot în sala-muzeu „Dr. Dragoş Corlăţeanu”, cei prezenţi au putut admira lucrări din expoziţia plastică „Mărturisitori din temniţele comuniste”, portrete realizate de artista Aida Şuşter-Boţan: Iustin Pârvu, Valeriu Gafencu, Dumitru Stăniloae etc. La sfârşitul manifestării au fost acordate diplome şi medalii comemorative celor care au contribuit de-a lungul timpului la edificarea bisericii-monument, iar momentul artistic, la vioară, „Balada” lui Ciprian Porumbescu, a fost interpretat de elevul Luca Morar de la CN. „Ciprian Porumbescu”. ADRIAN POPOVICI