O problema controversata – ce credinta marturiseau cei care l-au martirizat pe Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava?
Ocrotitorul Moldovei şi al Bucovinei, deopotrivă, Sfântul Ioan cel Nou (n. cca. 1300, Trapezunt – m. 1330, Cetatea Albă) a fost contemporan cu întemeierea Ţării Româneşti, deci cu Basarab I. Nu vom intra în amănuntele hagiografiei sale, foarte bine ştiută de credincioşii români, ci ne vom afunda într-o chestiune religioasă destul de stufoasă. Martirajul său a avut loc într-un oraş cosmopolit, Cetatea Albă, numit la acea vreme şi Maurocastro, o metropolă comercială care, pe lângă mărfuri, vehicula diferite idei şi credinţe religioase. Cetatea era condusă de un eparh tătar. Dar ce credinţă sau, mai degrabă, ce sincretism religios mărturiseau tătarii în acea amalgamare de credinţe şi idei răspândite atunci pe rutele comerciale care se intersectau la Maurocastro? Adânc ascuns, un prim răspuns îl găsim în spusele lui Reiz către ighemonul cetăţii: – Este, o conducătorule, în corabie un bărbat care, venind cu mine de la Trapezunt, mi-a mărturisit că ar vrea să se lepede de credinţa sa şi să primească legea voastră cea străveche. Deci zice legea voastră cea străveche. Ştim că tătarii, veniţi din străfundurile Mongoliei, au adoptat progresiv un sistem de credinţe şi idei religioase, un amestec de convingeri budiste, lamaiste (adepţii de mai târziu a lui Dalai Lama) şi zoroastrismul (cu mare înflorire în India şi mai apoi în Imperiul Persan, presupunând închinarea la Mithra, un zeu ce simboliza Soarele). Alţi tătari au adoptat Islamul. Însă am îndoieli că cei care l-au martirizat pe Sfântul Ioan cel Nou erau mahomedani. Iată argumentul, chiar din dialogul ighemonului cu Ioan: – „Aşadar vino, o, preaalesule prieten, şi stai împreună cu noi şi preamăreşte cu glas mare soarele cel strălucitor, dă cinste luceafărului care răsare înaintea soarelui şi adu jertfă luminătorilor cereşti, celor ce luminează lumea”. (sic!). 
Islamul, religie monoteistă, precum Mozaismul şi Creştinismul, propovăduieşte credinţa într-un singur Dumnezeu, Allah, Creatorul. Nu acceptă niciodată închinarea la creaţie sau idolatria. Deci iată de ce nu sunt de acord cu unele supoziţii precum că sfântul nostru ar fi fost martirizat de adepţii religiei musulmane, precum mult mai târziu domnitorul Constantin Brâncoveanu. În general, relaţiile dintre mahomedani şi creştinii răsăriteni erau amiabile. Islamismului radical apare mult mai târziu, ca o consecinţă directă a Cruciadelor, iar tensiunile erau mai degrabă între capii cruciaţi apuseni şi conducătorii musulmani din Ţara Sfântă. Un exemplu situat la celălalt pol a fost dialogul teologic profund dintre Francisc d’Assisi şi sultanul Abd Al Malik al Egiptului, un musulman deschis spre dezbaterile interreligioase.
Revenind la martirajul din anul 1330, vedem bine că Sfântul Ioan cel Nou a vorbit foarte probabil cu un conducător tătar idolatric. Răspunsul sfântului nu lasă nicio urmă de îndoială asupra celor arătate de mine: – „Acel vrăjmaş se sileşte să mă depărteze de la Dumnezeul cel adevărat, care este Ziditor al tuturor făpturilor văzute şi nevăzute, precum şi al soarelui acesta, pe care tu îl cinsteşti ca pe un Dumnezeu; iar tu, fiind cuprins cu întunericul amăgirii, aduci această cinste, care se cade a se aduce numai lui Dumnezeu cel adevărat, făcătorul soarelui căruia tu te închini”. Nu se specifică nicăieri aşadar că ighemonul sau conducătorul metropolei ar fi fost adeptul lui Mohamed (sau Muhammad, în arabă). Iar în Icosul al II-lea din Acatistul Sfântului Ioan cel Nou se spune foarte clar: „Bucură-te, că soarelui şi luceafărului a jertfi nu ai voit; (…) Bucură-te, ca pe acestea le-ai numit planete, iar nu Dumnezeu”. Deci, iarăşi nicio vagă aluzie măcar la religia islamică sau la învăţătura Coranului. Prin urmare tragem concluzia că acel ighemon din ordinul căruia a fost martirizat Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava practica o formă de Zoroastrism de factură iraniană, ţinând cont că la vremea respectivă Persia nu era pe deplin convertită la Islam.
Zoroaştrii sau adepţii acelei „străvechi” religii importate din India se închinau, într-adevăr, corpurilor cereşti, cu precădere Soarelui ca zeu suprem (Mithra). Iar concluzia noastră este că sfântul nostru a fost martirizat de un grup de adepţi ai lui Mithra, Zeul Soare, în frunte cu al lor conducător, care putea să fie şi unul dintre şefii locali religioşi ai cultului respectiv. Lămurim astfel o problemă spinoasă pentru unii, care greşit i-au învinovăţit pe musulmani pentru martirajul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
Print Friendly, PDF & Email
