Karel Zdenek Liman – arhitectul ceh al Casei Regale a României

O expoziţie în premieră pentru urbea noastră a fost vernisată marţi, 14 martie a.c. la Muzeul Bucovinei avându-l ca invitat de marcă pe distinsul prof. univ.dr. arh. Sorin Vasilescu de la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, specialist în Istoria Arhitecturii Româneşti – Epoca Modernă care a adus la Suceava un colaj de fotografii tematice „Karel Zdenek Liman – arhitectul ceh al Casei Regale a României”.
Prietenia dintre ambasadorul Republicii Cehe la Bucureşti şi profesorul universitar Sorin Vasilescu l-a determinat pe acesta din urmă, cu sprijinul Centrului Cultural Ceh din capitală, să expună într-o sinteză de istorie şi arhitectură o serie inedită de fotografii document care să reflecte omul şi arhitectul Karel Zdenek Liman (1855-1929), precum şi relaţia specială a acestuia cu Familia Regală a României.

Advertisements

Din expunerea istorică fluentă a universitarului bucureştean, cei prezenţi au aflat că arhitectul Liman a fost „adoptat” de Casa Regală a României pentru prestigiul său, fiind considerat „dezertor” în ţara-i natală aflată până după Primul Război Mondial sub „oblăduirea” Monarhiei Dualiste Austro-Ungare. Deoarece s-a scris foarte puţin despre Karel Z. Liman, chiar în literatura de specialitate şi fragmentar este amintit în Memoriile Reginei Maria a României, multă vreme s-a crezut că Liman este de origine germană, având în vedere faptul că a frecventat şcoli de arhitectură celebre din oraşe mari precum Viena ori Munchen. Profesorul Sorin Vasilescu a vorbit despre Liman ca despre un arhitect care face o sinteză între stilurile vechi arhitectonice şi acel „Art Nouveau” care prindea contur în epoca sa, fără ca lucrărilor de arhitectură de pe Domeniile Regale precum Peleş, Pelişor şi Bran care i-au fost încredinţate spre reamenajare, reconfigurare şi redecorare să le fie ştirbită valoarea arhitectonică şi istorică deopotrivă. Colajele de fotografii document au fost realizate chiar de către prof. univ.dr. arh. Sorin Vasilescu şi cuprind imagini de interior şi exterior din obiectivele menţionate mai sus, dar şi instantanee alb negru care-l surprind pe marele Liman în fotografii de colecţie. Karel Zdenek Liman a fost în serviciul Coroanei României în perioada 1894-1929, din anul 1904 ocupând funcţia de şef al Biroului Regal de Arhitectură. Profesorul Sorin Vasilescu s-a arătat oripilat de faptul că o fostă reşedinţă regală amenajată cu gust de Liman pentru Regina Maria de România se află astăzi, din păcate în patrimoniul Casei de Habsburg. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 14 martie – 3 aprilie a.c. în Sala POD a Muzeului Bucovinei. Despre universitarul Sorin Vasilescu subliniem faptul că a coordonat lucrările de arhitectură la Aşezământul monahal românesc de la Ierihon din Ţara Sfântă. La vernisaj au mai fost prezenţi arh. Constantin Gorcea, preşedintele Ordinului Arhitecţilor Filiala Nord-Est, foşti studenţi ai domnului Sorin Vasilescu şi curatorul expoziţiei, George Ostafi

You may also like...