O Geografie a Imperiilor Coloniale (IX)

Numai un prost poate sa critice, sa condamne si sa se planga – si majoritea prostilor o fac. – Dale Carnegie

Viata se scurteaza sau se lungeste in functie de curajul persoanei respective. – Anais Nin

Foarte probabil, capitanul Diego de Ordos, contempla uimit laguna pe care se afla acum frumosul Mexico City, intocmai precum pasagerii care survoleaza zona astazi in timp ce se pregatesc sa aterizeze pe aeroportul international Benito Juarez din pitoreasca si spaniola capitala mexicana.

Numai ca spaniolul o facea de pe varful muntelui vulcanic Popocatepetl sau cel care fumega, in stravechea limba azteca, iar dupa o frumoasa legenda a lor, vulcanul a fost soldat în slujba regelui, care se îndrăgosteşte de prinţesa Iztaccíhuatl. Popocatépetl nu se mai reîntoarce dintr-o incursiune militară, Iztaccíhuatl se sinucide, crezându-l căzut pe câmpul de luptă. Reîntors victorios din incursiune găseşte corpul neînsufleţit al iubitei sale. În durerea lui aşează corpul iubitei sale pe un munte şi veghează lângă ea cu o făclie fumegândă. In copilarie, nu mi-au placut nicio data povestile sau legendele, insa pregatindu-mi prelegerea de fata, am dat peste legenda de mai sus, care m-a impresionat oarecum, chiar si dupa ani.

Deveniti acum aliatii spaniolilor, tlaxcalanii il sfatuira insistent pe Cortes sa nu treaca prin Cholula, in drumul spre capitala imperiului aztec, deoarece Moctezuma le va pregati desigur o capcana, desi il invitase aparent binevoitor pe alb in cetatea sa. Insa Cortes avea sange castilian si nu ceda atat de usor in fata primejdiei, indiferent cat de ascunsa ar fi fost in spatele politeturilor andine. Curand avea sa constate ca aliatii sai tlaxcalani l-au sfatuit de bine. Ce era de fapt Cholula? Orasul sfant al aztecilor, locul unde se afla cel mai impozant templu ridicat vreodata intru cinstirea zeului sarpe Quetzalcoatl si cel mai important nod al pelerinilor veniti din toate colturile tarii in numar de mii, spre a se inchina sau a aduce, dupa caz, sacrificii omenesti, ca sa-i induplece pe zei ca in anul in curs sa aiba recolte bogate si ploi la timp.

Fiecare popor supus aztecilor avea aici cate un templu, iar numarul lor se situa la 400. Vazand ca nimic si nimeni nu-l poate opri pe Cortes sa-si duca planul la capat, aliatii sai tlaxcalani i-au pus la dispozitie 6000 de oameni, buni luptatori si expeditia amerindo-spaniola se puse in miscare abil spre Cholula, asumandu-si riscurile unor confruntari care se prefigurau deloc placute. Locuitorii cetatii se numeau mixteci si ati dedus, desigur, ca numele lor va sta la baza denumirii oficiale a statului Mexic, de mai tarziu. Insistenta lui Cortes de a patrunde spre capitala era un semnal oarecum de bun augur pentru Moctezuma caci, potrivit unui oracol din vechime, Cholula va fi mormantul albilor si astfel, nu vor mai putea razbate spre laguna. Primirea spaniolilor in oras a fost una pompoasa si triumfala, mixtecii primindu-i pe cuceritori cu flori, cazandu-i in incinta unui templu. Ba chiar Cortes, spre marea sa uimire, fu invitat sa intre in Cholula cu mare prietenie, cu o conditie: fara aliatii sai tlaxcalani, considerati acum, pe drept cuvant, inamicii de moarte ai aztecilor. Comandantul general spaniol vazu cu scarba jertfele sangeroase umane si incerca, fara succes din pacate, sa le stopeze si sa introduca legile crestine de pe batranul continent, insa, o anumita prudenta il facu sa amane aceasta mareata initiativa demna de un Don Quijote de la Mancha.

Adeseori femeile au un rol cheie in desfasurarea unor evenimente imprevizibile si daca privim azi frumoasele telenovele mexicane, ma cam tem cu gandul ca regizorii au luat-o uneori ca model pe frumoasa Dona Marina, care pe loc se imprieteni cu sotia unui sef localnic de la care afla despre urzirea unui complot pentru lichidarea spaniolilor, in timpul noptii ori in zori de zi, caci mixtecii se pregateau sapand santuri, barbatii impartindu-li-se arme, iar femeile si copiii erau gata sa fie evacuati din cetate cat mai repede cu putinta. Aceste lucruri fura aduse de indata la cunostinta lui Cortes care se pregati sa loveasca inainte si dezlantui, cum spune cronica, un macel cu adevarat inuman, la care participara bucurosi si cei sase mii de aliati tlaxcalani si s-a finalizat prin jefuirea orasului capitala mixtec. Rolul sau crescu vizibil in ochii adversarilor care-l percepeau acum ca pe un zeu alb venit dinspre Rasarit, asa cum anticipasera cu sute de ani inainte vechile oracole aztece. Episodul Cholula odata inchis, nimic nu-l mai putea opri pe Cortes sa-si desfasoare nestingherit drumul spre marea capitala Tenochtitlan, centrul puterii lui Moctezuma al II-lea Xocoyotzin sau inteleptul domnitor plin de ratiune. Si acesta, domnea de saptesprezece ani batuti pe muchie peste poporul aztec pe care-l ocarmuia cu mana de fier si era, acest imparat, in varsta ca de vreo patruzeci de ani, destul de bine facut si cu parul negru ca mura de sub padure.

Cu sau fara voia lui Moctezuma, Cortes strabatu si ultima etapa a lungului mars de la Vera Cruz inspre laguna mexicana si se afla dintr-o data in fata unei civilizatii exuberante, barbara si respingatoare si cu toate acestea care starnea admiratia tanarului hidalgo (cavaler, N.A.) din Extremadura, aflat acum in Valea Anahuac sau Taramul Apelor.

In fata sa se deschideau privelisti noi: lacuri cu ape stralucind in soarele rosietec al asfintitului, case zidite in piatra alba care luceau in zi, campii si gradini admirabil intretinute, cum nu gaseai nicaieri in islamica si latina Spanie. Cortes si oamenii sai, impresionati peste masura, marsaluira de-a lungul lacurilor Chalco si Xochimilco, din care se inaltau spre abastrul cerului turnuri albe din piatra, aidoma castelelor din frumoasa Castillia, apoi zarira orasul Ixtapalapan, cu minunatele sculpturi din lemn de cedru, cu vita de vie si flori multicolore nemavazute de albi, multe perene, iar in acest oras, Cuitlahuac, fratele marelui Moctezuma ii gazdui peste noapte, caci, a doua zi urma sa-l intalneasca in carne si oase pe insusi marele imparat atotputernic Moctezuma, care-l astepta pe Alb cu curiozitate mare. Cortes nu intelese un lucru: legile nescrise ale Istoriei nu permiteau ca cele doua lumi, hispano-castiliana si amerindiano-azteca sa convietuiasca reciproc si, ceea ce a urmat, distrugerea lumii amerindiene de catre lumea latina veche se resimte cu finete si astazi, desi timpul a sters prin uitare, iar noi suntem pregati ca in episodul urmator sa vedem, prin ochii mintii distrugerea si cucerirea Mexicului!

(Va urma)