Omagiu celor cazuti la datorie

În pofida vremii capricioase de afară şi anul acesta de Marele Praznic Împărătesc al Înălţării Domnului, joi, 25 mai a.c., credincioşii parohiei Bisericii „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”
din comuna Udeşti s-au adunat pentru a le aduce un pios omagiu acelora dintre neamurile lor care s-au jertfit pentru apărarea patriei străbune în cele două conflagraţii mondiale care au zguduit secolul trecut.

Advertisements

Sfânta Liturghie a fost oficiată de preoţii slujitori Nicolae Fădur şi Adrian Bărghier care au subliniat celor prezenţi faptul că cele două sărbători, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, una bisericească şi cealaltă naţională se întrepătrund în mod armonios. Momentul solemn a fost acela în care o delegaţie a Primăriei comunei Udeşti în frunte cu primarul în exerciţiu, Hristea Ostrovan, viceprimarul, Mihai Pantiuc, împreună cu directorul coordonator al Şcolii gimnaziale „Acad. Haralambie Mihăescu” din localitate, prof. Marius Golea şi dir. adjunct prof. Victoriţa Cojocaru împreună cu trei subofiţeri ai Poliţiei Rurale din localitate au depus coroane de flori întru aducerea aminte a eroilor neamului românesc. A urmat apoi, în biserica parohială, un moment artistic susţinut de elevii claselor II-III de la şcoala amintită, coordonaţi de înv. Aneta Iacob care au recitat pe dinafară poezii patriotice din creaţiile unor vrednici fii ai satului: Eusebiu Camilar, Magda Isanoş, Constantin Ştefuriuc, Mircea Motrici şi desigur Liviu Popescu, un mai vechi colaborator al cotidianului nostru. Celălalt moment artistic a fost unul muzical patriotic interpretat de elevii cl. V-VII, coordonaţi de pr. prof. Adrian Bărghiar şi a cuprins: „Deşteaptă-te române”, „Treceţi batalioane române Carpaţii” şi altele asemenea. S-au pomenit apoi de către preoţii slujitori, eroii satului căzuţi la datorie fiecare după numele şi gradul lui. Dintre veterani a fost prezentă doar o văduvă de război, înv. Viorica Hogaş, în etate de 102 ani, care împreună cu fratele, fiica şi nepotul au venit să-l omagieze pe eroul Ioan Hogaş căzut la datorie la Cotul Donului, departe de casă.

Te-ar mai putea interesa...