Oameni cu epoleti: George Dewey si Bogdan Petriceicu Hasdeu

Ai săi epoleţi strălucitori de prim amiral al US Navy, inovaţi chiar de el, strălucesc şi azi cu emfază pe umerii unor generali americani, mai ales când fac declaraţii belicoase, de dragul publicului amator de senzaţional, în anunţurile lor pompoase făcute on air de la pupitrul Casei Albe. Al nostru amiral George Dewey (1873-1917) a pus în practică doctrina înaintaşului său, fostul edil al Casei Albe, James Monroe, prin care orice putere europeană nu era bine venită în politica americană pan-continentală. Într-o zi de primăvară, 1 mai 1898, în Golful Manila, flota americană o puse pe fugă definitiv pe cea spaniolă, născându-se, sub comanda lui Dewey, temuta US Navy, cu primele baze în Pacific.

Războiul de Secesiune i-a adus consacrarea definitivă în istoria Uniunii, fiind până la capăt pe baricadele nordiştilor întru a sa deplină biruinţă. Astfel l-am văzut cu toţii, într-o fotografie de tabloid, mărşăluind cu gradele-i în soare pe Broadway la New York. La mii de kilometri distanţă, peste Ocean, în Est, un contemporan al său purta pe umeri un alt fel de epoleţi. Mintea lui se pare că era chiar o enciclopedie, urmând iniţia cursurile renumitei Universităţi din Harkov, pentru ca apoi să se perinde când în Iaşi, când la Bucureşti. Mereu cu mingea la fileu, Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838-1907) balansa când între literatură şi filologie, când înspre ştiinţă şi spiritism. Omul care a scris nemuritoarele capodopere de gen „Ion Vodă cel Cumplit, „Duduia Mamuca” ori „Răzvan şi Vidra” devine profesor universitar la Bucureşti, director al Arhivelor Statului şi membru deplin al Academiei Române. A sa operă de căpătâi rămâne „Cuvente den bătrâni” de fapt o culegere de texte vechi medievale româneşti. Ca o recunoaştere a meritelor sale în cercetările filo-lingvistice la nivel european, Hasedeu este ales pe rând membru corespondent al mai multor instituţii academice de pe bătrânul continent şi de peste Ocean, numele său ajungând la Sankt Petersburg, Belgrad, Paris, New York şi Baltimore, însă, pierderea fiicei sale dragi, Iulia, l-a împins către spiritism sperând să descopere o modalitate de a lua legătura cu defuncta în lumea de dincolo, retrăgându-se în aşa zisul său „castel” de la Câmpina, unde a chemat-o tot restul vieţii.