Vizionari intru crez: Maica Teresa si Ion Barbu
Cineva care oarecând va dori să viziteze cosmopolitul oraş Calcutta, acolo unde se intersectează religii şi idei din timpurile imemorabile ale omenirii Indiei, nu se va putea opri să nu admire o aripă creştină a unui templu hindus, numită Nirmal Hriday („Inima Sfântă”, acolo unde robi, bogaţi ori slobozi de lege îşi găsesc alinare în azilul fondat de Maica Teresa, pe numele ei de botez, complicat pronunţat Agnes Gonxha Bojaxhiu (1910-1997), 
albaneză de etnie macedoneană, dar care a ştiut să înfrunte ispitele trecătoare-i acestei vieţi.
Destinul său matematic a fost precum ispititoarea Curbă a lui Gauss, când spre vârful piramidei, când spre baza acesteia, primind o „misiune divină” la 1946 când a decis să se ocupe de cei nevoiaşi ori bolnavi. Nobila misiune i-a reuşit, întemeind un azil de bătrâni, unul de copiii abandonaţi, apoi o colonie de leproşi şi un atelier de recalificare pentru şomeri. Vârful curbei lui Gauss a fost atins de Maica Teresa în 1950 când Vaticanul i-a dat dezlegarea să-şi întemeieze propriul ordin monastic, Ordinul Misionarelor de Caritate. Nu ştim să fi stopat vreun război ori conflict militar dar, în 1979, la Oslo i s-a înmânat Premiul Nobel pentru Pace, intrând astfel în istorie. Curba lui Gauss, aplicată Maicii Teresa, face dintr-un matematician român, universitar la Catedra de Matematici din Bucureşti, un poet de seamă în persoana lui Dan Barbilian (1895-1961), care se lansează în literatură cu pseudonimul de Ion Barbu. Îl cunoaştem ca literat care a exploatat în versuri mituri străvechi, universuri balcanice, în opere precum „Isarlîk”, „După melci” ori „Joc secund”. Opera sa academică pe tărâm matematic a deschis un nou front ştiinţific în abordări care se predau încă: „Curs de algebră axiomatică” sau „Grupuri cu operatori”, intrând în istorie ca un înainte mergător al informaticii.
