Septuaginta (I)

Motto: “In cultura unui popor, Biblia este o permanenta invitatie la noblete….” (I.P.S. Bartolomeo Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului) (+)

Nota: Prin acest articol in premiera aducem in atentia cititorilor nostri cateva realitati ale Orientului Apropiat si Mijlociu, a caror cunoastere este necesara atunci cand ne confruntam cu imposibilitatea intelegerii planului divin de mantuire a neamului omenesc. Totodata articolul se doreste a fi o completare feed-back a unei alte serii de articole, referitoare la lumea in vremea Mantuitorului Hristos, de care ne-am ocupat saptamanile trecute.

IMEDIAT DUPAevenimentele din decembrie ’89, cand dupa 50 de ani de dictatura comunista oprimatul popor roman si-a recastigat drepturile si libertatile democratice, fenomenul sectar a rabufnit dintr-o data ca apele involburate de munte dupa furtuna, profitand de naivitatea romanilor ortodocsi si de multiplele dificultati economice prin care trecea tara noastra aflata intr-un proces de tranzitie.

Pe fondul unor restructurari majore ale Bisericii noastre stramosesti in primii ani de dupa Revolutie si a unor probleme economice ce aveau sa se rasfranga acut asupra romanilor de rand, fenomenul sectar, puternic finantat de la exterior spre interior, ia amploare cu precadere in mediul rural, facand multi prozeliti in randurile populatiei ortodoxe atrase vadit de posibilitatile unor castiguri miraculoase, promise in schimbul lepadarii de adevarata credinta stramoseasca si de aderarea la secta.

Unul dintre mijloacele cele mai frecvente folosite de sectari in raspandirea falselor invataturi a fost Biblia, in diverse traduceri, mai mult sau mai putin reusite, dar toate departe de Adevar, traduceri prin care au reusit sa rataceasca pe multi credinciosi ai Bisericii si aduca grave prejudicii comunitatilor locale. Raspandirea gratuita a falselor Biblii, in contrapondere cu cele oficiale care sunt disponibile contracost, a reusit sa indeparteze de Biserica un mare numar de enoriasi.
Odata cu alinierea Bisericii Ortodoxe la standardele editoriale moderne, prin tiparirea de ziare, brosuri sau prin lansarea de pagini web (publicatii on line, ca de pilda www.trinitas.ro sau www.credo.ro etc), fenomenul sectar a fost stavilit in mare parte, iar linistea in Biserica s-a facut resimtita prin reintoarcerea multor credinciosi la adevarata credinta in lumina invataturilor apostolice si ale scrierilor Sfintilor Parinti. Desi pericolul sectar ramane o realitate trista si dureroasa, Biserica este singura in masura sa ne redea cum se cuvine adevarurile de credinta ortodoxa. Articolul de fata va analiza prin prisma celor mai recente cercetari teologice de specialitate, cum s-a ajuns la denaturarea Bibliei si care au fost consecintele imediate sau de lunga durata; de ce doar anumiti initiati au voie sa raspandeasca Scripturile; care sunt traducerile autorizate si neautorizate ale Bibliei si nu in ultimul rand care sunt mesajele “secrete” ale Sfintelor Scripturi, pe care cu anevoie omul de rand le poate percepe, dar care, sub indrumarea Bisericii, pot fi de un real folos sufletesc.

Mai inainte de a dezvolta subiectul articolului de fata,se cuvine sa raspundem la intrebarea principala: Ce este Biblia? Etimologia termenului deriva de la orasul fenician Byblos, situat pe coasta nordica a Feniciei, astazi localitatea Jubayl din Liban. Maxima sa inflorire economica si politica este situata catre anii 2000-1500 i.Hr. Orasul cetate este un centru important al exportului de papirus (trestia de papirus creste in delta Nilului, in Egiptul de Jos) dinspre Orient spre lumea greaca, motiv pentru care denominatiunea orasului devine curand un substantiv comun in limba greaca: to biblon = carte.

Asadar, Biblia este o colectie de carti de o valoare inestimabila, fiind inclusa in patrimoniul culturii si civilizatiei universale, alaturi de Iliada si Odiseea, Mahabbarata sau Coranul, dar care pentru cultul mozaic si cel crestin reprezinta cheia de bolta a credintei in planul divin de mantuire.

Daca am lamurit indeajuns etimologia termenului, vom intra treptat in subiectul articolului.

Biblia este impartita in doua mari parti: Vechiul si Noul Testament, cele doua culegeri de carti divine fiind bine delimitate istoric si cronologic, completandu-se reciproc. Vom da un exemplu: nu putem intelege activitatea Mantuitorului Hristos de nu vom lua in calcul profetiile mesianice din Vechiul Testament, care prefigurau cele viitoare, implinite in Noul Testament – sau Noul Legamant. Atunci cand vorbim in general de „testament”, gandul ne duce de cele mai multe ori la un act juridic scris prin care o persoana lasa in scris inca din timpul vietii sale anumite prevederi pe care prezumtivii mostenitori sunt obligati prin lege sa le puna in practica dupa decesul persoanei in cauza.

Ce sunt testamentele biblice si ce ne transmit ele? Testamentele biblice reprezinta o culegere de texte istorice, sociale, morale, legislative, religioase care au fost scrise din voia lui Dumnezeu prin intermediul unor oameni alesi, de o moralitate exemplara, greu de egalat in zilele noastre. Perioada de timp in care acesti barbati cucernici, insuflati de Duhul Sfant, au scris si compilat nemuritoarele texte care au stat la baza celor doua mari religii monoteiste ale lumii, mozaismul si crestinismul, este cuprinsa aproximativ intre anii 1230 i.H. – 96 d.H. Daca Vechiul Testament cuprinde istoria sacra a poporului evreu de la origini si pana in preajma venirii Mantuitorului, alaturi de relatiile dintre evrei si popoarele din jur (egipteni, moabiti, edomiti, hittiti si alte neamuri) precum si intreaga legislatie divina mozaica cuprinsa in Tora, la care se adauga frumoasele invataturi morale din Pildele si Proverbele regelui Solomon, despre Noul Testament putem spune ca se adreseaza indeobste binecredinciosilor crestini de pretutindeni, cuprinzand activitatea Mantuitorului Hristos, propovaduirea apostolica si raspandirea crestinismului, epistolele apostolice adresate primelor comunitati crestine sau bisericii primare si revelatia celor viitoare sau Apocalipsa Sfantului Apostol Ioan.

Universalitatea celor doua religii monoteiste mentionate anterior, a facut ca Biblia sa fie tradusa in diverse editii – asupra carora vom reveni pe parcursul acestui articol – si compilata in mai toate limbile pamantului, ajungand ca textele sacre sa fie cunoscute si de catre alte confesiuni ne-mozaice si necrestine.Odata cu acest fenomen de multiplicare lingvistica la scara mondiala, au aparut si falsurile, folosite ca suport propagandistic de catre diversele organizatii sectare. De cele mai multe ori, aceste editii pirat ale Sfintei Scripturi se distribuie gratuit in contextul adunarilor sectare sau asa ziselor concerte caritative “crestine” si prin alte mijloace. Editii recente si oficiale ale Bibliei, precum cea a I.P.S. Bartolomeu Anania, Arhiepiscop al Vadului, Clujului si Feleacului, sunt disponibile si pe suport digital multimedia usor de utilizat, cu interfete similare paginilor web.

Ce este Septuaginta? Reintorsi din captivitatea babilonica, in urma decretului edict al regelui persan Cirus al II-lea cel Mare (559-529), in 539/538 i.H., evreii nu se vor mai putea reorganiza intr-o monarhie de tip davidic, pre-exilica, adoptand diverse forme de guvernare in functie de situatia politica interna a Iudeei si de schimbarile externe prin care trecea teritoriul Palestinian in raport cu puterile Orientului Mijlociu, care vor gravita in sfera de influenta a Imperiului Persan (condus de dinastii ahemenizi) si a celui alexandrin, ulterior.

Schimbarile politice majore din Orientul Mijlociu vor avea un impact profund asupra populatiei evreiesti din Iudeea si a celei “imprastiate printre neamuri”, numita generic diaspora. Limba ebraica va fi uitata, cazuta in desuetudine, fiind apanajul carturarilor Legii si al elitelor celui de al doilea Templu post-exilic. Ea va fi inlocuita printr-un dialect local siro-palestinian – limba aramaica, adusa din indepartatul Babilon. O alta inventie a exilului babilonic va fi sinagoga, prezenta de acum inainte oriunde se vor afla comunitati mari evreiesti. Pentru evreii din diaspora, sinagoga reprezinta chintesenta Templului solomonic, locul de predicare al Torei (Legea mozaica).

Constienti de faptul ca splendoarea primului Templu, ridicat de regele Solomon, nu va putea fi egalata niciodata, evreii gasesc un refugiu spiritual in sinagoga, dar in acelasi timp prescriptiile mozaice devin formale, fapt ce avea sa fie condamnat in mod public de catre Mantuitorul Hristos. Cei care vor predica Legea in sinagoga vor fi rabinii, sau in traducere libera “invatatorii de Lege”. Invatatorii de lege sau rabinii apar dupa exilul babilonian si au rolul de a intretine treaza constiinta religiei mozaice. Epoca post-exilica apartine imprumuturilor de la popoarele din jur. Obiceiuri straine sau pagane sunt adoptate de catre israeliti.

Daca textele canonice ale Vechiului Testament popularizeaza imaginea statului teocratic si rolul covarsitor pe care religia mozaica l-a jucat in istoria sacra a poporului ales, textele necanonice, scrise intr-o epoca destul de tarzie si contestate ca atare de conservatorismul rabinic ne redau fidel o alta imagine a societatii iudaice tarzii. Textele necanonice au circulat in greaca, multe fiind puse ca autenticitate sub semnul intrebarii. Despre imprumuturile si aculturatia evreilor, ne vorbesc pe larg Cartile Macabeilor, asupra carora vom reveni. La moartea lui Filip II Macedoneanul, asasinat in 336 i.H., cel care avea sa transforme regatul Macedoniei intr-o putere a lumii elene, tronul este ocupat de catre fiul acestuia, Alexandru al III-lea, pe care posteritatea il va numi cel Mare (imagine) (356-323 i.H.). Acesta va initia un sir de campanii militare victorioase spre Rasarit, pana aproape de hotarele Indiei, intre anii 330-327, ocupand pe rand importantele satrapii orientale ale Imperiului Persan, Media, Partia, Hircania, Drangiana, Bactriana si Sogdiana.

Se cuvine sa precizam ca in Antichitate avem de-a face cu conceptul de „rol civilizator al razboiului”. Acest rol civilizator este foarte bine pus in evidenta de anumite legende si epopei privind intemeierea unor orase-cetati sau originea unor neamuri vestite. In acest context se inscriu creatiile literare Iliada si Odiseea, Eneida s.a.m.d. Civilizatiile Lumii Antice se suprapun cultural, imprumuta idei, transmit si implementeaza modele de gandire. Cuceritorii sunt de cele mai multe ori cuceriti, asimilati; un exemplu clar il avem in cadrul civilizatiei greco-romane peste care se va cladi civilizatia crestina de dupa Constantin cel Mare.

In vremea lui Alexandru Macedon, lumea elenistica a atins apogeul civilizational. Rolul acestuia va fi de a implementa Vechea Helada in tinuturi cat mai indepartate. Armatele lui Macedon vor ajunge pana la hotarele Indiei. Modelul grecesc va fi repede asimilat de catre populatiile cucerite. In urma cuceririlor, cultura si civilizatia helenistica va fi “propagata” de catre cuceriti. In bazinul mediteranean, de pilda, limba greaca este adoptata ca limba oficiala in schimburile comerciale. Se va mentine multa vreme sub urmasii lui Alexandru, diadohii, generalii care si-au impartit imensul sau imperiu intins din Europa pana la hotarele Indiei…

Razboinicii romani vor fi uimiti si apoi cuceriti de stralucita civilizatie greaca, pe care o vor perpetua in cele din urma sub diverse forme. Foarte putini dintre noi ne dam seama ca multe concepte pe care ni le-am format despre lumea din jur s-au mostenit ancestral din Grecia Antica.

Ajuns la portile Anticului Egipt, pe care-l va cuceri aproape fara lupta, Alexandru isi va asuma titlul si rolul de suveran legitim, mostenitor al faraonilor. Traditiile privind succesiunea liniilor dinastice egiptene il situeaza pe Cuceritor in randurile faraonilor, ca ultimul dintre acestia, insa consideram ca aceasta titulatura este mai degraba o exagerare decat o realitate politica in sine.

In anul 331 i.H. Alexandru cel Mare, devenit deja celebru in urma victorioaselor sale campanii militare, va pune piatra de temelie a unui oras la fel de cunoscut, care-i va purta de acum inainte numele: Alexandria, in Egipt, focar al culturii si civilizatiei helenistice. Capitala a Egiptului Ptolemeilor, va deveni in scurt timp recunoscuta ca centru cultural si academic al lumii antice: aici se va afla celebra biblioteca cuprinzand 900.000 volume! La Alexandria isi vor gasi refugiul savanti celebri precum Calimah, Eratostene, Aristofan din Byzantion. Pentru exegetii Bibliei, capitala lui Alexandru reprezinta principalul punct de atractie, deoarece aici s-au tradus cartile Septuagintei. In ce context anume au aparut si ce impact ulterior vor avea in evolutia si separarea celor doua religii, mozaica si crestina, vom vorbi pe larg in urmatorul episod.

(Va urma)