Marele Refugiu Polonez în România în cifre bancare

Acum 75 de ani, odată cu declanşarea Celui De-Al Doilea Război Mondial, la 1 septembrie 1939, atacată la Vest de Germania Nazistă şi la Est de URSS, Polonia este „desfiinţată” ca stat, Guvernul polonez şi tezaurul, tranzitând în exil teritoriul României, eveniment cunoscut în istorie ca „Marele Refugiu Polonez”. Cu acest prilej, marţi, 7 octombrie a.c., la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, în organizarea Catedrei de Istorie şi Geografie a avut loc lansarea cărţii „Salvarea aurului polonez” (Editura „Oscar Print”), scrisă de doi reputaţi specialişti bancari de la Banca Naţională a României, Cristian Păunescu şi Dorin Matei.

Advertisements

Conducerea universităţii sucevene a fost reprezentată de rectorul instituţiei, Valentin Popa care a apreciat interesul tinerilor studenţi de la istorie faţă de cele petrecute în urmă cu 75 de ani, nutrind speranţa ca în viitor să vadă şi o lucrare cu titlul „Salvarea aurului românesc”. Sub deviza lui Nicolae Bălcescu, „Istoria este cea dintâi carte a unei naţii”, conf.univ.dr.Vasile M. Demciuc, şeful catedrei de Istorie din cadrul USV a făcut o scurtă trecere în revistă a relaţiilor bilaterale româno-polone din Evul Mediu şi până în zilele noastre punctând câteva aspecte care merită a fi reţinute: la 10 februarie 1388 voievodul Petru I Muşat îl împrumută pe regele polonez Vladislav Jagello cu o cantitate de 52kg. aur fin, în schimb, Vladislav îi dă ca garanţie voievodului moldav, Pocuţia, apoi a reamintit despre bunele relaţii dintre marea familie a Movileştilor şi Republica Nobiliară a Poloniei (titulatura regatului polon în Evul Mediu,n.n.), membrii Movileştilor purtând alese podoabe din diamant, catifea roşie, ceasuri-o minunăţie a epocii, care au luat drumul Poloniei la 1693, o dată cu exilul Mitropolitului Dosoftei al Moldovei, câteva dintre aceste bijuterii regăsindu-se în tezaurul polonez de mai târziu, care a tranzitat teritoriul ţării noastre. Dr. Cristian Păunescu, autorul cărţii, a început prin a sublinia relaţiile parteneriale foarte solide dintre Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi Banca Naţională a României, pe linie de pregătire profesională a absolvenţilor instituţiei de învăţământ superior sucevene, apoi a trecut în revistă câteva momente de cotitură, surprinse în carte, despre tranzitarea tezaurului polonez prin România neutră, pe atunci, sacrificiile Guvernului român din acea perioadă fiind uitate de către unii istorici polonezi din zilele noastre. Specialistul bancar a spus că actualmente, în Polonia există 500 de firme mari, din care 300 sunt poloneze, că statul polon nu a avut criză economică, iar că diaspora poloneză nu critică Guvernul de la Varşovia, ci-l sprijină. Dealtfel, Polonia este singurul stat din blocul comunitar UE care susţine deschis partea română în instituţiile europene, după cum am aflat de la Cazimir Longher, vicepreşedintele Dom Polski Suceava, de faţă fiind la eveniment. Prorectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, prof.univ.dr. Ştefan Purici a spus în alocuţiunea sa că în Bucovina, colonizări masive de populaţie polonă au fost făcute de habsburgi la foarte puţină vreme după anexarea din mai 1775 şi că după Marele Război Mondial (1914-1918), unul dintre primele contacte diplomatice ale Poloniei a fost cu România.
De la specialistul BNR, Cristian Păunescu, cei prezenţi au aflat că 83 tone de aur au trecut în septembrie 1939 frontiera româno-polonă de la punctul Ghica Vodă (azi Ucraina), pe cale feroviară, pe atunci trenurile noastre având o viteză cu 25% mai ridicată decât valorile din zilele noastre, tezaurul ajungând în portul Constanţa, apoi pe cale maritimă la Istanbul, cale feroviară la Damasc, Beirut şi Senegal, peripeţiile tezaurului polonez în tranzitul său continental şi transoceanic, mai apoi, în Statele Unite fiind surprinse fidel în cartea „Salvarea aurului polonez”, sub mottoul: „Pământul vostru a devenit casa noastră”. Cel de-al doilea autor al volumului, Dorin Matei, care nu a fost prezent la lansare, este unul dintre colaboratorii cei mai vechi ai prestigioasei reviste „Magazin istoric”. Cartea, în versiune bilingvă, a fost distribuită gratuit tuturor participanţilor ca un dar din partea Excelenţei Sale Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României, după cum a subliniat Cristian Păunescu.

Te-ar mai putea interesa...