Vizionari peste timp: Georges Pompidou şi Aurel Avramescu

Un Centru Cultural Naţional cu o arhitectură futuristă, desprins parcă dintr-un film SF de succes, în inima capitalei franceze, îi poartă cu mândrie numele creatorului, fostul preşedinte al Republicii, Georges Pompidou (1911-1974), omul care a reuşit să sfarme definitiv jugul colonial francez din Africa şi din întreaga lume aservită Parisului.

Alături de al său camarad din Rezistenţă, generalul Charles De Gaulle, va pune osul la reconstrucţia Franţei după înfrângerea Germaniei Naziste, iar când De Gaulle va prelua preşedinţia Republicii, Pompidou urcă din ierarhie în ierarhie până la funcţia de premier, deja, în 1962. Câţiva ani mai târziu, într-o ţară devastată de greve şi revolte antiguvernamentale, la 1968, De Gaulle, cu regret îl demite, iar un an mai târziu, când generalul însuşi a demisionat, Pompidou câştigă prin alegeri prezidenţia pe care ova păstra până în 1974. Devalorizarea francului, îngheţarea preţurilor şi ridicarea veto-ului Franţei asupra admiterii Regatului Unit în CE, l-au imortalizat în istorie ca un politician de top pe scena internaţională a vremii. Ca şi în politică, în orice domeniu îţi trebuie multă „inginerie” şi imaginaţie, aşa cum vădit se vede la Aurel Avramescu (1903-1985), academician român care a lăsat valoroase lucrări în domeniul electromagnetismului, electricităţii şi informaticii, în special, „Introducere în documentarea ştiinţifică” ori „Efectul pelicular tranzitoriu”. Ale sale cărţi, mereu actuale, i-au atras renumele naţional şi mondial deopotrivă, fiind des citat în literatura de specialitate, noi imortalizându-l pe pelicula timpului.