Un pictor şi un fanariot: Jacques –Louis David şi Alexandru Şuţu

Tablourile sale cu iz istoric au definit o epocă, Neoclasicismul şi unele stau la loc de frunte în nicăieri alt loc decât la Luvru, pe malurile Senei, Parisul tumultuos inspirându-i universalismul istoriei lui Jacques-Louis David (1748-1825). Istoria Antică cu precădere, devine vizibilă în tablourile sale cu lux de amănunte, anticipând parcă Romantismul din perioada imediat următoare afirmării sale în compoziţii precum, „Jurământul Horaţiilor” ori „Intervenţia Sabinelor”. Adept înfocat al terifiantei Revoluţii Franceze, a devenit el însuşi o victimă a sa, încarcerat de două ori şi cu greu scăpând de ghilotină.

Când, în 1799, îşi va expune capodopera, „Intervenţia Sabinelor”, David va atrage atenţia lui Napoleon Bonaparte, care, peste numai câţiva ani, la 1804, îl va face pictor oficial al Curţii sale, fidel fiindu-i împăratului până la moarte. În timp ce al nostru pictor neoclasic, David reda vizual istoria demult apusă, Ţările Române de la Răsărit de Carpaţi, se cufundau încet, dar sigur, în maşinaţiunile greceşti dictate de Înalta Poartă. Aşa se face că norocul dădu peste români odată cu domnia ultimului domn fanariot, Alexandru Şuţu (1806-1821) care s-a perindat pe tron, când în Moldova, când în Ţara Românească, jucând o carte mare care avea să-l ducă la pierzare. În timpul ocupaţiei ruseşti dintre anii 1806-1812, înaintaşii săi au complotat cu ruşii, iar Înalta Poartă l-a numit pe Şuţu ca domnitor în Ţara Românească. Domnul grec simţi primejdia unei revoluţii balcanice chiar în ţara-i natală, iar ruşii din nou intrară în ţară, obligându-i pe turci să reactiveze domniile pământene. A reuşit să-şi adune averi fabuloase, dar, ce folos că pregătindu-se să fugă, nu a mai avut ocazia, eteriştii, greci de-ai săi, otrăvindu-l.