Tradiţie şi continuitate în lemn de meşterul popular Dragoş Olaş

În pitoreasca localitate montană Vama, sâmbătă, 6 iunie a.c., acolo unde exploatarea „aurului verde” a ridicat din timpuri imemorabile comunitatea, a avut loc inaugurarea unui muzeu veritabil, într-o casă special amenajată, cu artefacte sculptate în lemn, lucrate manual de către meşterul popular Dragoş Olaş. olas
În prezenţa unor membri marcanţi ai comunităţii vămene, apropiaţi ai familiei Olaş, deschiderea expoziţiei s-a început printr-o slujbă specială de binecuvântare şi sfinţire a casei, oficiată de preoţii slujitori, Nicolae Moroşan şi Vasile Mera.

Advertisements

Invitat să ia cuvântul de început, profesorul Ion Cernat şi-a exprimat dorinţa ca „acest muzeu să aibă o viaţă cât mai lungă, să se îmbogăţească cu cât mai multe piese şi să fie vizitat de cât mai mulţi turişti.” Părintele Nicolae Moroşan, a subliniat, la rându-i, necesitatea unui astfel de muzeu care să perpetueze tradiţiile localnicilor: „La temelia caselor noastre, cu mult înainte de a apărea alte materiale de construcţie, a stat la bază lemnul, „aurul verde” pe care trebuie să-l preţuim şi de care trebuie să ne mândrim. Satisfacţia acestor exponate rămâne permanentă în ochii altora care se scaldă în lumina lor.” Preşedinta Asociaţiei Turistice „Vama” care derulează proiecte europene de profil, Aurelia Badale a spus: „Noi am sesizat că meşterii populari sunt tot mai rari, iar mentorii tot mai greu de găsit, motiv pentru care am luat iniţiativa de a tipări un catalog de promovare a zonei, această expoziţie fiind inclusă în catalog.” Expoziţia de sculptură în lemn, care poartă semnătura Dragoş Olaş, cuprinde un număr de 250 de exponate lucrate manual pe suport de lemn, este perenă şi poate fi vizitată oricând, gratuit, de către oricine, după cum ne-a mărturisit chiar autorul care, la venerabila vârstă de 88 de ani a visat ca „dorinţa să i se îndeplinească şi să transmită urmaşilor tradiţiile înaintaşilor în sculptura în lemn.” Un prieten al familiei Olaş, Marin Simionescu a pus la dispoziţie casa unde puteţi vedea expoziţia perenă de sculptură în lemn. La manifestare s-a aflat şi fiul meşterului popular Dragoş Olaş, arhitectul Doru Ghiocel Olaş, un alt creator de frumos, prin biserici şi catedrale.

Te-ar mai putea interesa...