Evangheliile-o privire istorica (ultimul episod)

Motto: “Iar in ziua cea din urma – ziua cea mare a sarbatorii – Iisus a stat intre ei si a strigat, zicand: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea.
Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura: rauri de apa vie vor curge din pantecele lui.
Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau sa-L primeasca acei ce cred in El. Caci inca nu era (dat) Duhul, pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit.” (Ioan, Cap. VII, vers.37-39)

Advertisements

Evangheliile – o privire sinoptica (II)

Necesitatea fireasca de a transmite pe cale scrisa traditiile orale iudeo-crestine, apare o data cu organizarea intr-o forma primara a Bisericii sub dublul raport cult-dogma si intr-o epoca in care, aceasta din urma, a fost asaltata la un moment dat, astfel dupa cum am remarcat deja in episodul precedent, fie de catre ereziile de factura gnostica, fie de catre persecutori. Criteriile unei selectii de text au devenit foarte importante atunci cand Invataturile apostolice ale Bisericii primare trebuiau cimentate riguros, atat la timpul prezent de atunci, cat si cu referire la vremurile tulburi prin care avea sa treaca Ekklesia.

Astfel, remarcam ca inca din a doua jumatate a primului secol crestin, unul de acalmie generala pentru comunitatile crestine, gasim si primele marturii care acorda un rol privilegiat celor patru Evanghelii, pe care le regasim astazi in canonul scrierilor nou-testamentare, alaturi de alte numeroase povestiri referitoare la Mantuitorul Hristos, multe dintre acestea dovedind subiectivism, fictiune si imaginatie. Fara indoiala ca, atunci cand vrei sa construiesti ceva sau sa transmiti o idee in sine, iti trebuie lucruri trainice, adeverite prin Cuvant, fapta si invatatura scrisa, grupate intr-un canon sau regula, termen care in elina veche deriva din aramaicul kaneh sau trestie, stiut fiind faptul ca trestia, prin tulpinile sale de dimensiuni egale, era frecvent utilizata ca unitate de masura in Antichitate, atat pentru constructiile militare, cat si pentru cele civile si religioase.

Intr-o acceptiune mai larga, mai multe “tulpini” de trestie, o planta a pustiului, adesea amintita si citata in scrierile scripturistice vetero si nou testamentare, formau prin imbinare o regula de urmat pentru comunitatile crestine. Nu putem sti cu certitudine dupa ce criterii au fost selectionate cartile care aveau sa alcatuiasca canonul Noului Testament, dar stim cu siguranta ca acestea au fost analizate in prealabil de catre membri importanti ai comunitatii crestine primare, foarte probabil de catre elita intelectuala, care putea discerne falsurile de Adevar. La inceput au existat cateva sovaieli caci, in secolul al II-lea, de pilda, conform canonului alcatuit de invatatul Muratori, un savant preot italian din secolul al XVIII-lea, din care am redat un fragment foto in imaginea alaturata, printre scripturi gasim o Evanghelie dupa Petru, precum si o Apocalipsa atribuita aceluiasi autor. Evanghelia dupa Petru, citata mai sus, a circulat in practica liturgica a Bisericii siriene pana in secolul al III-lea d.Hr. Se pare ca a fost redactata in preajma anului 130. Este o scriere pseudo-epigrafica, eliminata ulterior din canonul scripturilor nou-testamentare deoarece e lipsita de sobrietate si se complace in descrierea unor fenomene cosmice supranaturale si aceasta insistenta a parut, fara indoiala, suspecta multor comunitati crestine din secolul al II-lea. Un fragment important, care relateaza Patimile si Invierea Mantuitorului Hristos, a fost descoperit in anul 1886, in localitatea Akmin, din Egiptul Superior. Redam, spre deplina lamurire a cititorilor nostri, un citat din aceasta lucrare pseudo-epigrafica, intr-o traducere apropiata de original:

” A doua zi, la inceputul Sabbathului, din Ierusalim si din imprejurimi a sosit o multime de oameni care voiau sa vada Mormantul pecetluit. In noaptea dinaintea duminicii, in timp ce ostenii faceau de straja doi cate doi, un glas mare s-a auzit din cer. Si au vazut deschizandu-se cerul, si doi oameni cu aureola de lumina au coborat si s-au apropiat de Mormant. Piatra care fusese pusa la intrare s-a rostogolit singura si s-a asezat alaturi, iar Mormantul s-a deschis si cei doi tineri au intrat. Vazandu-i ostasii i-au trezit pe centurion si pe veteranii ce se aflau acolo pentru a face de straja. Si, cand le-au spus ce au vazut, au zarit iarasi trei oameni iesind din mormant; doi dintre ei il sprijineau pe cel de-al treilea, iar o cruce ii urma. Si in timp ce capul primilor doi ajungea pana la cer, cel al barbatului pe care-L duceau de mana trecea dincolo de cer. Si un glas s-a auzit din cer: ” I-ai vestit pe cei ce dorm?” Iar dinspre cruce s-a auzit raspunsul: Da.” (Evanghelia Pseudo-Petru, 34-42)

Fireste, ca multe dintre aceste scrieri apocrife sau cu mesaj tainic, ascuns, sunt pierdute astazi in intregime sau nu li se cunoaste decat titlul, prin aluziile pe care le fac la el scriitori ai Antichitatii crestine. Din altele se cunosc doar fragmente, atunci cand sunt citate de catre alt autor, ale carui scrieri s-au pastrat. Treptat, sensul semantic al termenului apocrif sau de scriere apocrifa s-a extins, ceea ce l-a facut pe Sfantul Ieronim (347-420 d.Hr.), autorul versiunii latine a Bibliei sau Vulgata, adica scrisa pe limba poporului de rand, sa atribuie acestor scrieri o apartenenta incerta, gresit presupuse a fi operele contemporanilor Mantuitorului Hristos. Ele nu fac parte din canonul scripturilor nou-testamentare. Desi spatiul studiului de fata nu ne permite sa abordam complet scrierile apocrife, totusi este interesant sa le cunoastem ca pe o expresie a mentalitatilor religioase din primele secole ale Crestinismului sau ca sa nu cadem in cealalta extrema, sa le percepem strict ca opere literare din folclorul local siro-palestinian. Scrierile apocrife, au fost catalogate de catre exegetii perioadei nou-testamentare in trei categorii: Evangheliile iudeo-crestine, Evangheliile gnostice si, foarte important, cele care au starnit valul confuziei generale din zilele noastre, Evangheliile fictiune.

Care au fost conditiile care au determinat scrierea lor si cum trebuiesc ele privite? Rascoalele antiromane ale comunitatilor iudaice, a determinat riposta autoritatilor romane prin ample persecutii care au cuprins si comunitatile iudeo-crestine. Acestea si-au grupat traditiile in Evanghelii, astazi pierdute, precum: Evanghelia evreilor sau a nazarinenilor, Evanghelia egiptenilor, Evanghelia ebionitilor, de la cuvantul ebraic ebion sau sarac. Aceasta din urma mai este cunoscuta si sub denumirea de Evanghelia celor Doisprezece Apostoli. Din categoria Evangheliilor gnostice, descoperite la Nag Hamadi, o localitate din Egiptul de Sus, fac parte urmatoarele scrieri: Evanghelia Adevarului, Evanghelia lui Filip sau cea a lui Iuda Iscarioteanul, care recent a starnit un adevarat scandal prin publicarea ei chiar in romana, la Editura Artemis. Aceste evanghelii expuse mai sus, contin cuvinte dispretuitoare fata de lumea creata, fata de Persoana lui Iisus Hristos si raportul treimic Tata, Fiu si Sfantul Duh. Ele vadesc in acelasi timp o inclinatie catre speculatii echivoce, care provin direct din secolul al II-lea, un veac al ereziilor gnostice. Ne retine atentia in mod cu totul deosebit Evanghelia dupa Toma, care, desi de factura gnostica, multe dintre pasajele sale sunt reluate sub o alta forma in Evangheliile oficiale, canonice si sinoptice. Este de netagaduit faptul ca, o parte a acestei Evanghelii dupa Toma, o culegere de o suta paisprezece versete, atribuite lui Iisus din Nazareth, se bazeaza pe traditii orale foarte vechi.

Gasim aici chiar si cuvinte care au toate sansele sa fi fost rostite de Mantuitorul Hristos la un moment dat, dar, in mare, aceasta scriere trebuie privita cu rezervele de rigoare. Publicatii de scandal din ultimile decenii au vrut sa faca din ea o marturie in intregime autentica, mai demna de incredere chiar decat Evangheliile canonice sau ca aceasta din urma a fost tainuita de Biserica. Asemenea aberatii trebuie excluse din principiu, ca unele ce sunt nedemne de crezare. Spre o deplina lamurire a cititorilor nostri vom reda mai jos si un pasaj din Evanghelia dupa Toma, dupa o traducere din limba copta, coreland cu unul dintre fragmentele de text autentice nou testamentare:

Iisus spune: Recolta e bogata dar sunt putini culegatori. Rugati-L pe Domnul sa trimita culegatori la cules. El a spus: Doamne, multi sunt imprejurul gurii fantanii, dar nimeni nu e in fantana!. Iisus spune: Multi stau la usa afara, insa numai cei parasiti vor intra in iatacul de nunta. Iisus spune: Imparatia Tatalui este asemenea unui negutator care poarta o povara si a gasit o perla. Negutatorul acesta e intelept: a vandut povara si a cumparat doar perla. Si voi cautati comoara lui care nu piere, ci dainuie, in care molia nu patrunde sa o roada si pe care viermele nu-l nimiceste defel. Iisus spune: Eu sunt Lumina, cea care e deasupra tuturor. Eu sunt Totul si Totul a iesit din Mine si Totul s-a intors la Mine. Taie lemnul: Eu sunt acolo; ridica piatra si o sa Ma afli in ea.” (Evanghelia dupa Toma, 73-77)

Intr-o alta ordine de idei, textele pseudo-epigrafice, iudeo-gnostice sau apocrife, se prezinta, cel putin o parte dintre ele, ca o contrapondere negativa la cele inspirate, crestine si trebuiesc tratate ca atare. Pentru a elimina confuziile, este bine sa studiem in paralel cu Evangheliile oficiale, canonice, recunoscute de Biserica si Operele Sfintilor Parinti, care lamuresc foarte bine aspecte care pot crea, la o citire sumara a textelor nou-testamentare, confuzii eterodoxe nedorite de catre bunii crestini. Sfintii Parinti, au primit invatatura apostolica chiar de la Sfintii Apostoli, cultivand-o mai departe. Acestia din urma erau mai familiarizati cu limbile vechi orientale in care au fost gandite cartile sacre, vorbindu-le fluent si intelegand mai profund Cuvintele rostite de Mantuitorul si de catre ucenicii Acestuia, Sfintii Apostoli. Ar fi mai bine poate, daca in locul Evangheliilor gnostice, mass-media ar comenta, pe baza celor afirmate mai sus, urmatorul text, dupa Evanghelia Sfantului Evanghelist Matei, vamesul cel convertit:

El, raspunzand, le-a zis: Cel ce seamana samanta cea buna este Fiul Omului.
Tarina este lumea; samanta cea buna sunt fiii imparatiei; iar neghina sunt fiii celui rau.
Dusmanul care a semanat-o este diavolul; secerisul este sfarsitul lumii, iar seceratorii sunt ingerii.
Si, dupa cum se alege neghina si se arde in foc, asa va fi la sfarsitul veacului.
Trimite-va Fiul Omului pe ingerii Sai, vor culege din imparatia Lui toate smintelile si pe cei ce fac faradelegea,
Si-i vor arunca pe ei in cuptorul cu foc; acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor.
Atunci cei drepti vor straluci ca soarele in imparatia Tatalui lor. Cel ce are urechi de auzit sa auda.

O a treia categorie o formeaza asa numitele evanghelii fictiune, subscrise cronologic secolelor II-IV. Din continutul lor cunoastem numele parintilor Fecioarei Maria, Ioachim si Ana, stim de boul si asinul din iesle, reprezentari iconografice binecunoscute ale Nasterii Domnului sau numele celor trei magi, Malhior, Balthazar si Gaspar. Nu mai socotim nenumaratele relatari anecdotice si de-a dreptul hilare, care-i atribuie stiinta si putere tanarului Iisus, o mica minune inca din leagan. Ele au aparut ca urmare a incercarii de a explica si completa vidul informational existent de la Nasterea lui Hristos si pana la vestirea Imparatiei Cerurilor. Astfel, in secolul nostru, imaginatia se afla in fata unui teren virgin si apar din senin tot felul de afirmatii gratuite privind mai multe aspecte precum: o asa zisa sedere a lui Hristos in Iran, in India sau Tibet, oriunde, in locuri unde s-ar fi putut initia in practici mai mult sau mai putin oculte, care sa explice marea Lui stiinta si puterea Sa dumnezeiasca. Iata de ce nu trebuie sa ne mai mire proliferarea unor carti gen Codul lui Da Vinci sau Evanghelia dupa Iuda Iscarioteanul. Iata acum cateva dintre acestea, insotide de datele cele mai probabile: Proto-Evanghelia lui Iacob (sfarsitul celui de-al II-lea veac), Evanghelia lui Iosif (secolul al IV-lea), Evanghelia dupa Pseudo-Toma (secolul al V-lea) si Evanghelia dupa Pseudo-Matei (secolul al VI).

Desigur ca, evangheliile fictiune isi au locul lor intre creatiile de factura populara si, am fi ignoranti, daca nu am reda un fragment din Pseudo-Matei, care ne relateaza intr-o maniera populara, desigur, Fuga in Egipt, spre a ne face o imagine, cel putin de ansamblu:

“Dar s-a intamplat ca in cea de-a treia zi a calatoriei, Maria sa fie obosita de dogoarea soarelui in pustie. Zarind un palmier, ea i-a spus lui Iosif: O sa ma odihnesc putin la umbra lui. Iosif s-a grabit sa o conduca langa palmier si a rugat-o sa coboare de pe asina. Dupa ce s-a asezat, Maria a privit spre varful palmierului si l-a vazut incarcat de roade. As vrea daca se poate, i-a spus ea lui Iosif, sa gust din roadele acestui palmier. Iosif i-a raspuns: Ma mir ca vorbesti astfel; vezi la ce inaltime sunt crengile si vrei sa mananci din roadele lui! Pe mine ma ingrijoreaza mai mult lipsa apei, caci nu mai este in burdufuri si nu mai avem ce bea noi si animalele noastre. Atunci Pruncul Iisus ce se odihnea linistit la sanul Maicii Sale, a spus palmierului: Apleaca-te, copacule, si hraneste-o pe Maica Mea cu roadele tale! Iar palmierul, ascultand de vorbele acestea, si-a plecat indata varful pana la picioarele Mariei, ca sa-i culeaga roadele, cu care s-au saturat toti. Dupa ce au cules toate fructele, copacul a ramas aplecat, asteptand porunca Aceluia ce-i ceruse sa se aplece. Atunci, Iisus a spus: Ridica-te, palmierule, aduna-ti puterile! De acum inainte, o sa impartasesti soarta copacilor Mei, care sunt in Raiul Parintelui Meu. Deschide cu radacinile tale izvorul tainuit in adancul pamantului, iar apele sa tasneasca pe acolo sa ne astampere setea! Indata palmierul s-a indreptat, iar dintre radacinile lui au inceput sa tasneasca izvoare cu ape foarte limpezi, racoroase si dulci. Si vazand aceste izvoare, mult s-au bucurat, si-au potolit setea ei, oamenii lor si toate animalele lor, inaltand lauda lui Dumnezeu.” (Evanghelia dupa Pseudo-Matei, XX)

Evangheliile – o marturie istorica

In ceea ce priveste cele patru Evanghelii canonice, incluse in toate editiile Noului Testament, acestea pot fi dispuse in paralel si cuprinse dintr-o singura privire sau sinoptic. Astfel, Evanghelia dupa Matei a fost vreme indelungata cea mai citita si comentata de catre Biserica, desi nu este cea mai veche, daca este sa luam in calcul ca este prima carte a Noului Testament. Conform comentatorilor latini, se pare ca a fost scrisa initial in aramaica, versiune pierduta, foarte probabil redactata la Ierusalim intre anii 43-44 d.Hr. O a doua redactare ajunsa pana la noi, versiunea greceasca, este cea din anii 80. Mediul compunerii reflecta scrierea cartii: conflictul dintre comunitatea crestina si cele iudaice, ultimele incercand sa se refaca sub impulsul fariseilor dupa Caderea Ierusalimului si distrugerea Templului, in anul 70 d.Hr. Sfantul Marcu, desi nu a facut parte dintre cei 12 ucenici, ramane foarte original prin stil. Evanghelia sa este mai scurta cu o treime fata de celelalte si multa vreme a fost neglijata in liturgia crestina. Stilul expunerii este ceva mai necizelat, dar autentic si concis. Este cea mai veche dintre Evanghelii si a fost redactata la Roma, catre 70 d.Hr. Nu-si cruta cititorii, mai ales ca acestia apartin lumii romane, in care a fost compusa Evanghelia.

Evanghelistul Luca, este singurul care nu apartine prin gandire si pregatire, lumii ebraice. Este intelectualul prin definitie al Noului Testament, cu cele doua scrieri care l-au facut celebru catre sfarsitul vietii: Evanghelia si Faptele Apostolilor. Insereaza in opera sa informatii diverse, care completeaza vidul istoric, cu precadere. Gasim explicatii rationale despre limba, port, istorie si civilizatie. Sfantul Luca ramane un istoric incontestabil al clasicismului greco-roman, dar unul crestin de aceasta data, catalogat, in opinia unor savanti, ca fiind un al doilea Herodot sau Tucidide, marii istorici ai Antichitatii. Opera lui a fost redactata in partile Antiohiei Siriei, catre anii 80 ai Erei Crestine. A patra Evanghelie, este una de factura dogmatica sau de intarire a unor Adevaruri revelate. Ioan, ucenicul cel mai iubit de catre Domnul, L-a cunoscut mai indeaproape. Nu conteaza faptele, ci mai degraba esenta si motivatia lor. Ca a fost prieten foarte apropiat al Mantuitorului, rezida si din faptul ca lui i s-a dat harul Revelatiei Dumnezeiesti din Cartea Apocalipsei, scrisa de acelasi autor. Combatand ereziile gnostice, Evanghelia poate fi datata catre anul 90, compusa fiind la Efes, capitala provinciei romane Asia.

Epilog

A cauta originalele scrierilor antice, ar insemna sa fim absurzi de la bun inceput. Pana la noi s-au pastrat in schimb copii ale copiilor. Cele mai vechi au fost scrise pe papirus, un material mult mai ieftin si care greu rezista vicisitudinilor timpului. comunitatile crestine primare sunt sarace sub raport financiar, iar pergamentul costa mult peste puterile lor financiare. Dupa Edictul de la Mediolanum, din anul 313, Biserica, avand o pozitie privilegiata in raport cu autoritatea imperiala, isi va permite re-copierea cartilor pe pergament. Din veacurile IV-V putem vorbi intr-adevar de mai multe manuscrise intregi ale Noului Testament. Toate acestea au fost adunate in decursul timpului de invatati ilustri si catalogate ca atare, fie dupa numele lor, fie dupa locul descoperirii manuscriselor in sine. Ele au fost grupate in Codici sau in latineste Codex-uri. Dupa Codex-uri s-au facut ulterior traducerile Noului Testament, multiplicate in diverse limbi de circulatie. Ne retin atentia in mod deosebit Codex Sinaiticus, descoperit in anul 1844 la Manastirea Sfanta Ecaterina din muntele Sinai (Egipt) si Codex Vaticanus, care dupa cum ne lasa de inteles numele, se afla pastrat in Biblioteca Vaticanului, colectia de manuscrise rare.

Astazi, Biblia este tradusa in 293 de limbi si 360 de traduceri in noi limbi, pe diverse suporturi, sunt in forma de proiect. Productia biblica anuala, pentru editiile complete, este de doua milioane. Toate acestea fara a adauga operele de literatura teologica care le completeaza pe acestea. In Romania, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, asigura permanenta Bibliei in casele binecredinciosilor crestini ortodocsi, atat din tara, cat si din diaspora. (Sfarsit)

 

 

Te-ar mai putea interesa...