Notice: Function _load_textdomain_just_in_time was called incorrectly. Translation loading for the nimble-builder domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/adipop/public_html/wp-includes/functions.php on line 6131

Notice: Funcția _load_textdomain_just_in_time a fost apelată incorect. Încărcarea traducerii pentru domeniul hueman a fost declanșată prea devreme. De obicei, este un indicator pentru codul unui modul sau a unei teme care rulează prea devreme. Traducerile ar trebui să fie încărcate la acțiunea init sau mai târziu. Te rog vezi Depanare în WordPress pentru mai multe informații. (Acest mesaj a fost adăugat în versiunea 6.7.0.) in /home/adipop/public_html/wp-includes/functions.php on line 6131
Cronica meteo suceveana – Adrian Popovici

Cronica meteo suceveana

Starea vremii ne influenţează vrând nevrând activităţile cotidiene şi, de ce nu, bioritmul vieţii în sine. Orice activitate umană, cât de neînsemnată ar fi în sine este supusă vremii şi fără să ne supunem legilor universale nu am putea exista ca specie. Vechii greci au fost primii care au dat conturul meteorologiei de azi, ca ştiinţă aplicată, sau din limba lor „meteoros”, ceva căzut din cer (n.a.): ploaie, grindină ori tornadă ori alte fenomene asociate vizibile pe cer.

Advertisements

În secolul al XIX-lea Meteorologia se diferenţiază ca disciplină auxiliară ştiinţelor geografice despre Pământ cu un rol cheie în toate sectoarele de activitate. Despre Meteorologie ca domeniu aplicat de cercetare s-au scris destul de puţine lucrări de specialitate şi multe dintre ele sunt accesibile unui public restrâns. În acest context ne reţine atenţia lucrarea lui Mircea Guraliuc, Vremea la Suceava sau despre Fenomenul meteorologic local în perioada 1974-2008, carte publicată la Editura Muşatinii care prezintă celor interesaţi, nu neapărat specialişti, o sinteză locală despre starea vremii defalcată pe perioada 1974-2008. Lucrarea este prefaţată de un cuvânt înainte al prof. univ. dr. Mihai Iacobescu de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava care citează câteva gânduri despre autor: „…ele m-au asaltat şi luminat, primind şi răsfoind cartea ca pe o invitaţie spre meditaţie, a lui Mircea Guraliuc, fostul nostru student, care, pasionat de climatologie, a devenit un iscusit cronicar al fenomernului meteorologic, la Suceava, pentru anii 1974-2008.”

Foarte riguros documentată, cartea lui Mircea Guraliuc se deschide cu o sinteză obiectivă a schimbărilor climatice globale, un subiect la modă, dealtfel, încălzirea globală şi la fel de fierbinte dezbătut în mediile înalte, studiu publicat în Gazeta de Bucovina, nr.148 din 20 martie 2007. Autorul este foarte popular în presa locală suceveană cu articole despre starea vremii publicate deja în Obiectiv şi Crai Nou şi care încununează, zicem noi, la cei 70 de ani ai autorului, o activitate fecundă în domeniul vremii „instabile”, de care atât de mult ne pasă în cotidianul presant.

Deşi tehnică în conţinut, cu multe grafice şi imagini, aparent acccesibilă doar specialiştilor, cartea este o „cronică” de conţinut a evenimentelor climatologice care ne-au influenţat, mai mult sau mai puţin, într-o perioadă de 34 de ani, activităţile noastre cotidiene şi o cronică meteo a Sucevei unică în sine.

You may also like...