O Istorie a Marilor Descoperiri Geografice (IX)

“Dispretul este forma cea mai fina a razbunarii”.-Baltasar Gracian (1601-1658), scriitor spaniol
“Dispretuim multe lucruri, ca sa nu ne dispretuim cumva pe noi insine”.- Vauvenargues
“Viitorul apartine celor care cred in frumusetea viselor lor.” – Eleanor Roosevelt
“Te-a ranit dispretul aceluia, aceasta inseamna ca uiti prea cu usurinta cui apartii”Josemaria Escriva
“Exist asa cum sunt si asta este suficient”. – Walt Whitman
Drumul spre Indii-cautari, idei si impliniri (II)

Advertisements

Plictisit peste masura poate de angoasele politicului cotidian, scaldat in mocirla viitoarelor alegeri, si detasat total de acesta, imi iau din nou cursantii mei intr-o lume glorioasa si demult apusa, non robotica si non stresanta, ducandu-i in Epilogul Reconquistei Iberice, ca sa traiasca impreuna cu mine un eveniment maret, care avea sa se consume tocmai in Lagarul militar de la Santa Fe, intr-o frumoasa zi de 17 aprilie, a anului de gratie 1492.

Acest eveniment avea sa-i schimbe definitiv destinul unui om unic, pe care-l stim deja, messir Cristofor Columb. Ce cauta in Lagarul militar de la Santa Fe, acolo unde majestatile lor preacatolice, proaspat unite dinastic, trasau primul contur al Spaniei si de unde conduceau minutios asediul Granadei, ultimul bastion maur de pe pamant iberic?Suveranii spanioli sunt inconjurati de aura gloriei, flancati de armatele hispanice unite, cu nobili cutezatori, imbracati in haine pompoase si pe cai de parada. Ei vor sa demonstreze maurilor puterea Crestinatatii in fata avantului Semilunii. Nu lipsesc, fireste, nici inaltele fete bisericesti care se roaga si convertesc, instigandu-si preacatolicii suverani la o lupta dreapta care le va asigura gloria eterna si slava cea nepieritoare in lumea de dincolo…Flamuri fluturand sub soarele Andaluziei, osti nenumarate, tunuri bubuind ca sa intimideze parca frumosul si inexpugnabilul Palat Alhambra din Orasul Rosu (Medinat al-hambra) si o multime pestrita de pierde vara care voiau sa contemple unicitatea acestui spectacol, care astazi este reluat in carnavalul anual al orasului, iata ca l-au intampinat si pe messir Cristoforo, acolo, in tabara sau Lagarul militar de la Santa Fe. A fost, fireste, invitat pentru o noua audienta in fata suveranilor spanioli, dar nu in calitate de simplu petitionar, ca prima data, ci, inarmat cu puternice dovezi, prezentate intr-o scrisoare de intentie alcatuita de insusi confesorul reginei Isabella de Castillia, cardinalul Juan Perez, un bun prieten al lui Columb. Nu stim din pacate continutul scrisorii cu pricina, dar facem cateva presupuneri asupra lui. Drumul spre Orientul Indepartat peste bariera musulmana, pe o cale maritima spre Vest, oferea un bun prilej pentru reluarea activitatilor misionarilor crestini catolici in Orient, ceea ce ar fi fost un castig si pentru Scaunul Apostolic si unul pentru expansiunea spaniola peste mari si tari, acum cand Spania se afla la apogeu.

Am incercat sa schitam, pe cat ne-a fost dat sa ne imaginam, decorul piesei in care, rand pe rand isi fac intrarea in scena grandisimele noastre personalitati in fata suveranilor spanioli, destul de greu abordabili in acea epoca plina de transformari. Columb e prins in scena. Iar jocul abia incepe. Consiliul Castillei, tinut sub inaltul patronaj al cardinalului Pedro Gonzales de Mendoza, analizeaza pretentiile genovezului si i le refuza, dar cauza nu e pierduta si, iata ca, un politician abil si siret, precum fiinta demonica din Paradis, afacerist innascut, Santangel, vistiernicul prea-augustului Ferdinand, convinge Curtea sa accepte oferta genovezului, pentru care ar gira cu sume mari expeditia, intuind ca un succes al genovezului, ce ar duce la descoperirea de noi teritorii, ar fi un profit si pentru Coroana, si pentru imbogatirea lor personala.

Daca messir Columb va fi refuzat, chestiunea in sine devine una foarte serioasa si Spania, implicit monarhia, ar avea de suferit, deoarece genovezul se va adresa altor monarhi care, cu siguranta il vor sprijini. Iata pe ce miza Santangel, impreuna cu negustorul genovez Francesco Pinelli, amandoi girand vistieria Santei Hermandad. Ambii au convins-o pe Isabella sa accepte expeditia, ei fiind decisi sa investeasca suma necesara de 2 milioane maravedis, apeland desigur si la alti potentiali investitori din afara si garantand succesul expeditiei, plus mari profituri finantatorilor o data cu descoperirea de noi teritorii. Cum Santangel era si un bun bacher, el avansa suma de 1.900.000 de maravedis sau, dupa alte surse, 1.400.000, imprumutata numai din impozitele incasate de Santa Hermandad. Ce este Santa Hermandad? Un grup de nobili cavaleri sau o armata municipala de traditie in Spania medievala, fondata in secolul al XII-lea si care avea rolul de a-i proteja pe pelerinii veniti la “locurile sfinte” hispanice situate, cum stim conform traditiei, in Galicia la celebra catedrala a Sfantului Iacob din Santiago de Compostella. Ulterior, ordinul acestor cavaleri in robe rosii se va extinde si in alte locatii iberice precum Toledo, Talavera si Villa Real. Dupa garnizoanele militare de dispersie, Ordinul militar Santa Hermandad s-a mai numit Hermandad de las Marismas si cuprindea porturile din Tara Bascilor si Castilla de Nord. Sub domnia lui Ferdinand de Aragon si a Isabellei de Castilla, Santa Hermandad isi pastreaza rolul politienesc municipal, reunind, asa cum am vazut, mai multe orase iberice. Ordinul este suprimat oficial in 1835, cand deja nu mai avea aceeasi faima ca in Evul Mediu hispanic, demult apus.

Cuantumul total al sumei oferite de serenissima Santa Hermandad pentru finantarea expeditiei transatlantice se ridica la suma de 25.000 pesetas aur, moneda spaniola moderna, la valoarea stabilita in 1914. Sigur, nu vom intra in aspectele economice ale maretei realizari. Ramaneau, la acea data, de clarificat doar aspectele juridice si administrative ale expeditiei si stipulatiile incheiate intre intreprinzatorul genovez si abila coroana hispanica, pe care, desigur, merita sa le trecem in revista.

Cererile genovezului se regasesc intr-o intelegere sau capitulacion, ca sa folosim sintagma vremii, care a fost incheiata intre Columb si preacatolicii suverani spanioli, in aceeasi zi, 17 aprilie 1492, la Santa Fe, fiind infatisate augustilor monarhi de catre secretarul regal Juan de Coloma, prin formularea clara si juridica a prelatului Juan Perez, care se adresa in numele personal al lui Cristofor Columb. Este interesant de remarcat faptul ca, in formularea juridica a capitulacion, Cristofor apare sub titulatura oficiala de don care insemna deja ascensiunea sa in cadrul nobilimii hispanice. In continuare, Casa Regala a Castilliei si Aragonului, ii confera titlul de amiral pentru toate insulele si teritoriile transatlantice pe care le va descoperi si, inca un aspect important, acest titlu este transmisibil urmasilor. La rangul de amiral i se adauga si cel de vicerege si guvernator al noilor teritorii de peste mari si care are dreptul de a numi in nume personal in fiecare insula sau provincie, cate trei oameni la libera alegere. Misiune grea, misiune usoara? Timpul si destinul vor decide implicit soarta lui Columb. Dar, ceea ce depaseste titlurile nobiliare promise si permise de larghetea Coroanei in dorinta de expansiune peste mari, ni se par bogatiile care ii revin de drept lui Columb, stipulate tot in capitulacion prin care i se da privilegiul de a dispune neconditionat de 1/10 din valorile, nestematele sau metalele pretioase pe care le va stapani, atentie, in limitele amiralitatii sau titlului de amiral, ceea ce numim almirantazgo, plus alte prevederi referitoare la dreptul de 1/8 din veniturile traficului maritim de marfuri, pentru care Columb va investi la randu-i o anumita suma.

Si, pentru a-i da o autoritate si mai mare ambitiosului Columb, din stralucita cetate a Granadei, impodobita in mare sarbatoare, este emis, de catre preacatolicii suverani, un document oficial, semnat in aceeazi zi memorabila de 17 aprilie 1492, destinat Marelui Han prin care se dezvaluie scopul si esenta expeditiei: cautarea unui drum spre Imperiul Marelui Han, catre Indii si continua documentul: “pro aliquibus causis et negociis servitum Dei, ac fidei ortodoxe augmentum, necnon beneficium et utilitatem nostram concernetibus” (sau pentru anumite pricini si treburi privind slujirea lui Dumnezeu si cresterea dreptei credinte cat si pentru castigul si folosul nostru)”. Textul de mai sus nu lasa nici o indoiala asupra misiunii peste mari pe care trebuia s-o onoreze amiralul nostru si, cateva zile mai tarziu, la 30 aprilie acelasi an, suveranii spanioli investeau pe don Cristofor cu titlul nobiliar de don e almirante e viserey e gobernador, confirmat si pe cale juridica. Columb invinse, iar visul sau de ani era realizabil in sfarsit! In celalalt capat al scenei din lagarul militar de la Santa Fe se gaseste insusi Cristofor Columb, personajul principal al piesei noastre. Reconquista se incheiase si o alta dimensiune rasarea spre Vest: Epoca Marilor Descoperiri Geografice!

Cu firea sa solitara trecuse prin multe valuri si, desi era in al treilea deceniu al vietii, albise prematur. Nu avem un portret veridic al iscusitului navigator genovez si este, desigur, destul de complex si delicat sa-i schitam unul, cum au incercat multi, din pacate, abatandu-se in extremele presupusurilor. Totusi, din putinele noastre resurse vom incerca impreuna sa-i schitam unul, inainte de a-l urma in aventura transoceanica. Ne vom limita, pentru inceput, la doua surse picturistice sau doua tabluri, care se pastreaza, unul la Biblioteca Nationala din Madrid si altul, mai celebru, al maestrului Alejo Fernandez, intitulat Virgen de los Navegantes, pe marginea carora vom patrunde in profilul psihologic al marelui Columb, asa cum arata la frumoasa varsta a temeritatii, treizeci de ani. Este greu sa definesti o personalitate foarte complexa cum a fost Cristofor Columb daca nu-l incadrezi in epoca sa, a Renasterii si Umanismului care, dau un tip nou de om: intreprinzator, tenace, viclean, ipocrit si necrutator. Ce este omul Renasterii, ce este omul Columb? Sa privim portretul de mai sus, foarte expresiv, care-l arata cat de cat obiectiv pe genovezul nostru si ascensiunea sa. Renasterea da o incredere desavarsita in puterile omului nou de a transforma ceea ce este in jur, de a stapani, de a straluci prin forta geniului sau. Este un veac plin de titani care se manifesta in arte, gandire, stiinta, razboaie. Omul Columb, circumcis acestei epoci de avant revolutionar, se simtea un ales al lui Dumnezeu, dupa cum el insusi consemneaza: “…nici ratiunea, nici matematicile, nici hartile Universului. S-a implinit pur si simplu ceea ce a prorocit profetul Isaia. Inainte de Sfarsitul Lumii toate prorocirile trebuie sa se implineasca.”

Dar cum de a ajuns la aceasta concluzie ca el este ales de Sus? Desigur, raspunsul il putem afla foarte bine daca analizam o scrisoare a sa din 1501 unde consemneaza ca a calatorit mult, ca a discutat in cursul acestor voiaje maritime cu multi oameni invatati latini, greci, evrei, mauri. De la ei a deprins arta navigatiei si temeinice cunostinte de geografie, geometrie, astronomie, astrologie si cartografie, studiind la randu-i alte discipline conexe: istorie, filosofie. Desigur, atractia formidabila a Cartii nou testamentare Apocalipsa, exercitata asupra lui si a semenilor sai din toate timpurile, l-a dus la o alta concluzie eronata dogmatic, o cadere intr-o erezie, determinata de faptul ca se considera Alesul unei Lumi Noi, inspirat de Duhul Sfant, trimis de Sfanta Treime spre a raspandi Sfanta Credinta. Iata ce ii declara plin de misticism, unui suveran foarte catolic prin felul de a-si exprima credinta: “Dumnezeu m-a facut sol al cerului nou si al pamantului nou, create de El, despre care a scris in Apocalipsa Sfantului Ioan, dupa ce au fost povestite de Isaia si Dumnezeu mi-a aratat drumul spre ele.” Textul gnostic se regaseste intr-o scrisoare incredintata donei Juana de la Torros. Se cuvine sa facem, inainte de a ne continua prelegerea, un scurt comentariu pe marginea celor de mai sus. Intr-un conglomerat babilonic de credinte si idei false cu un asa zis caracter crestin care domina comunitatile din Lumea Noua, vocea lui Columb, ca mesager al cerului si pamantului apocaliptic, a fost si este folosita in mod vulgar de catre majoritatea grupurilor sectare de peste Ocean, fara sa aiba nici cea mai vaga legatura cu revelatia divina din Apocalipsa care nu se refera nicidecum la Lumea Noua sau mai tarziu America. Aceste miscari de stadion diabolice strica, credem noi, imaginea reala a Americii. Menirea sa de “teolog” era luata in deradere intr-o vreme in care toti se indoiau de realizarea proiectului transoceanic.

Documentul regal remis in data de 30 aprilie 1492 stipula foarte clar ca “in termen de 10 zile, cei din Palos sa echipeze corabiile pentru expeditia pe mare a lui Cristobal Colon, amiral al Marii Oceanice”, iar la 22 mai, acelasi an, in activul port Palos ce tinea de regatul Castilliei, Columb prezinta armatorilor ordinul de a i se pune la dispozitie trei caravele pentru mareata intreprindere. Din pacate insa, orasul maritim nu oferi decat doua caravele, deja celebrele Nina si Pinta, iar a treia, cu nume rezonabil, Santa Maria, a fost contractata de Columb direct de la armatorul principal, Juan de la Cosa. Cum aratau aceste nave? Este foarte importanta, consideram noi, o scurta descriere a lor, pentru a intele rostul lor pe mare. Sunt amintite de catre umanistul Pedro Martir de Angleria (Pietro Martire d’Anghiera), cel care le descrie astfel:“Instante ex regio fisco destinata sunt tria nauigia: unum onerario caueatum alia dua mercatoria leuia sine caueis, quae ab Hispanis Carauelae uocatur”, ceea ce inseamna intr-o traducere apropiata: “De indata au fost alese din partea fiscului regal trei corabii:una de transport cu cala, alte doua negustoresti si usoare, fara cale, ce erau numite de spanioli caravele”. Prima, Nina, a fost un nume predestinat, caci de la bordul ei unul dintre marinari a vazut primul pamantul in zare si tot ea a anuntat Lumii Vechi descoperirea Lumii Noi, revenind in patrie. Nina si Pinta erau nave de tonaj mediu, foarte usoare si ambele au fost construite in santierele navale de la Rio Tinto, cantarind prima 55t. si a doua 60t., in timp ce Santa Maria provenea din Galicia, o provincie din nord-vestul Spaniei. Nina era cea mai rapida.

Daca Santa Maria si Pinta aveau vele patrate, Nina avea triunghiulare, initial, dar au fost schimbate in timpul escalei de la Gran Canarias. Conditiile de pe aceste trei corabii nu erau de lux si la constructia lor nimeni nu s-a gandit la conditiile elementare de trai in timpul navigatiei transatlantice. Totusi, pentru vremea lor, corabiile aveau calitati nautice excelente si puteau strabate 10-15 mile italiene sau 9-12 noduri, deci, aproximativ viteze de 18-27 km/h cu vant bun si mare calma. Care erau conditiile de trai pe o corabie transatlantica? Singurul lux era cabina capitanului. Restul echipajului, marinarii, dormeau inghesuiti pe lazi, intre butoaie, langa bombarde, adeseori avand “colegi” de camera soareci, sobolani si gandaci. Desi deficiente la capitolul confort, Columb era incantat de alegerea facuta, dupa chiar spusele lui: “muy aptos por semehante fecho” sau “foarte potrivite pentru o asemenea treaba”, completam noi: traversarea Atlanticului.

Inainte de a face cunostinta cu echipajele navelor care aveau sa devina celebre in istorie, la fel ca si argonatii lui Iason, este bine sa vedem Atlanticul la scara si, in ce masura, vajnicii marinari ii puteau face fata. Cand vorbim de Ocean mintea ne duce la o intindere nesfarsita de ape, iar stiinta care se ocupa de studierea oceanelor minunatei planete albastre se numeste sugestiv Oceanografie. Dar, ce spune Oceanografia despre Oceanul Atlantic, pe care personajele noastre vor naviga in Drumul spre Indii? Cat de mare si de periculos este, ce taine ascunde in adancuri? Sa-i dam cuvantul unui specialist in domeniu, iar noi sa-l ascultam, inainte de a ne relua rolurile in scena.

Incluzând mările adiacente, Oceanul Atlantic, al doilea ca marime de pe Glob, dupa Pacific, ocupă o suprafaţă de 106.400.000 km², iar fără aceste mări, are o suprafaţă de 82.400.000 km². Volumul oceanului, cu mările adiacente, este de 354.700.000 km³, iar fără ele este de 323.600.000 km³. Adâncimea medie a Atlanticului este de 3.332 m (incluzând mările adiacente) sau 3.926 (fără mările adiacente). Cel mai adânc punct este Groapa Puerto Rico. Lăţimea oceanului variază de la 2.848 km între Brazilia şi Liberia, până la 4.830 km între Statele Unite ale Americii şi nordul Africii. Inca din Antichitate s-a dorit aprofundarea Oceanului Atlantic si sondarea “misterelor” sale. Okeanos era in mitologia greaca un zeu, fiul lui Uranus, parintele tuturor fluviilor si apelor. La poetul grec Homer, Okeanos era un fluviu circular care inconjura pamantul locuit (oikoumene), separandu-l de taramul mortilor. Potrivit geografului Ptolemeu, Oceanul era impartit de continente intr-o parte estica si una vestica sau ceea ce numim astazi emisfere terestre. In ceea ce priveste numele de Atlantic, se pare ca dincolo de Coloanele lui Hercule sau Stramtoarea Gibraltar, s-ar fi aflat Atlantida sau Insula lui Atlas mentionata prima data de Platon in dialogurile Timaios si Critias. De o bogatie fabuloasa si un nivel fara egal de civilizatie, Atlantida ar fi dominat bazinul occidental al Mediteranei, scufundandu-se apoi in apele marii in urma unui cataclism tectonic. Sigur, Atlantida ramane o legenda vie si o sursa de mari speculatii, mai ales printre adeptii genului SF, dar fara o baza de cercetare stabila si solida, in acelasi timp.

Sondand sub apele Oceanului Atlantic, observam dorsala medio atlantica, redata in imaginea alaturata, care este de fapt cel mai lung lant montan de pe Terra, separand in fapt, pentru emisfera nordica, doua mezoplaci tectonice, Placa Nord-Americana si Europeana, iar pentru emisfera sudica, Placa Sud-Americana de Placa Africana. Dorsala medio atlantica a fost descoperita in anii ’50 ai secolului trecut de catre Bruce Heezen. Pericolele Oceanului Atlantic au inceput sa fie depasite o data cu secolul al XIX-lea prin noile metode de propulsare a vaselor si navelor de razboi, de marfa sau de pasageri, dupa caz. S-au lansat cursele transatlantice intre Europa si America, cele de croaziera si lux. Cu toate acestea, Oceanul nu a putut fi biruit definitiv si marea catastrofa a Titanicului, 11 aprilie 1912, care a deschis dealtfel sirul dezastrelor ultimului veac barbar, a demonstrat limitele tehnologiei in fata nemarginutului Ocean. Dar, ca sa nu speriem cursantii nostri, vom spune doar ca, la ora actuala, prin tehnologiile de navigatie de ultima ora aflate la bordul transatlanticelor si cu un echipaj foarte bine pregatit profesional, o croaziera pe apele Atlanticului, pe urmele lui Columb, este o pledoarie la care multi visam, dar putini ne permitem, o amintire placuta pentru cei care se avanta in necunoscut, fara dramele inaintasilor spanioli ori portughezi. O asemenea calatorie costa, mai ales la bordul celebrului transatlantic Queen Mary II, pe care il redam in imaginea alaturata.

Si pe calea aerului Oceanul Atlantic este destul de greu de survolat, dar au existat si in aceasta directie temerari cutezatori. Unul dintre acestia este temerarul aviator american Charles Lindbergh, cel care a realizat performanta unica a unui zbor non stop via New York-Paris peste Atlantic in luna mai 1927. El este si cel care a revolutionat zborurile transatlantice. Azi, toate companiile aeriene din lume efectueaza zboruri comerciale sau civile peste Atlantic deservind Europa-America. Pentru pura dumneavoastra curiozitate, daca vreti sa calatoriti cu avionul printr-o companie maghiara Bucuresti via New York, un bilet costa 333 euro minim, iar durata zborului difera intre 14 si 15 ore. Cu toate conditiile de lux oferite pasagerilor la bordul navelor transatlantice, o calatorie aeriana peste al doilea Ocean ca marime al Terrei poate fi extrem de obositoare in functie de varsta. Ce te faci insa cand majoritatea companiilor aeriene au interzis fumatul la bord? Sic! In imaginea alaturata am surprins un zbor peste Atlantic.

Ramane intrebarea: cum au facut fata primii pionieri transatlantici celei mai mari provocari a timpului lor sub comanda amiralului Columb? Cat de bine erau pregatiti sa infrunte Atlanticul si sa aduca o Lume Noua celei Vechi? Cine erau oamenii de sub obladuirea lui Columb si cum au ridicat toate panzele sus din portul Palos spre Indii? Despre mareata lor aventura va voi vorbi pe larg in episodul urmator, saptamana viitoare, numai pe Historia Universalis!

(Va urma)

Te-ar mai putea interesa...