Glorie eternă eroilor neamului românesc!

La redacţie ne-a vizitat, recent, domnul maistru militar Dumitru Davidel, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Cultul Eroilor, care a ţinut să ne spună despre cum în judeţul nostru se omagiază eroii neamului care s-au jertfit pe altarul ţării în cele două conflagraţii mondiale care au zguduit veacul trecut, modificând mersul lumii de azi… Astfel că i-am dat cuvântul să ne povestească cum a simţit şi trăit pe viu câteva evenimente recente de comemorare şi cinstire a eroilor neamului românesc.
„Pe data de 9 august a.c., am fost invitat să particip la un ceremonial special, la ansamblul monumental de pe Dealul Coşna, acolo unde au avut loc lupte crâncene în Primul Război Mondial. Armata Română împreună cu armata franceză a învins armatele germane. Delegaţia care a participat la acest eveniment a fost compusă din ing. Gheorghe Fron, primarul comunei Cornu Luncii, col. Constantin Crăciun, prim-vicepreşedinte al Cultului Eroilor Suceava, şi subsemnatul, decanul de vârstă al Cultului Eroilor.
Activitatea a fost organizată de Baza 95 Aeriană Bacău, Brigada 15 Podul Înalt Iaşi, col. prof. dr. Dan Prisecaru, şi reprezentantul militar al Ambasadei Franţei, împreună cu un grup de militari francezi care au prezentat onorul la monumentul eroilor, alături de soldaţi ai Armatei Române.
Apoi, pe data de 15 august, la poalele Stânişoarei, la monumentul închinat eroilor care au murit în Primul Război Mondial pe aceste meleaguri, s-a desfăşurat o activitate care a fost organizată de Primăria Mălini şi Asociaţia Cultul Eroilor Suceava. A fost organizată o slujbă de pomenire pentru eroi, dar şi pentru căpitanul Vasile Teodoreanu, primul ofiţer român care a murit după ce Armata română a întors armele împotriva armatei germane, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Onorul a fost dat la acest monument de cei mai tineri militari, elevii ai Colegiului Militar «Ştefan cel Mare» din Câmpulung Moldovenesc, militari de la ISU «Bucovina» Suceava, elevi ai Şcolii de Subofiţeri Jandarmi
«Petru Rareş» Fălticeni şi elevi ai şcolilor gimnaziale Poiana Mărului şi Mălini.
În încheiere au fost depuse coroane de flori din partea organizatorilor, iar generalul de brigadă dr. Ioan Burlui a înmânat medalia de onoare a Asociaţiei Cultului Eroilor Primăriei Mălini, generalului maior Ioan Ciornei şi generalului Constantin Răileanu de la trupele forţelor aeriene.
Pe data de 18 august, în mica localitate Răbâia, comuna Vorniceni, a avut loc o activitate pentru cinstirea memoriei eroilor care au murit în primul şi Al Doilea Război Mondial pe aceste locuri, ocazie cu care s-a montat un catarg de 10 metri şi s-a înălţat un impunător steag tricolor de către Asociaţia Cultul Eroilor Suceava şi Asociaţia Veteranilor Militari, prin Dumitru Florea. Înainte de înălţarea drapelului tricolor, acesta a fost sfinţit în biserică şi purtat pe braţe de tinerii elevi ai Colegiului Militar «Ştefan cel Mare» şi de elevii de la Şcoala Gimnazială «Maria Cantacuzino» din Horodniceni” ne-a declarat maistrul militar Dumitru Davidel.

Advertisements

ADRIAN POPOVICI

You may also like...