Razboiul Celor 100 de Ani (III)
“Calea cea mai usoara de acces este acea cale minata” – Edward A. Murphy (1949)
“Ce binecuvantare ar fi daca ne-am putea deschide si inchide urechile, la fel de usor precum ne deschidem si inchidem ochii!.” – Georg Christoph Lichtenberg
“Imaginea creeaza dorinta. Iti doresti ceea ce iti imaginezi.” – J. G. Gallimore
O domnie franceza in Anglia-Preludiul Razboiului
Stapanirea daneza a lasat multe urme in faramitata Britanie anglo-saxona, o parte mentinandu-se de-a lungul secolelor, sub stapanirea normanda si angevina. Invaziile daneze au avut ca efect imediat formarea in graba a unei paturi de militari de cariera in Anglia saxona.
Disciplina oamenilor nordului a dus la ridicarea probleei de aparare a tarii insulare prin trei solutii: fyrd–ul sau inrolarea in masa a oamenilor liberi, mercenarii sau luptatori cu solda, de unde termenul de soldat si armata permanenta de profesionisti, pe care suveranul, in lipsa monetarului, o plateste prin darea de pamanturi in arenda, ceea ce va duce la crearea caselor nobiliare regale. Un alt efect al invaziilor daneze va fi atenuarea rivalitatilor dintre regatele anglo-saxone si nasterea sentimentului “national” patriotic, caci, multi regi saxoni se vor autointitula regi ai intregii Anglii, sub presiunea inamicilor din exterior. Acesti regi locali erau definiti sub titulatura de bretwalda sau cei de neam britanic. Apoi, efectele cuceririi daneze se vor fragmenta in diferite regiuni ale Angliei, fie in traditii, cultura sau in elemente de drept si jurisprudenta, asa cum vom vedea in cele ce urmeaza.
Rege al Angliei in 1016 si rege al Danemarcei din 1018, dupa moartea fratelui sau, Knut cel Mare a reusit sa cucereasca Norvegia in 1030 si, cu pretul a numeroase concesii, primi omagiul feudal al regelui Scotiei. Daca inclinam sa credem pe buna dreptate ca Wilhelm Cuceritorul avea obarsie daneza (vikinga), vedem de ce Anglia se gasea legata de soarta popoarelor nordice mai mult ca niciodata, insa ducele normand a folosit inovatiile daneze pentru a-si tine regatul sub control, intarind cucerirea romana a predecesorilor sai, deoarece Francia sa natala era profund romanizata, cel putin prin limba.
Neindoielnic ca Batalia de Hastings a fost o cotitura “dramatica” in istoria saxona, fapt ce l-a facut pe acelasi cronicar William de Malmesbury sa afirme:
“Ziua bataliei de la Hastings a fost fatala pentru Anglia, pricinuindu-i scumpei noastre tari mahnire si jale, din cauza schimbarii stapanilor.”
Cum a fost in stare Wilhelm cu o mana de numai 6.000 de oameni sa conduca Anglia? Structurile feudale erau foarte stabile in Franta, mai ales in Normandia, de unde apoi au fost importate peste Canalul Manecii. Normanzii se loveau de o rezistenta locala, dar nu de una nationala. Marele avantaj al cuceritorilor a fost cavaleria normanda si arta de a construi castele fortificate. Pe de alta parte, Wilhelm importa arta de a conduce pe care o va transmite apoi urmasilor sai si care se va intoarce contra monarhiei franceze in timpul Razboiului Celor 100 de Ani. Razmeritele izolate ale unor comitate l-a facut pe Wilhelm sa uneasca Anglia sub sceptrul sau, deposedandu-i pe loialii lui Harold pentru oamenii sai. Rapoartele indica faptul ca dupa Hastings sau dupa actiunile de cucerire ale Britaniei si repartizarea feudelor, aqproximativ 5.000 de cavaleri normanzi, proprietari funciari si trupe de ocupatie, in acelasi timp, aveau toata tara in mainile lor.
Wilhelm Cuceritorul s-a tinut de promisiune fata de supusii sai fideli si va crea o nobilime franceza, in detrimentul celei saxone. In principiu, englezii care l-au acceptat pe Wilhelm, aveau aceleasi drepturi ca si francezii normanzi, dar in realitate toate posturile importante de conducere erau ocupate de normanzi. Omul Bisericii, Lanfranc, mana dreapta a Ducelui, chemat din Caen, devenise arhiepiscop de Canterbury (vezi catedrala).
Vechii eroi au cazut in desuetudine in fata cuceritorilor. Nu se mai stia de Geolfrid, de Wilfrid, de Athelstan; fusesera inlocuiti cu Geoffroy, Robert, Guillaume, Simon. Noua nobilime engleza era formata din oamenii Cuceritorului. Si apartenenta lingvistica a Britaniei se schimba o data cu venirea cuceritorilor normanzi. Intocmai ca intr-o tara de lumea a treia a Imperiului Britanic in Anglia sunt uzuale doua limbi, engleza si franceza. clasele conducatoare, curtea regelui, seniorii si judecatorii vorbesc franceza, in timp ce inaltul cler vorbeste deopotriva si franceza si latina. Actele de guvernare sunt redactate in latina, apoi incepand cu secolul al XIII-lea in franceza, iar vechile formule de eticheta importate din Normandia se vor uza la Curtea britanica si in secolul al XX-lea, ca de pilda: “Regele se va gandi….” sau “Regele multumeste bunilor sai supusi, accepta a lor bunavointa si vointa lui este…”
Timp de aproape trei secole, engleza va fi o limba fara literatura, populara si vorbita. Vedeti, aici sta farmecul povestii noastre. Saxona stiutorilor de carte era o limba germanica, greoaie, ori tocmai poporul simplifica engleza, si limba, foarte repede, scapata de sub controlul elitelor dobandeste o uimitoare suplete si demnitate nationala. Sesizeaza marele istoric francez Andre Maurois ca: “…de aici marele numar de cuvinte cu o singura silaba care da poeziei engleze densitatea ei inimitabila.” In contact cu noii stapanitori, taranii danezi si saxoni preiau de la stapanii normanzi cateva cuvinte franceze care devin, aproape fara nici o schimbare cuvinte englezesti: prieur, chapelle, messe sau tower, de la frantuzescul le tour sau turnul, pe limba noastra, prison, justice si exemplele pot continua.
Nu ne-am propus, desigur, sa analizam retrospectiv domnia ducelui Wilhelm pe tronul englez, deoarece ii vom rezerva un capitol separat, intr-o alta serie de episoade, ci, ne-am propus doar sa punctam existenta Angliei sub suverani francezi pentru a intelege evolutia ulterioara a Razboiului. Am remarcat ca sub domnia normanda Britania nu se rupe de trecutul sau danezo-saxon, cu atat mai mult Wilhelm care se adapteaza in fapt conditiilor de peste Canal. El pastreaza institutiile saxone care ii vor servi scopurilor sale. Remarcam astfel mentinerea fyrdului sau recrutarea in masa, institutia sheriff-ilor care este asimilata comitilor din vremea lui Carol cel Mare si Curia Regis sau Concilium, care corespunde in totalitate cu Witanul anglo-saxon. Dar Wilhelm mai face un pas: isi impune autoritatea mai ales asupra nobilimii normande spre a da un exemplu de supunere saxonilor si astfel pune bazele unui monarhii puternice care dainuie si azi, respectata si de temut.Dar ce vor face urmasii lui Wilhelm? Poate isi vor aduce aminte de originea franceza si vor cauta sa stapaneasca si tara lor natala, inapoi peste Canal? O sa va dam acest raspuns in episodul urmator.
(Va urma)
