Festivalul internaţional de creaţie „Vrancea literară” 2020

Premianţi suceveni

Advertisements

Cea de-a IX-a a Festivalului internaţional de creaţie „Vrancea literară”, desfăşurat anul acesta în condiţii specifice cauzate de pandemia Covid-19, şi-a desemnat premianţii care s-au înscris în concurs cu operele publicate anul trecut. Şi la această ediţie a manifestării au fost recompensaţi, ca şi în anii trecuţi, scriitori suceveni.

Astfel, Marele premiu – Cartea anului 2019 – a fost acordat scriitorului Constantin Severin pentru romanul „Bibliotecarul Infernului”. La secţiunea „Proză scurtă”, Premiul special al juriului i-a revenit lui Ioan Ţicalo pentru cartea „Nebănuitele căi…”. Andrei Breabăn, un pasionat de istorie autohtonă, a obţinut premiul I pentru cele trei volume „Din vremea regelui Decebal”. La secţiunea „Memorialistică”, premiul I i-a revenit lui Emil Simion pentru volumul „Dăinuiri”. Un premiu special al juriului a obţinut prestigioasa revistă „Bucovina literară”, al cărei redactor-şef este Alexandru Ovidiu Vintilă, preşedintele Societăţii Scriitorilor Bucovineni (SSB). Organizatorii festivalului au fost Fundaţia social-culturală „Mioriţa”, Liga Scriitorilor din Vrancea, revista şi editura „Salonul literar”.

You may also like...