O Geografie a Imperiilor Coloniale (I)

Spiritul si nu forma legii mentine vie dreptatea. – Earl Warren

Motivatia de baza a Holocaustului era pur ideologica, inradacinata intr-o lume existenta numai in imaginatia nazista, unde unei conspiratii evreiesti internationale de a controla lumea i se opunea o misiune “ariana” paralela. Nici un genocid de pana in ziua de azi nu fusese bazat atat de complet pe mituri, halucinatii, pe o ideologie abstracta, nepragmatica, care a fost apoi pusa in aplicare prin mijloace foarte rationale si pragmatice-Yehuda Bauer

Cateodata ma simt ca la un joc de noroc. Te duci seara sa bei zdravan si nu sti cum o sa ajungi in ziua urmatoare. Poate sa fie bine sau se poate intampla un dezastru. E ca si cum ai arunca zarurile.-Jim Morrison

Capitolul I-La apusul marilor imperii

M-am gandit destul de multa vreme pana sa aleg titlul si expunerea episodica, intr-o inlantuire cronologica a marilor imperii coloniale si daca ele au disparut cu desavarsire ori s-au transformat in alte entitati spatio-temporale de care ne dam foarte greu seama? Am auzit adeseori sintagma de imperii coloniale, dar nimeni nu a fost in stare sa dea o definitie suficienta fenomenului expansionist european de peste mari, incepand cu cea de-a doua jumatate a secolului al XVI-lea, epoca in care se incheiase deja prima etapa a Epocii Marilor Descoperiri Geografice, cu eroii de care v-am pomenit in ciclul O Istorie a Marilor Descoperiri Geografice.

Lumea contemporana isi vehiculeaza azi ideile intr-o limba universala, engleza, si cateva limbi de circulatie internationala, spaniola, portugheza, rusa sau olandeza. Preferam cei mai multi dintre noi sa injuram in prima si sa citim si poate sa ne exprimam de fanfaronada in celelalte dialectos mundi . La 1914, in zorii Marelui Razboi, lumea era atat de micsorata, incat o puteam strabate pe harta, macar ca sa ne facem o idee. Daca in scoli invatam obligatoriu sa ne exprimam intr-o limba de larga circulatie internationala, unii semeni se nasc cu ea, iar altii o vorbesc in casa ca a doua limba. De ce? Aceste intrebari au fost primele pe care mi le-am pus in viata, inainte de a-mi incepe cariera de istoric si gasindu-mi raspunsurile incerc sa vi le astern, unele dintre ele, pe hartia prafuita de vreme…

In primii ani ai secolului trecut, nimic nu parea sa tulbure apele de suprafata ale politicii si nimeni nu banuia ca totul avea sa se schimbe intr-o singura zi fierbinte, iar ordinea fireasca mondiala, pacea si bunastarea aveau sa dispara ca un miraj inselator in toiul primei conflagratii mondiale. Peste ani si ani, aducandu-si aminte de frumoasa epoca dintre 1900-1914, celebrul om de stat britanic, Harold Macmillan, nota, intr-un interviu acordat cotidianului american New York Times, la 23 noiembrie 1980, o zi fatidica pentru unii americani ce-si aminteau de Dallas ’63: Totul mergea din bine spre mai bine. Asa era lumea in care m-am nascut…Apoi, pe neasteptate, intr-o dimineata din 1914, s-a sfarsit totul brusc si in mod imprevizibil…
Cu siguranta, la 1913, nimeni nu se indoia ca pacea si prosperitatea vor merge multa vreme mana in mana, iar secretarul de stat al USA, Bryan, era ferm convins ca starile de lucruri care lasau sa se intrevada pacea mondiala nu fusesera niciodata mai favorabile ca atunci. Si, totusi…in acea vara fierbinte, mai marii planetei albastre, ce stralucea parca in zorile mileniului de pace eterna, stateau incordati in asteptarea unui pretext ca sa-si reimparta feliile de tort.

Spania, Portugalia, Olanda, Marea Britanie, Franta, Germania si Austro-Ungaria, pandeau din Europa peste mari la pretioasele lor colonii ce le aduceau venituri enorme intr-o mare afacere corporatista de stat. Rusia Tarista era ursul adormit, Imperiul Otoman se occidentalizase, dar in interior fierbea, iar Japonia si Statele Unite ravneau la noi piete, pe seama celor europene deja existente, in Asia si Pacific. Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, mostenitorul de drept al dublei monarhii austriece, la Sarajevo, 28 iunie, in focarul balcanic bosniac chiar de catre un student sarb a dat un bun prilej marilor puteri rivale sa intervina intr-o chestiune care, privita dupa aproape un secol, tinea de raporturile dintre Viena si Belgrad, dar, in acelasi timp sa sparga conglomeratul colonial mondial in falii tectonice periculoase si acum. Imperiile coloniale sunt azi o amintire. S-au nascut in cel de-al XVI-lea veac si au pierit in cel trecut. Acum, e timpul sa facem cunostinta cu fiecare imperiu in parte si sa-l pomenim in istorie, fie si ca o umbra a ceea ce a fost candva.

Ne vom reintoarce pentru inceput in insorita si optimista Portugalie, cea care a dat startul marii afaceri de peste mari, apoi vom trece granita la sora vecina, Spania, vom traversa Canalul Manecii spre Anglia, regina marilor, vom culege apoi cateva lalele la Harlem, in Olanda si ne vom imbarca la intoarcere pe o corabie franceza aflata intr-o lupta pe mare…Sa mergem!

Bravii navigatori portughezi au dat dincolo de Capul Bunei Sperante, calatorind de-a lungul Oceanului in Sud, spre Africa, de lumi noi unde si-au impus dominatia si monopolul. Flota singura nu putea insa sa mentina dominatia micului regat european peste teritoriile noi descoperite, situate la distante foarte mari fata de metropola, iar ca sa patrunda pe distante lungi in interiorul regiunilor cucerite era o munca sisifica. Portugalia era prea mica pentru un lux atat de mare.

Dar, care erau intinderea si limitele spatio-temporale ale “gigantului” imperiu portughez de peste mari? Si, ca sa va raspund la aceasta intrebare va trebui sa pornesc de la premiza ca primilor veniti li se acordau mari facilitati mai ales din partea Bisericii. Ori, Portugalia era un “copil” cuminte al Scaunului Apostolic si primi privilegii de autoritate deplina asupra teritoriilor descoperite din Africa pana in Indii. Controversatul Papa renascentist Alexandru al VI-lea Borgia, secular prin definitie si urat de contemporani, consfintise monopolul portughez asupra teritoriilor noi descoperite prin cateva bule sau acte oficiale: Dum diversas (1452), Romanus Pontifex (1455), Intercaetera (1456) sau Aeterni regis (1481), toate acestea emise la apogeul epopeii maritime portugheze.

Cu mult inainte de epopeea lui Columb, imperiul portughez de peste mari devenise deja o mare afacere de stat, o mare companie maritima, mai degraba decat una coloniala, in adevaratul sens al cuvantului, unde regele era marele armator. Firma sa de la Lisabona, metropola, cuprindea urmatoarele factorii: coasta occidentala a Africii de la Ceuta pana la Capul Bunei Sperante, coasta occidentala a Africii, coasta Malabarului, Insulele Sonde, o parte din Moluce si Macao in China, iar in America de Sud, Brazilia, o descoperire absolut intamplatoare, dar care va schimba definitiv designul Imperiului Portughez. Aceasta afacere “metropolitana” devenea pe zi ce trecea tot mai greu de administrat. Lisabona devenise o magazie neincapatoare de marfuri de import: mirodenii, fildes, matasuri, perle, parfumuri ori pietre pretioase, iar suveranul portughez era primul armator. Din Portugalia se exportau in paralel, pe cai continentale sau maritime: tesaturi, postavuri si produse artizanale. Comertul marea cantitatea de aur din vistieria portugheza, dar cheltuielile pentru noile manufacturi de arme si santiere navale, depaseau cheltuielile curente, inerente curtii luxoase de la Lisabona. Afacerea portugheza era in cele din urma sortita esecului….Esecul portughez, asa cum vom observa in prelegerea urmatoare, a lasat loc altor concurenti si, in cele din urma, concurenta s-a stins de la sine, precum teribila ofesnsiva de pe Somme in 1916…

(Va urma)