Memorii demult uitate: Miguel Primo de Rivera şi Ştefan C. Ciobanu

În Parisul trecutului veac XX, trăia retras de lume şi cam stingher, într-un apartament nu prea luxos, dar cât să-i ajungă de un puţin confort şi un prânz frugal, un om care-şi măcina în gând eşecurile, generalul Miguel Primo de Rivera (1870-1930). Părăsit de camarila sa militară din cauza nenumăratelor eşecuri economice ori poate şi chiar politice, De Rivera se gândea la anii săi de glorie, în timp ce ploaia cenuşie cernea ferestrele locuinţei sale.

Gândurile-i zburau departe în timp când, slujindu-l pe al său rege Alfonso al XIII-lea peste mări, ca general şi dictator militar, a luptat în Războiul Spaniolo-American, văzând ţări exotice precum Cuba ori Filipine. Mai târziu, către 1913 îşi conduce trupele victorioase în Maroc pentru Coroana hispanică. S-a convertit la 1925 într-un dictator civil (premier a se înţelege, n.a.), dar a nemulţumit profund populaţia catalană liberală cu ale sale idei feudale motiv pentru care, spre a calma spiritele, suveranul l-a trimis sumbrul Oraş al Luminilor, unde va şi muri în pace. La celălalt extremis al continentului, cineva medita la un altfel de trecut, mai paşnic şi mai istoric, aplecat deasupra ceasloavelor, stătea românul nostru Ştefan C. Ciobanu (1883-1950), istoric literar. Academicianul nostru, universalist ca structură şi gândire puse în lumină literatura română cea veche din cronici în inter relaţionare cu cele din jur, lăsându-ne ca moştenirea lucrarea lui cea de căpătâi „Istoria literaturii române vechi”.