„Tot ce scriem în istorie este un fragment al fragmentelor”

În urmă cu exact un veac, la 28 iulie 1914, la o lună numai după Atentatul de la Sarajevo, s-a declanşat Prima Conflagraţie Mondială sau în limbajul istoriografic internaţional „Marele Război”, început iniţial ca un simplu conflict zonal, atacarea Regatului Sârb de către Monarhia Dualistă Austro-Ungară, mai apoi extins la scară mondială prin angrenarea celor două Blocuri militare antagoniste, Puterile Centrale şi Antanta.

Momentul a fost marcat, miercuri 30 iulie a.c., la Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”-Suceava, printr-o „conferinţă de presă”, de fapt o veritabilă şarjă de istorie universală şi naţională cu tema „100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial”, prelegeri ţinute de universitarii suceveni, prof. univ. dr. Mihai Iacobescu şi conf. univ. dr. Mihai Lazăr de la Catedra de Istorie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, pentru a rememora „un eveniment mai puţin fast din istoria omenirii”, după cum s-a exprimat celor prezenţi gazda evenimentului, istoricul Gabriel Cărăbuş, directorul Bibliotecii „I.G.Sbiera”. „Sunt extrem de dezamăgit să văd că trăiesc într-o lume în care se remarcă o scădere totală a interesului faţă de faptele înaintaşilor noştri, faţă de jertfa lor pe câmpurile de luptă, faţă de eroii pe care-i avem peste tot. Lumea urmează un anumit destin în zigzag, cu urcuşuri şi coborâşuri şi după atâta amar de vreme, prin eforturile înaintaşilor s-a ajuns la formarea statului unitar român, România Mare, la 1918. Astăzi, am ajuns să dăm din nou străinilor bogăţiile statului şi citeam un articol în revista „Formula AS” cu titlul sugestiv „Pentru românii din Transilvania, soarele la Bucureşti apune”. Am meditat în studiile mele asupra acestor aspecte, iar lucruri noi aflăm de la cercetătorii care scormonesc în hârtiile care au mai rămas. Voltaire spunea: „Tot ce scriem în istorie, este un fragment al fragmentelor”. a spus celor prezenţi prof.univ. dr. Mihai Iacobescu. Tot domnia sa a reamintit celor prezenţi despre tripla confruntare de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz sau „Triunghiul Morţii”, pe marginea căreia presa occidentală a vremii spunea „nu s-a mai văzut un popor cu pieptul gol ca să ţină la distanţă pe una dintre cele mai temerare armate ale lumii, cea germană, la comanda căreia se afla pe aliniamentul Carpaţilor feldmareşalul Mackenzen, supranumit „spărgătorul de fronturi”. Tot de la prof.univ.dr. Mihai Iacobescu am mai aflat că în osuarul subteran al Mausoleului de la Mărăşeşti îşi au odihna de veci 17.000 de cranii ale soldaţilor români şi germani care s-au încleştat aici în vara anului 1917, în timp ce populaţia oraşului Mărăşeşti numără 11.000 de suflete, deci, un alt „oraş” în subteran. La Mărăşeşti, a mai spus universitarul sucevean, a luptat şi un ţăran de la Sasca, Vasile Lazăr. În subteranul Mausoleului de la Mărăşti, localitatea fiind vârful de lance al celor trei bătălii, sunt 34.000 de mii de capete ale ambelor tabere beligerante. La Mărăşti este înmormântat, în criptă, mareşalul Alexandru Averescu, alături de ostaşii săi. Profesorul Mihai Iacobescu a subliniat că tinerii de azi ar trebui să cunoască faptele şi jertfele înaintaşilor. „La intrarea României în Marele Război, românii aveau un singur deziderat: eliberarea provinciilor româneşti aflate sub dominaţie habsburgică şi rusă”. Profesorul Mihai Iacobescu a subliniat slaba pregătire tactică şi tehnică a Armatei Române la intrarea în Marele Război (15/16 August 1916), adică dacă în Războiul de Independenţă de la 1877-1878, Armata Română avea în dotare 100 de tunuri germane Krupp, în 1916, avea numai puşti învechite, de provenienţă cehoslovacă şi astfel, prin tehnologia învechită sau prin lipsa acesteia se explică dezastrele de la Neajlov, Turtucaia, Puterile Centrale având tehnică de luptă de ultimă oră, atunci. Regatul Vechi al României se afla prins, în perioada Neutralităţii (1914-1916), între două Blocuri militare antagoniste: Puterile Centrale şi Antanta, iar mareşalul Ion Antonescu spunea: „De orice parte ar fi intrat românii în război exista situaţia de a se bate fraţi cu fraţi.” La Consiliul de Coroană de la Sinaia din toamna anului 1914, doar regele Carol I de Hohenzollern (1866-1914) şi câţiva conservatori în frunte cu P.P. Carp ţineau cu tot dinadinsul ca România să intre în conflagraţie de partea Puterilor Centrale, conform relaţiilor dinastice de sânge dintre rege şi kaiserul Wilhelm al II-lea al Imperiului German şi în virtutea unui Tratat cu Puterile Centrale din 1883 cu foarte multe „chiţibuşuri” juridice. Teritoriile româneşti aflate sub Dualismul Austro-Ungar însumau peste 100.000 km. pătraţi, o suprafaţă desfăşurată mai mare decât Vechiul Regat de la Răsărit şi Sud de Carpaţi. În vara şi toamna anului 1916, Puterile Centrale au transferat din Vest 40 de unităţi de luptă foarte bine pregătite, călite la Marna şi Verdun, cu armament modern în dotare, ceea ce a făcut ca frontul deschis de Armata Română în Transilvania să se prăbuşească la scurtă vreme. În decembrie 1916, 2/3 din teritoriul românesc este ocupat de trupele Puterilor Centrale, 1/3 din Armata Română, adică 330.000 militari activi au căzut în luptă. Capitala ţării fiind ocupată de trupele germane, Casa Regală a României, în frunte cu regele Ferdinand I Întregitorul şi regina Maria şi Guvernul s-au retras în exil, la Iaşi, unde au existat tentative de desfiinţare a statului român, chiar. În lunile martie-aprilie 1917, regele Ferdinand I a vizitat tranşeele soldaţilor români de pe aliniamentul Nămoloasa şi a promis acelor soldaţi, ţărani în majoritate, talpa ţării, dreptul de vot, împroprietărirea cu pământ de pe domeniile Coroanei, cu suprafeţe mari. În confruntările din Triunghiul Moţii, peste 80% din combatanţii românii au luptat „goi până la brâu” în încleştarea la baionetă. Profesorul universitar dr. Mihai Iacobescu a vorbit şi despre soarta norocoasă a României în Războiul pentru Reîntregire. În octombrie 1917 are loc Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, Armata Ţaristă se bolşevizează şi are loc Marea Defecţiune Rusă: refuzul soldaţilor ruşi de a se supune ordinelor superiorilor şi încurajarea acestora, de către noua putere instalată în Rusia după abolirea monarhiei, de a-şi împuşca comandanţii, ceea ce s-a şi petrecut atunci. Lenin le promitea că dacă vor abandona lupta, le va da pământ. În vremea aceea, înainte de a abdica Ţarul Nicolae al II-lea, România fiind ocupată şi aliată a Rusiei Ţariste în Blocul Antantei, s-a propus trimiterea Tezaurului în Rusia şi bun trimis a fost până astăzi şi a cărui valoare a fost estimată la 92.000 tone de aur. La Iaşi, s-a prevenit o tentativă de asasinat a Regelui Ferdinand I pe fondul Revoluţiei Bolşevice. Ruşii nu ne mai erau aliaţi, iar ofiţerii Armatei Române, intelectuali în mare parte au dezarmat trupele ruseşti din România. În martie 1918 ruşii încheie cu Puterile Centrale Pacea de la Brest-Litovsk, Antanta pierzând definitiv un aliat. În 1918, un grup de ofiţeri români din Bucovina, luaţi prizonieri de ţarişti şi ajunşi în Extremul Orient, la Vladivostock, militează vehement pentru unirea românilor într-un singur stat naţional şi editează un ziar „România Mare” (nu are legătură cu actualul cotidian naţional, n.n.) Din Bucovina, dintre intelectualii de vază, voluntari, care au luptat în Armata Română pentru întregirea neamului s-a numărat Ion Grămadă. Ion Nistor, intelectualul lăsat la vatră, spunea în perioada interbelică că nu Adunările de la Alba-Iulia, Chişinău ori Cernăuţi au realizat Unirea ci acei care au căzut la datorie, pe front. „În concluzie, n-am învăţat nimic din vârtejul Primului Război Mondial, căci azi, iată, se revendică până şi pământul pe care se află Cimitirul Vesel de la Săpânţa”-a concluzionat prof.univ.dr. Mihai Iacobescu. Despre jertfa înaintaşilor care a fost uitată azi a vorbit şi conf. univ.dr. Mihai Lazăr. Domnia sa a spus că bunicul său a căzut la datorie în Primul Război Mondial, unchiul său a murit în Al Doilea Război Mondial, oasele acestuia din urmă fiind pe teritoriul fost sovietic. În opinia universitarului sucevean, Primul Război Mondial a fost, pentru România, „Cel mai important eveniment istoric pe care l-am avut, consecinţa fiind făurirea României Întregite în urma sistemului de Tratate de Pace de la Paris-Versailles. Marile puteri s-au dus, imperiile multinaţionale s-au disoluţionat, dar noi am rămas.” România a avut o şansă unică atunci. A intrat în Marele Război într-un moment dificil pentru Antantă, Puterile Centrale erau cât pe ce, în aprilie 1918, să ocupe Parisul şi să câştige războiul, norocul europenilor fiind sosirea de peste Ocean a trupelor USA. Lecţia de istorie, deci nu „conferinţa de presă” s-a încheiat cu retorica întrebare: „La ce bun jertfele miilor de eroi români care şi-au dat viaţa pentru făurirea României Mari, dacă noi ne vindem ţara bucată cu bucată? Ce am învăţat din istoria neamului nostru?”