Fericitul Augustin si lumea barbara (II)

Motto: “Când viata ta e fulger, cuvintele tale sunt tunet” (Fericitul Augustin)

“Sa umblam cuviincios, ca ziua, nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma” (Romani, Cap.13, vers.13)

O lamurire filologica

Pentru a fi mai usor aprofundate si studiate ca atare in cadrul unei discipline speciale, Patrologia, asa cum specificam in episodul precedent, operele scriitorilor crestini au fost catalogate dupa cateva criterii: autenticitate, valoare, doctrina, istoricitate. Metoda selectiva se aplica si in contextul a ceea ce numim curent literatura profana, adica cea care are pretuire in afara Bisericii, ca de exemplu Limba si Literatura Romana, Literatura Universala si altele. Putem spune ca scriitorii perioadei patristice (apogeul afirmarii acestui gen literar, N.A.) se impart astfel: Parinti Apostolici, adica cei care au primit invatatura direct de la Sfintii Apostoli, contemporani cu acestia, asa cum este cazul Sfantului Clement Romanul, amintit de Marele Apostol Pavel in Epistola catre Filipeni, urmeaza apologetii crestini sau acele personalitati care au aparat Crestinismul, dar fara sa adere la noua religie, precum Sfantul Iustin Martirul si Filosoful. Din numele ultimului ne dam seama ca era vorba foarte probabil de un adept al unei scoli filosofice – o categorie aparte o constituiau polemistii sau aderentii crestini proaspat convertiti care generau polemici la adresa invataturilor pagane si in fine Sfintii Parinti sau Doctorii Bisericii Universale (prin sintagma de doctor, a se intelege in acest context juristi ai Bisericii N.A.) de dinainte de Marea Schisma, ale caror opere au constituit fundamentul doctrinar al Bisericii. Fericitul Augustin, pretuit deopotriva si venerat de ambele Biserici Mari: Ortodoxa si Romano-Catolica, este incadrat in categoria Scriitorilor Bisericesti, deoarece nu a stabilit in scrierile sale o dogma, ci le-a sintetizat pe cele deja existente. In Biserica Rasaritului el este pomenit pe 15 iunie.

Convertirea din gradina

Stim ca la Milano, Augustin se intoarce la credinta adevarata, zguduit launtric de Episcopul Ambrozie (339-397), ale carui predici le va asculta mai intai pentru cursivitatea expunerii lor, apoi pentru ca i-au clarificat obiectiile la adresa adevarurilor scripturistice, indoieli pe care le mostenise din vremea studentiei cartagineze. Moartea prematura a fiului sau Adeodatus, la 18 ani, proaspat botezat la Cartagina, a lasat urme adanci, resimtite in monologul din De Confesiones.
Traditia orala aminteste de miraculoasa convertire din gradina, precum candva cea a lui Pavel pe drumul Damascului, numai ca Fericitul Augustin aude aievea glasul unui copil care il indeamna bland sa citeasca Sfanta Scriptura, deschizand din intamplare la Romani, Cap.13 , vers. 13.Mai degraba suntem inclinati sa credem ca lecturarea operei episcopului alexandrin Atanasie cel Mare, Viata Sfantului Antonie, care se bucura de mare autoritate, Sfantul Antonie cel Mare fiind intemeietorul monahismului sinait, i-a schimbat destinul.

Reintors in Africa, la Tagaste, va infiinta impreuna cu cativa prieteni, o comunitate semimonahala. Stiinta si evlavia sa vor depasi curand granitele tinutului sau natal. Vizitaeaza mai multe orase cetati din nordul Africii, iar intr-unul dintre ele, Hippo Regius sau Hippona locuitorii cetatii il vor hirotoni ca preot. In anul 395 va ajunge episcop al acestei cetati.

Opera doctrinara

Sub raport doctrinar, asa cum aminteam la inceputul articolului, scrierile Sfantului Augustin, pastrate pana la noi, se subinscriu categoriei generale, deoarece intr-un fel sau altul ele vin sa cimenteze invatatura sau dogma Bisericii, fara a aduce ceva nou sub raport doctrinar. Spre exemplificare, prezentam cititorilor nostri, o copie de manuscris (vezi imaginea de mai sus) atribuita Episcopului Hipponei, in fapt o Scrisoare doctrinara contra adeptilor pelagieni, pastrata azi la Biblioteca din Orleans. Acesti pelagieni, constituiti in jurul unui anume Pelagius, propagau o erezie (invatatura gresita, N.A.), conform careia omul ar avea o autonomie totala fata de Dumnezeu, alegandu-si singur destinul. Deoarece acest articol nu isi propune a fi o disertatie de natura teologica, vom trece in revista, intr-o succesiune cronologica, principalele teze augustiniene, lasand la latitudinea celor interesati o bibliografie on-line, plasata la sfarsitul articolului.

Fericitul Augustin este considerat a fi pe buna dreptate drept cel mai prolific autor crestin apusean, a carui opera insumeaza nu mai putin de o suta de titluri, dintre care le vom reda pe cele mai cunoscute:

1. Convorbiri cu el insusi sau De confesiones, de unde aflam si importante aspecte biografice, opera compusa catre anul 400.

2. De civitates Dei sau Despre cetatea lui Dumnezeu, scrisa intre anii 413-426, asupra careia ne vom apleca in stabilirea raporturilor dintre Augustin si Lumea Barbara.

3. Despre invatatura crestina, o sinteza asupra credintei ce o impartasea, aparuta in 397

4. Despre Sfanta Treime, in 15 carti, scrise probabil intre 398/416

Acestea sunt cartile principale, privite din perspectiva relatiei augustiniene cu Biserica si invataturile sale, pe vremea cand se afla instalat in scaunul episcopal al cetatii Hippona, azi Soul Ahras (un mic oras din Numidia, N.A.)

Opera istorica

In cele ce urmeaza vom analiza opera Sfantului Augustin sub aspect istoriografic, mai putin doctrinar, pentru a scoate in evidenta raporturile societatii romane tarzii cu lumea barbara, cea care va determina reconturarea politica a continentului european in decursul Evului Mediu. Ce inseamna “lumea barbara”? Este o notiune destul de complexa, insa care poate fi usor urmarita si explicata. Traian(Marcus Ulpius Traianus, 98-117 d.H.) este ultimul imparat care va impune Imperiul Roman pe plan politic, ca putere expansionista. El va impinge granitele naturale ale statului roman, sau acele limes-uri, in Rasarit pana in Caucas si aproape de gurile Golfului Persic. Urmasul sau, Hadrian (Publius Aelius Hadrianus, 117-138 d.H.), adopta o pozitie defensiva, care va diviza definitiv Europa in doua: in interiorul limes-urilor, unde se desfasoara o viata citadina prospera si una economica indisolubil legata de reteaua “rutiera”romana si o realitate de dincolo de limes-uri, caracterizata printr-un ansablu de triburi care se deplasau necontenit si de care romanii nu vor tine cont. Aceste triburi vor constitui “mundus barbaricum”sau lumea barbara. Necivilizate in ansamblu, in raport cu lumea romana clasica, ele au reprezentat un pericol abia atunci cand era prea tarziu pentru ca autoritatea imperiala romana sa mai poata lua masuri defensive sau sa stopeze definitiv patrunderea lor in interiorul limes-urilor romane. Ca teza generala unanim admisa de istoriografia europeana, pentru aceste deplasari in masa ale unor triburi frontaliere, barbarii, se foloseste sintagma de Epoca marilor migratii, care debuteaza la mijlocul secolului al III-lea d.H. cu aparitia gotilor si se incheie cu anul 1241 sau marea migratie mongola. Nu toti specialistii sunt de acord cu aceasta definitie deoarece Europa a mai fost perturbata de invazii. Ori, opera augustiniana ne ofera un indiciu: drama asaltarii in valuri a limes-urilor romane.

(va urma)