Revista „Bucovina literară”, la un nou număr

Un nou număr al revistei „Bucovina literară”, revistă a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, a văzut recent lumina tiparului într-o grafică editorială de excepţie, numărul fiind ilustrat cu reproduceri după lucrări ale artistului plastic Liviu Şaptelea, şi cu un conţinut pe măsură. Din sumarul foarte bogat vom prezenta câteva titluri precum Theodor Codreanu – „Nicolae Băciuţ şi autoestetica tăcerii” (în cadrul rubricii „Cronica literară”), Elena-Brânduşa Steiciuc – „Mierlă neagră pe zăpadă albă” – tot în cadrul aceleiaşi rubrici a cărei listă de autori este destul de lungă.

Advertisements

La rubrica „Eminesciana”, Adrian Dinu Rachieru scrie despre „Eminescu şi canonul literar românesc”, iar Victoria Fonari ne propune articolul „Haos şi Cosmos în creaţia eminesciană – o perspectivă inedită marca Mihai Cimpoi”. La „Cartea de istorie” citim un articol despre „Un roman de inspiraţie istorică de Andrei Breabăn”, semnat de Cristina Rusu. Alţi autori care semnează în cele 123 de pagini ale revistei: Alexandru Ovidiu Vintilă, redactorul-şef al revistei „Bucovina literară” şi preşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni (SSB), Matei Vişniec, Doina Cernica, monahia Elena Simionovici, Constantin Călin ş.a. Reamintim că revista „Bucovina litarară” a apărut la Cernăuţi, în 1942.

You may also like...