Ad astra…
Albert Einstein, unul dintre marile genii ale fizicii, spunea că timpul este relativ, că are bucle, că trece (se scurge) diferit în funcţie de locul în care ne aflăm. Iată că s-a scurs un an…
Albert Einstein, unul dintre marile genii ale fizicii, spunea că timpul este relativ, că are bucle, că trece (se scurge) diferit în funcţie de locul în care ne aflăm. Iată că s-a scurs un an…
> Prof. Gheorghe Fecioru lucrează la alcătuirea unei monografii a localităţii Comuna Fântânele este o unitate administrativ-teritorială (UAT) a judeţului Suceava, aflată azi în zona limitrofă dintre Vechiul Regat şi Bucovina austriacă, care a…
Pomenirea eroilor martiri anticomunişti De sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, la Biserica monument „Naşterea Maicii Domnului” ridicată lângă Palatul de Justiţie Suceava – unde în anii ’50 ai secolului trecut a funcţionat…
La editura „Basilica” a Patriarhiei Române a văzut lumina tiparului, anul trecut, volumul „Cappadocia. Istorie, credinţă, artă şi civilizaţie bizantină”, semnat de arhidiaconul Vasile M. Demciuc, consilier eparhial la Sectorul Monumente, Patrimoniu şi Arhitectură Bisericească…
La Editura Junimea din Iași, în anul 2020, a văzut lumina tiparului crestomaţia de texte „Însemnări despre oameni și cărți”, volum semnat de prof. univ. dr. Mihai Iacobescu. În „Introducere”, octogenarul universitar sucevean subliniază: „Cartea…