“Mormantul lui Hristos”-o teorie anticrestina (II)

 

Socotesc ca dracul, atingandu-se de creier, schimba lumina mintii, precum voieste. In felul acesta este starnita patima slavei desarte spre gandul de a face mintea sa se pronunte cu usuratate, prin pareri proprii, despre cunostinta dumnezeiasca fiintiala. Unul ca acesta nefiind suparat de patimi trupesti si necurate, ci infatisandu-se – zice-se – cu curatie, socoteste ca nu se mai petrece in el nici o lucrare potrivnica. De aceea socoteste aratare dumnezeiasca lucrarea savarsita in el de diavolul, care se foloseste de multa patrundere si, prin creier schimba lumina impreunata cu el si ii da, precum am spus, forma care vrea.” (Evagrie Ponticul)10 27

Advertisements

 

“O minciuna poate calatori doar jumatate din drumul in jurul lumii, in timp ce adevarul isi pune pantofii in picioare..” – Mark Twain

 

“Raul consta intr-o rasturnare de valori acoperita abil de minciuna. Binele este prezentat drept rau, iar raul este imbracat in mantia stralucitoare a binelui; patimile care descompun viata, ca pricinuitoare de viata, virtutile care-l imbogatesc pe om saracindu-l, taria stapanirii de sine ca slabiciune, lasarea in seama maniei – ca tarie. Raul nu-l poate castiga pe om decat mascandu-se in bine, el nu poate castiga decat dandu-se drept bine. El traieste in minciuna de aceea viata care o da este si ea mincinoasa, un sir de spasme ale placerii, continuitatea unui chin.” (Filocalia)

 

“De-ti spune cineva cuvinte nefolositoare sa nu le asculti nici o clipa ca sa nu-ti vatami sufletul tau. Sa nu te impiedice motivul cum ca s-ar supara acela ca nu asculti cele spuse de el si sa-ti zici ca vei asculta dar n-ai sa le primesti in inima, caci nu esti mai presus de primul om zidit pe care L-a facut Dumnezeu cu mana Lui si pe care nu l-a folosit negrija. Fugi deci degraba si sa nu voiesti nicidecum sa-l asculti, dar ia seama ca nu cumva fugind cu trupul sa voiesti sa cunosti cele spuse, caci de auzi cat de putin dracii nu se vor multumi numai cu atat, ci te va pravali in groapa pierzarii.” (idem)

 

 

Adevarul Invierii-o motivatie dogmatica

Atentia deosebita si speciala, de care se bucura disciplinele dogmatice, defalcate pe domenii de cercetare si aprofundare, in cadrul seminariilor teologice si institutiilor de profil din tara, m-a determinat sa scriu aceasta disertatie, plamadita imediat ce pe canalele mass media din tara si strainatate a aparut falsa descoperire a “Mormantului lui Hristos”, dar am intarziat articolul, pentru a-mi aprofunda pe cont propriu si a-mi insusi cateva notiuni fundamentale din sfera Dogmaticii, spre a putea combate cu argumente solide mincinoasele invataturi proliferate recent in mediile inalte. Pe de alta parte, am ales aceasta perioada de pregatire pentru intampinarea, cum se cuvine a Invierii Domnului, cea mai de seama sarbatoare a Crestinatatii, spre desavarsi cele incepute in episodul precedent, nu in ultimul rand pentru a le aduce un omagiu acelor persoane care lucreaza si colaboreaza cu Biserica stramoseasca ca si mine.  Citatele scripturistice nou testamentare, justificative in context, le-am redat din editia oficiala a Bibliei noastre ortodoxe, tiparita sub egida Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa al Bisericii Ortodoxe Romane. Ca istoric, curiozitatea mea innascuta, m-a impins sa arunc o alta lumina asupra adevarurilor pe deplin adeverite printre noi.

 

B. Ipoteza viziunii

Cea de-a doua depozitie mincinoasa a detractorilor Invierii, o constituie, Ipoteza viziunii. Ea poate fi combatuta cel mai usor cu argumente solide din sfera psihologiei, psihiatriei si a credintei in Inviere. Ce spune aceasta falsa ipoteza? Cum ca Sfintii Apostoli, ucenicii Domnului si femeile mironosite ar fi avut tulburari psihice majore, care le-ar fi determinat o autosugestie a Invierii, de unde si posibilitatea unor viziuni proprii si exagerari ulterioare. Nimic mai neadevarat, deoarece, nici un detaliu nu indica faptul ca, in timpul Procesului Mantuitorului, intentat de autoritatea suprema a timpului, Sanhedrinul sau tribunalul iudaic de la Templul din Ierusalim, trecand prin etapele Sfintelor Patimi, batjocura garnizoanei romane Antonia si in final crucificarea, aceste persoane ar fi avut probleme de natura psihica sau mai bine zis psihiatrica, cum gresit lasa sa se inteleaga ipoteza sus citata. Aceste persoane s-au comportat absolut normal in timpul ciclului Sfintelor Patimi si dupa.

Intr-adevar, atat in Legea Vechiului Asezamant iudaic, cat si in cea a Noului Asezamant crestin, tulburarile neuropsihice erau puse pe seama bolilor spirituale, pe care teologul ortodox francez, medicul Claude Larchet, le analizeaza medical cauza in pacatul stramosesc al protoparintilor neamului omenesc Adam si Eva, lucruri demonstrate in Sfanta Scriptura si in Sfanta Traditie. Oamenii care sufereau de asemenea boli se numeau dupa caz, modul de evolutie al bolii si manifestarile ei exterioare: lunatici, demonizati, ologi, paralitici, orbi. Este foarte clar si de netagaduit ca Apostolii, Ucenicii si femeile mironosite nu sufereau de astfel de tulburari comportamentale.

Cum puteau oare, oameni simpli, precum Apostolii, Ucenicii si femeile mironosite sa simuleze macar astfel de stari vizionare? A marturisi pe fata o “minciuna” neadeverita temeinic ar fi starnit prigoana persecutorilor romani si autoritatilor de la Templu. Sa analizam logic faptele: Mantuitorul S-a aratat dupa Invierea Sa din morti in locuri diferite si la persoane aflate in diverse locatii geografice, nu in acelasi timp, nu in chip asemanator. Astfel se arata mai intai femeilor mironosite venite sa se inchine la Mormant dupa datinile Legii Vechi, pe urma Sfintilor Apostoli adunati de teama iudeilor in camera de sus, usile fiind incuiate, indoielnicului Toma Geamanul, unul dintre Cei 12 Apostoli, la distanta de opt zile, apoi la doi ucenici pe drumul spre Emaus, la Marea Tiberiadei, pentru a-l repune pe Petru in randurile Sfintilor Apostoli, lui Pavel pe calea Damascului, ca Fiul lui Dumnezeu, dupa Inaltarea Sa. Iata marturiile scripturistice nou testamentare clare si concise:

“Iar plecand ele in graba de la mormant, cu frica si cu bucurie mare au alergat sa vesteasca ucenicilor Lui.

Dar cand mergeau ele sa vesteasca ucenicilor, iata Iisus le-a intampinat, zicand: Bucurati-va! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui si I s-au inchinat.

Atunci Iisus le-a zis: Nu va temeti. Duceti-va si vestiti fratilor Mei, ca sa mearga in Galileea, si acolo Ma vor vedea.” -Matei Cap. XXVIII, vers.9-10

 

“Si fiind seara, in ziua aceea, intaia a saptamanii (duminica), si usile fiind incuiate, unde erau adunati ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus si a stat in mijloc si le-a zis: Pace voua!

Si zicand acestea, le-a aratat mainile si coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, vazand pe Domnul.

Si Iisus le-a zis iarasi: Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi.

Si zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant;

Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute.

Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamanul, nu era cu ei cand a venit Iisus.

Deci au zis lui ceilalti ucenici: Am vazut pe Domnul! Dar el le-a zis: Daca nu voi vedea, in mainile Lui, semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede.

Si dupa opt zile, ucenicii Lui erau iarasi inauntru, si Toma, impreuna cu ei. Si a venit Iisus, usile fiind incuiate, si a stat in mijloc si a zis: Pace voua!

Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune in coasta Mea si nu fi necredincios ci credincios.

A raspuns Toma si I-a zis: Domnul meu si Dumnezeul meu!”

– Ioan, Cap.XIX, vers. 19-28

 

“Si intorcandu-se de la mormant, au vestit toate acestea celor unsprezece si tuturor celorlalti.

Iar ele erau: Maria Magdalena, si Ioana si Maria lui Iacov si celelalte impreuna cu ele, care ziceau catre apostoli acestea.

Si cuvintele acestea au parut inaintea lor ca o aiurare si nu le-au crezut.” -Luca XXIV, vers. 9-11

 

“Si iata, doi dintre ei mergeau in aceeasi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la saizeci de stadii, al carui nume era Emaus.

Si aceia vorbeau intre ei despre toate intamplarile acestea.

Si pe cand vorbeau si se intrebau intre ei. si Iisus Insusi, apropiindu-Se, mergea impreuna cu ei.

Dar ochii lor erau tinuti ca sa nu-L cunoasca.

Si El a zis catre ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbati unul cu altul in drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinsi de intristare.

Raspunzand, unul cu numele Cleopa a zis catre El: Tu singur esti strain in Ierusalim si nu stii cele ce s-au intamplat in el in zilele acestea?

El le-a zis: Care? Iar ei I-au raspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic in fapta si in cuvant inaintea lui Dumnezeu si a intregului popor.

Cum L-au osandit la moarte si L-au rastignit arhiereii si mai-marii nostri;

Iar noi nadajduiam ca El este Cel ce avea sa izbaveasca pe Israel; si, cu toate acestea, astazi este a treia zi de cand s-au petrecut acestea.

Dar si niste femei de ale noastre ne-au spaimantat ducandu-se dis-de-dimineata la mormant,

Si, negasind trupul Lui, au venit zicand ca au vazut aratare de ingeri, care le-au spus ca El este viu.

Iar unii dintre noi s-au dus la mormant si au gasit asa precum spusesera femeile, dar pe El nu L-au vazut.

Si El a zis catre ei: O, nepriceputilor si zabavnici cu inima ca sa credeti toate cate au spus proorocii!

Nu trebuia oare, ca Hristos sa patimeasca acestea si sa intre in slava Sa?

Si incepand de la Moise si de la toti proorocii, le-a talcuit lor, din toate Scripturile cele despre El.

Si s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se facea ca merge mai departe.

Dar ei Il rugau staruitor, zicand: Ramai cu noi ca este spre seara si s-a plecat ziua. Si a intrat sa ramana cu ei.

Si, cand a stat impreuna cu ei la masa, luand El painea, a binecuvantat si, frangand, le-a dat lor.

Si s-au deschis ochii lor si L-au cunoscut; si El s-a facut nevazut de ei.” – Luca, Cap. XXIV, vers.13-31

Sa analizam si reactia strajerilor romani, insarcinati, din ordinul guvernatorului Pilat din Pont, cu paza Sfantului Mormant. Fiind o zona fierbinte a lumii romane, Palestina, ca si astazi, cu multe tulburari etnico-religioase, beneficia de o atentie militara sporita din partea autoritatii centrale romane, a imparatului de la Roma. Dupa anul 63 i. Hr., cand Iudeea intra in sfera politicului roman, aici au fost dislocate importante trupe de mentinere a ordinii de fier prin Pax Romana, mai accentuate decat in celelalte provincii din hinterlandul lumii romane. Legionarii romani impartaseau diverse credinte amestecate, deloc compatibile cu mediul religios iudaic, erau caliti in lupte, foarte bine antrenati spre a ucide cu sange rece, nu se temeau de moarte, iar manifestarile poporului evreu erau luate peste picior. Din punct de vedere psihic erau compatibili la a face fata celor mai dificile misiuni, mai ales cand acestea depindeau foarte mult de clima locului, care ar fi putut afecta chiar cele mai tari caractere razboinice. Fara sa ma abat de la subiectul disertatiei noastre, i-as compara pe militarii romani cu ostasii din Legiunea Straina de astazi, care servesc sub stindardul Frantei in cele mai indepartate locuri de pe glob. Ce ar fi daca un legionar strain ar veni sa va spuna bazaconii? Nu v-ati indoi de credibilitatea sa? O descriere apropiata de realitatile de atunci dintr-o garnizoana romana, o regasim la scriitorul american Lloyd C. Douglas, in al sau roman, Camasa lui Hristos. Reactia strajerilor romani, spune multe, mai ales prin utilizarea termenilor de “s-au cutremurat” si ’s-au facut ca morti”, in Evanghelia dupa Matei, dupa cum confirma textul de mai jos:

 

“Si de frica lui s-au cutremurat cei ce pazeau si s-au facut ca morti.” -Matei, Cap. XXVIII, vers. 4

 

In intelesul scripturistic, verbe precum a infricosa, a cutremura, a se facea ca morti, reprezinta de fapt ceva mai presus de intelegerea perceptuala obisnuita, ceva extrasenzorial, dincolo de trairile omenesti palpabile, cum ar fi o teama curenta, o frica de ceva omenesc, natural, firesc, o stare trecatoare. Ori, militarii romani, aflati in avantpost-ul de a strajui Sfantul Mormant nu puteau simula starile enuntate anterior, necrezand in ele, respectand cu strictete disciplina militara de castru si garnizoana, temandu-se pe drept cuvant ca puteau plati cu viata greseala lor, asa dupa cum lasa sa se inteleaga Sfantul Evanghelist Matei, vamesul convertit, in capitolul final al Evangheliei omonime, din care va redam citatul:

 

“Si plecand ele, iata unii din straja, venind in cetate, au vestit arhiereilor toate cele intamplate.

Si, adunandu-se ei impreuna cu batranii si tinand sfat, au dat bani multi ostasilor,

Zicand: Spuneti ca ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe cand noi dormeam;

Si de se va auzi aceasta la dregatorul, noi il vom indupleca si pe voi fara grija va vom face.

Iar ei, luand argintii, au facut precum au fost invatati. Si s-a raspandit cuvantul acesta intre Iudei, pana in ziua de azi.” – Matei, Cap.XXVIII, vers. 11-15

Argumentele logice expuse: marturiile martorilor Invierii, trairile lor, corelate cu reactiile ostile ale mai marilor poporului iudeu, comportamentul legionarilor romani infricosati de cele intamplate, nu lasa impresia macar ca toti acestia sufereau halucinatii, stari confuze, viziuni de moment si trecatoare sau ca ar fi avut probleme de natura psihiatrica. Ele se subinscriu unei reactii generale firesti. Daca era un simplu zvon, de ce anume solicitarea expresa a arhiereilor si fariseilor de a-l ruga pe Pilat sa sigileze cu straja Mormantul?

Iar a doua zi, care este dupa vineri, s-au adunat arhiereii si fariseii la Pilat,

Zicand: Doamne, ne-am adus aminte ca amagitorul Acela a spus, fiind inca in viata: Dupa trei zile Ma voi scula.

Deci, porunceste ca mormantul sa fie pazit pana a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui sa vina si sa-L fure si sa spuna poporului: S-a sculat din morti. Si va fi ratacirea de pe urma mai rea decat cea dintai.

Pilat le-a zis: Aveti straja; mergeti si intariti cum stiti.

Iar ei, ducandu-se, au intarit mormantul cu straja, pecetluind piatra. – Matei, Cap. XXVII, vers. 62-66

 

Iata deci, ca nici aceasta falsa ipoteza a detractorilor Invierii nu sta in picioare, ca si celelalte dealtfel, pe care le vom dezbate pe larg in ultimul episod.

 

 

Te-ar mai putea interesa...

Lasă un răspuns