Un mareşal şi un iluminist: Michel Ney şi Gheorghe Şincai

Legenda spune despre dânsul că, în faţa plutonului de execuţie, foştii săi soldaţi, refuzând ordinul de tragere, el le-ar fi zis: „De când soldatul francez nu mai ascultă de ordinele şefilor săi?! Sunt mareşal al Franţei, sunt şeful vostru şi vă poruncesc: Foc!” Şi astfel se sfârşi cariera celui care a fost Michel Ney, Duce de Elchingen (1769-1815), poate cel mai capabil general care l-a slujit cu zel milităresc pe al său împărat Napoleon Bonaparte.

În timpul Războaielor Napoleoniene s-a remarcat în Bătălia de la Friesland (1807), iar după dezastrul francezilor, la Moscova, în cumplitul an 1812, a comandat el însuşi Marea Armată în retragerea ei ruşinoasă, ce-i drept, din faţa ruşilor, Napoleon numind-ul un an mai târziu prinţ al Moscovei. Al său împărat, zgârcit la vorbe de laudă spunea despre dânsul că era: „cel mai brav dintre cei bravi”. În 1814, când Napoleon abdică, el trădează tabăra şi trece de partea Restauraţiei, însă când a fost trimis să oprească înaintarea glorioasă a împăratului pe care l-a slujit vreme îndelungată, la 1815, pe câmpiile de la Waterloo, a trecut din nou de partea binefăcătorului său, fiind judecat pentru înaltă trădare şi executat din porunca regelui Ludovic al XVIII-lea. La polul opus se situa contemporanul său transilvan Gheorghe Şincai (1754-1816) care a preferat scrisul ca armă a afirmării românismului, în dubla sa calitate de istoric şi filolog. Obsesia sa, ca fruntaş al Şcolii Ardelene, a fost problema originii latine a limbii şi poporului român la nord de Dunăre, după Retragerea Aureliană. Astfel, de sub condeiul său iese curând opera sa de căpătâi „Hronica românilor şi a mai multor neamuri”. În permanenţă a militat pentru înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin şi a înfiinţat nu mai puţin de 300 de şcoli, ca director al învăţământului primar unit din Ardeal. A tipărit şi manuale şcolare, fiind un demn reformator al învăţământului românesc.