Razboiul Rozelor (I)

Motto:”Ceea ce urasc la o cearta este faptul ca intotdeauna intrerupe o discutie.” – G. K. Chesterton

“De-a pururi, nici o mana de muritor
Nu va putea tine sceptrul nostru
Doar de-i pagan, hot sau uzurpator.
Si chiar de crezi ca toti, asa cum tu insuti ai facut,
Si-au intors fata de la noi si sufletele si le-au rupt,
Si chiar daca prietenii ne-au parasit
Stiu ca domnul meu, Dumnezeul atotstiutor,
Vegheaza din ceruri si trimite asupra voastra
Pedeapsa crunta, care va va lovi urmasii, inca nenascuti,
Pantru ca voi, supusii mei, ati cutezat a va ridica
Amenintandu-mi astfel gloria si coroana .” (Richard al II-lea, Act.III, Scena III, 78-79)

Razboiul Rozelor – o alta definitie istoriografica

Despre conflictul civil care a dominat Anglia celui de-al XV-lea veac, cunoscut indeobste sub denumirea generica de Razboiul Rozelor sau The War of Roses, desfasurat intre anii 1450-1485 sau rastimpul cuprins intre Rascoala lui Jack Cade, ca punct de inceput si Batalia de la Bosworth, cea care a dat castig de cauza intemeietorului dinastiei Tudorilor, Henric al VII-lea (1485-1509), opiniile istoricilor britanici sunt impartite.

Am ales sa scriu studiul de fata, in lumina celor mai noi abordari de specialitate, stiut fiind faptul ca acest razboi civil a fost ultima convulsiune feudala a Angliei, nu in ultimul rand pentru preocuparea deosebita de care beneficiaza din partea istoricilor britanici de renume si atentia de care se bucura ca disciplina speciala, predandu-se in universitati de renume din Regatul Unit, precum Kent, Oxford sau Glasgow din indepartata Scotie.

De ce Razboiul Rozelor si nu Razboiul celor Doua Roze? Marile evenimente ale Istoriei au fost definite tarziu, dupa consumarea efectiva a acestora si dupa anumite particularitati care le-au diferentiat, asupra carora vom mai reveni pe parcursul studiului. Astfel se face, de pilda, ca Primul Razboi Mondial (1914-1918) s-a numit in Epoca Interbelica (1919-1939) si Marele Razboi sau The Great War, termen sub care s-a pastrat pana astazi in literatura de specialitate. In ceea ce priveste Razboiul Rozelor insa, nu exista un temei documentar din care sa rezulte ca acest conflict civil ar fi fost numit la momentul respectiv astfel, desi Casa de Lancaster avea ca emblema un trandafir rosu, iar Casa de York un trandafir alb. Mai tarziu, Henric al VII-lea, va arbora ca emblema regala a Casei Tudor, un trandafir in cele doua culori (vezi imaginea), ca simbol al reinstaurarii pacii si armoniei intre familiile foste rivale. In ceea ce priveste rescrierea istoriei acestei perioade de instabilitate politica pentru monarhia engleza din cea de-a doua jumatate a veacului al XV-lea, ea a suferit cateva schimbari importante de viziune, obisnuiti fiind sa privim lucrurile strict din perspectiva istoricilor epocii tudoriene.

De unde atunci confuzia, generalizata ulterior de Razboiul celor Doua Roze? Dintotdeauna au existat istorici care prin condeiul lor au slujit unui regim politic sau altuia, cum am fost obisnuiti deja, sa zicem, in vremea regimului comunist de trista amintire. Regula s-a aplicat si in perioada de aparenta stabilitate politica care a urmat Razboiului Rozelor, sub dinastia Tudorilor, care, spre a se justifica in fata posteritatii, a rescris Istoria Angliei Medievale in contextul noilor realitati, atingandu-si in cele din urma scopul. Unul dintre acestia, Sir Edward Hall, va publica o carte, spre elogiul monarhiei engleze proaspat unite dinastic, intitulata The Union of the two noble and illustre famelies of Lancastre and York, publicata la 1550, lucrare care a constituit mai tarziu, premiza de redactare a renumitelor Cronici ale lui Raphael Hollinshed din 1577.

La prima opera citata, am redat titlul original din engleza medie (Middle English), spre lamurirea deplina a cititorilor nostri. I-am zice operei lui Hall o istorie, numita si Concordia, dedicata tanarului Eduard al VI-lea, sub domnia caruia s-a definitivat procesul de reforma a Bisericii Anglicane, inceput sub inaintasul sau Henric al VIII-lea (28 iunie 1491 – † 28 ianuarie 1547). Si, cum in general, orice lucrare are si o Prefata, dupa caz, in care autorul se justifica cititorilor sai, am cautat sa va redam un fragment de deschidere a Concordiei, dupa cum urmeaza:

“Am numit tratatul meu Concordia celor doua nobile Case Lancaster si York, reunite prin sfanta casatorie a nobilului vostru bunic si a virtuoasei voastre bunici, Henric al VII-lea si Elisabeth de York, caci dupa cum regele Henric al VI-lea a fost inceputul si radacina marii discordii si rupturi, tot asa acea sfanta casatorie a pus capat tuturor disensiunilor, luptelor si disputelor.”

In ceea ce priveste Cronicile lui Holinshed, cu siguranta ca ele au constituit sursa de inspiratie a pieselor istorice shakespiriene, care ne ofera o istorie neintrerupta a Angliei din 1399 pana la 1485. Chiar si in prezent, ne vine foarte greu sa intelegem acea perioada, altfel decat a inteles-o la un moment dat William Shakespeare. Cat de pasnica era Anglia Tudorilor? Daca Queen Elisabeth I (7 septembrie 1533 – 24 martie 1603) si-a platit oameni care sa rescrie istoria pe scena, in nordul regatului, pericolul reginei Mary, ameninta destul de serios aparenta bunastare a tarii. Putem intelege indeajuns de bine veacul al XV-lea din piesele lui Shakespeare?

O piesa de teatru are farmecul ei. Pe unele dintre acestea am avut ocazia sa le vad in urma cu multi ani, transpuse foarte realist in scena de catre televiziunea britanica prin ale sale studiouri londoneze Thames, piesele pastrandu-si farmecul prin interpretari de marca. In linii mari, veacul al XV-lea a reprezentat o perioada foarte complexa, iar crizele sociale au fost uneori naucitoare prin viteza cu care s-au derulat si prin rasturnarile de situatii pe care le-au generat. In ceea ce priveste dramaturgia shakesperiana a acestei perioade, ea reuseste sa condenseze in cateva ore evenimente la scara care s-au petrecut pe parcursul a mai multi ani, iar dramaturgul simplifica si prezinta lapidar faptele, pentru ca acestea sa corespunda scopurilor teatrale. In concluzie, din punct de vedere istoriografic, Razboiul Rozelor a scos la lumina unele dintre cele mai profunde temeri manifestate de guvernarile Tudorilor si de catre supusii lor.

Silueta zeului Marte in cel de-al XV-lea veac

Dupa cum rezulta din Prefata la Concordia (1550), pricina sau radacina tuturor relelor care s-au abatut asupra regatului englez la jumatatea celui de-al XV-lea veac, a fost domnia regelui Henric al VI-lea (1422-1461) sau (1470-1471). De ce? La o privire de ansamblu, aruncata ca o punte peste veacuri, constatam ca monarhia engleza este foarte emancipata pentru Evul Mediu, comparativ cu cele similare aceleiasi perioade de pe batranul continent. Izolarea insulara a pregatit calea modernismului englez autentic, plamadit tocmai in vremea Razboiului Rozelor si nascut in urma Revolutiei Burgheze de la 1642. Conflictul Rozelor, incheie de fapt pentru Anglia, nedoritul Razboi al celor 100 de ani cu rivala sa continentala, Franta. Este in acelasi timp insa si partea finala a acestui razboi cu ample repercusiuni la scara europeana dintre cele doua state, cel putin in prologul sau. De asemenea, va trebui sa avem in vedere faptul ca in Razboiul Rozelor, conjunctura si hazardul au jucat un rol decisiv in determinarea consecintelor, mai ales atunci cand luam in calcul numarul redus de participanti la conflictul in sine.

In anul 1337, suveranul englez Eduard al III-lea (1327-1377), avea sa implice Anglia intr-un razboi cu Franta sau ceea ce numim generic Razboiul celor 100 de ani. Cauzele razboiului se pierd in negura luptelor tipice Evului Mediu dintre marii seniori si vasalii sau supusii acestora, din prima categorie, facand parte desigur, regii si imparatii Europei, pentru dobandirea unor avantaje teritoriale, politice, economice sau religioase. Regele Angliei a revendicat pretentia la tronul Frantei pe baza pretextului invocat al descendentei directe pe linie materna, mama sa, Isabelle d’Anjou fiind fiica regelui Frantei, Filip al IV-lea. Intr-o prima etapa a conflictului, armatele engleze vor repurta cateva victorii consemnate in mai toate tratatele de istorie si teorie militara, precum renumita Batalie de la Crecy din 1346 sau cea de la Poitiers, zece ani mai tarziu, in 1356, tot acolo unde armatele france au invins fortele sarazine la 712.

Un urmas al lui Eduard al III-lea, Henric al V-lea (1413-1422), va obtine o alta victorie, pe campurile de la Azincourt, in 1415. Se parea ca Tratatul de la Troyes, semnat cativa ani mai tarziu, in 1420, ii va aduce mult ravnita mostenire a regatului francez, regele englez casatorindu-se cu Catherine de France, fiica lui Carol al VI-lea cel Nebun. Numai ca aceasta situatie de moment se datora in buna masura dezbinarilor dintre feudalii francezi, unii fiind de partea monarhiei, ceilalti de partea engleza inamica. O stare de fapt care a permis ca Delfinul, intelegand prin acest titlu pe mostenitorul coroanei franceze, nume luat de la fiefurile sau posesiunile provinciei centrale Dauphine, fiul senilului rege Carol al VI-lea, sa fie recunoscut si tot o data simpatizat de cea mai mare parte a tarii. O tanara, pe nume Jeanne d’Arc, care va deveni in scurta vreme celebra pentru “viziunile” sale harismatice, intr-o epoca a superstitiilor de tot felul, va intari certitudinea intronarii lui Carol al VII-lea. Departe, peste Canalul Manecii, situatia regatului englez nu era una tocmai roza, la moartea lui Henric al V-lea, survenita in 1422. I-a urmat fiul sau Henric al VI-lea, radacina marii discordii, in opinia lui Hall, mai sus citata, in varsta de numai noua luni. Va inchipuiti ca un copil poate conduce un regat si nu unul oarecare? Ce s-a intamplat cu nemuritoarea Anglie? In timpul minoratului lui Henric, Anglia a fost guvernata de un nou consiliu format din unchii sai, respectiv ducele de Bedford, cel de Gloucester si de catre cardinalul Beaufort, episcop al diocezei de Winchester. Sarcinile acestui consiliu au devenit din ce in ce mai dificile pe masura ce neintelegerile dintre cei trei conducatori deveneau tot mai incordate, in timp ce sfarsitul anilor 1420 ingreuna situatia engleza din Franta, unde francezii recucereau multe dintre teritoriile pierdute anterior. In 1435 dupa Conferinta de Pace de la Arras, sfarsita printr-un esec, ducele Filip cel Bun, fostul aliat pretios al Angliei, redeveni supus al monarhiei franceze, iar sperantele englezilor de a termina victoriosi razboiul au devenit foarte scazute.

(Va urma)