„60 de ani de rugbi sucevean”, un adevărat „Untold” sportiv
„60 de ani de rugbi sucevean” au fost marcaţi sâmbătă, 5 august a.c., la Complexul sportiv „Unirea”, unde foşti şi actuali rugbişti, unii de vârsta a treia, pasionaţi ai sportului cu balonul oval, prieteni ai rugbiului, copii, părinţi, bunici au ţinut să fie din nou împreună la un eveniment cu totul deosebit pentru urbea noastră, unul la superlativ, care a reunit, după ani, peste 300 de persoane, manifestarea fiind posibilă prin contribuţia organizatorilor: CSM Suceava (preşedinte Vasile Băiţan, vicepreşedinte Valerică Gherasim), prin secţia de rugbi CSM Bucovina Suceava, Asociaţia Judeţeană de Rugbi – preşedinte prof. Lucian Preutescu, moderatorul evenimentului.
Un pios omagiu a fost adus, pe teren, acelor rugbişti strămutaţi la cele veşnice, printr-o slujbă de pomenire, cu menţionarea tuturor celor plecaţi, cu nume şi prenume, pentru ca amintirea lor să dăinuie şi în inimile generaţiilor prezente şi viitoare ale sportului cu balonul oval.
La eveniment a fost prezent primarul Ion Lungu, însoţit de viceprimarul Lucian Harşovschi – el însuşi cochetând cu rugbiul un timp, şi viceprimarul Teodora Munteanu.
În alocuţiunea sa, primarul Ion Lungu a subliniat sprijinul pe care municipalitatea îl acordă rugbiului şi sportului în general, fiind principal finanţator al echipei CSM Bucovina Suceava. Edilul-şef a oferit o Diplomă de Excelență Rugbiului Sucevean, „pentru performanță sportivă și pentru promovarea imaginii orașului Suceava”. De asemenea, a dăruit o sticlă de şampanie franţuzească, ştiut fiind faptul că naţionala României de rugbi va evolua la Campionatul mondial din Franţa, în perioada 8 septembrie – 28 octombrie a.c.
„Pe 4 mai 2024, de Ziua Naţională a Rugbiului municipalitatea va finanța un eveniment sportiv la care să participe toate echipele de rugbi de la old boys la copii, inclusiv echipa de fete”, a fost mesajul transmis de şeful municipalităţii sucevene. Ion Lungu s-a aflat, alături de Lucian Harşovschi, în tribună, schimbând impresii cu câţiva dintre foştii rugbişti din „generaţia de aur” a CSM-ului.
Meciuri demonstrative de touch rugbi (rugbi fără atingerea adversarului, destinat cu precădere începătorilor, iar o echipă poate fi mixtă: fete şi băieţi – n.red.) susţinute de copilaşi (fetiţe şi băieţi de 5-8 anişori şi peste), supravegheaţi îndeaproape de jucători adulţi, pentru a nu se accidenta, au constituit deliciul publicului tânăr şi vârstnic, în prima parte a „amicalurilor”.
Au urmat, apoi, jocul seniorilor (old boys) cu echipe mixte, care s-au „confruntat” în două reprize scurte, 20 minute (faţă de durata oficială de 40 de minute repriza, în competiţii), meci desfăşurat între selecţionatele Moldovei (jucători care au activat la Bârlad, Iaşi, Galaţi) şi Bucovinei (cu jucători de la CSM Bucovina Suceava şi RC Gura Humorului, fiind remarcaţi de cei prezenţi, printre alţii, Ştefăniţă Rusu, managerul RC Gura Humorului, şi Marcel Creţuleac, antrenorul jucător al CSM Bucovina Suceava). Toţi seniorii au făcut deliciul publicului prin eseuri, grămadă, margine şi alte faze de joc specifice unui meci de rugbi. Ultimul meci demonstrativ, înainte de festivitatea de premiere, a fost cel al rugbiştilor U17 de la LPS Suceava, coordonaţi de antrenorul Codrin Prorociuc.
Festivitatea de premiere a constat în oferirea de diplome, tricouri şi plachete aniversare tuturor celor care, indiferent de pe ce poziţie s-ar fi aflat, au ajutat, de-a lungul anilor, rugbiul sucevean, cu mesajul: „În semn de înaltă recunoştinţă şi mulţumire pentru implicarea şi eforturile depuse pentru ca rugbiul sucevean să ajungă la 60 de ani de la înfiinţare. Vă suntem profund recunoscători că faceţi parte din această familie!”. Sâmbătă, pe stadionul „Unirea”, a fost un adevărat „Untold” sportiv şi o revedere între generaţiile de ieri şi de azi. S-au schimbat impresii, amintiri, s-au legat prietenii, nelipsind nici muzica de calitate, în surdină, a anilor ’70-’80.
Printre gloriile rugbiului sucevean de ieri şi de azi, pe „Unirea” s-au mai aflat antrenorul emerit Constantin Vlad – cel care a ţinut multă vreme echipa CSM Bucovina Suceava în primul eşalon rugbistic al ţării, fosta Super Liga (actuala Liga Naţională), prof. Dumitru Livadariu, Dumitru Grig.
În urmă cu 60 de ani, cotidianul „Zori noi”, titra, despre începuturile rugbiului la Suceava: „(…) Un mare amator al jocului cu balonul oval, inginerul Mihalcea Sebastian, de la Întreprinderea 4 construcţii Suceava, fost jucător la CSMS Iaşi şi antrenor al echipei Constructorul Iaşi, sprijinit de consiliul asociaţiei sportive Constructorul TRC Suceava (preşedinte ing. Alex. Manoliu), a înfiinţat, împreună cu ing. Aurel Moldoveanu, o secţie de rugbi pe lângă această asociaţie”.
În lotul de acum 60 de ani al echipei se regăseau Bădăluţ, Mîndru, Hriţcu, Pandele, Decuseară, Sandu, Hogaş, Bontaş, Munteanu, Mihalcea, Zuckerman, Sidoriuc, Senic, Ursu, Mocanu, Tănase, Onciu, Zamfir, Guriţă şi Andronic… De-a lungul timpului, de la Suceava au plecat, inclusiv la naţională şi la echipe de top ale ţării, mulţi rugbişti care au performat în competiţiile interne şi internaţionale. Suceveanul Haralambie Dumitraş a fost, un mandat, preşedintele Federaţiei Române de Rugby (FRR).
Vă reamintim că sportul rugbi s-a născut, în 1823, pe terenul „Big Side” al colegiului elisabetan Rugby din Anglia, în timpul unui meci de fotbal în care elevul William Webb Ellis, exasperat că nu putea să înscrie în poarta, a luat balonul la subsuoară şi a fugit până în poarta adversă, marcând…