Epoca Sinoadelor Ecumenice (V)

Credem întru unul Dumnezeu, Tatal atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.
Si întru unul Domn Iisus-Christos, Fiul lui Dumnezeu, nascut din Dumnezeu Tatal, numai nascut, cel de o fiinta cu Tatal; Dumnezeu din Dumnezeu, lumina din lumina Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat; nascut, iar nu facut, însusi din fiinta Tatalui, prin care toate s-au facut în cer si pe pamant, cele vazute si nevazute. Care pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mântuire, s-a coborat din ceruri, si s-a întrupat, s-a facut om, s-a nascut desavarsit din Sfânta Fecioara Maria, de la Duhul Sfânt. De la care luat trup, suflet si minte si toate cele omenesti, aievea iar nu în chip. A patimit si s-a rastignit si s-a îngropat, si a înviat a treia zi, si s-a înaltat la ceruri cu acelasi trup, si sade de-a dreapta Tatalui. Iarasi va veni cu acelasi trup si cu marirea Tatalui, sa judece viii si mortii, a caruia împaratie nu va avea sfarsit.
Credem si întru Duhul Sfânt, neziditul si desavarsitul, care a grait prin Lege, si prin prooroci, si prin Evanghelie, care s-a coborît în Iordan, a propovaduit apostolilor si s-a salasluit în sfinti.
Credem si întru una, catoliceasca si apostoleasca sfânta Biserica; întru unul botez de pocainta spre iertarea pacatelor, în învierea mortilor, si în judecata ce va sa vie a sufletelor si a trupurilor, în împaratia cerurilor si în viata vesnica. Amin.
(Crezul Bisericii Apostolice Armene)

Advertisements

In loc de introducere la Hristologia de la Calcedon

In ultima vreme, constat tot mai multe diversiuni, indreptate impotriva Ortodoxiei sau a dreptei credinte si as reaminti aici, cazul de la Tanacu, problema icoanelor, “Mormantul lui Hristos” si, cea mai recenta, scandalul de la Biserica Sfintei Treimi din capitala, unde inclin sa cred ca o inregistrare demonica a fost suprapusa peste cadrul filmat al Botezului crestin. In Dupa douazeci de ani, de Alexandre Dumas-tatal, unul dintre romanele mele favorite, il regasim pe Aramis, aplecat peste studiul cartilor de teologie, in timp ce eu, un istoric mereu aventurier, ii repet pilda, la cateva sute de ani, incercand sa iau apararea, dupa puterile mele limitate, de credincios seminarist, diverselor probleme de credinta, doar ca, in spatele meu, langa mine si peste mine, ma insotesc Sfintii Parinti, duhul Ortodoxiei. Fara acesti oameni de seama, nu pot face nimic sau credinta fara ei si, deci, fara fapte, nu are valoare. Asa trebuie sa gandim mereu, ca sa intelegem ce va voi povesti astazi, cand, grabit de felul meu, voi lua un avion din Syria spre Armenia. De ce? O sa vedeti daca urcati cu mine Araratul…Va place sa filozofati? E un lucru firesc. Va rog acum sa va uitati in Crezul Bisericii Apostolice Armene, cu atentie, la fraza subliniata de mine:…si toate cele omenesti, aievea, iar nu in chip. Disputele doctrinare hristologice ale veacului al V-lea nu s-au oprit la Sinodul de la Efes, asa cum ar fi fost firesc, ci, au continuat cu o alta disputa, la fel de controversata, dar de alta natura. Ce este Hristos? Dumnezeu desavarsit, Om desavarsit sau Dumnezeu si Om desavarsit?

Suntem in Armenia, unde, potrivit traditiei apostolice armenesti, aici au predicat Apostolii Tadeu si Bartolomeu, dreapta credinta. Un lucru mai putin stiut, insa, este faptul ca aceasta tara este primul stat crestin din istorie, oficial, din anul 301, sub domnia regelui Tiridate III cel Mare (250-330). Acest monarh a fost sanctificat de Biserica Armeana, alaturi de Grigorie Luminatorul sau Lusavorici (239-325/326?), de a carui nume se leaga si Biserica Armeana, denumita si lusavorciacana sau luminatorista sau gregoriana. De ce? Credem ca a fost vorba de un gest politic, mai degraba, decat de unul religios sau, daca vreti, s-a incercat o indepartare de sfera de influenta romano-bizantina. S-a dezvoltat, separat de Bizant, dar, in legatura dogmatica, de credinta, cu acesta, o cultura religioasa armeana proprie, nationalista, o data cu inventarea alfabetului armean de catre carturarul erudit Mesrop Machtos (361-440). S-a trecut apoi, la traducerea cartilor de cult si a Bibliei in armeana veche.

Pentru curiozitatea cititorilor nostri, am introdus un document in armeana. Inclin sa cred, din cele studiate si dat fiind faptul ca am facut, in urma cu zece ani o pasiune pentru Biserica Armeana, dorindu-mi sa sustin, ca istoric, o teza de doctorat pe aceasta tema, ca “nationalismul” armenesc, bine conturat si in zilele noastre, a marit confuzia teologica a Calcedonului, despre care vreau sa va vorbesc azi.

Ce s-a intamplat? Arhimandritul constantinopolitan Eutihie, combatand cu prea mult zel erezia nestoriana, cade si acesta intr-o extrema, ajungand sa afirme ca Hristos a avut numai o singura fire, cea dumnezeiasca. Firea divina o absoarbe pe cea umana-si va rog sa va uitati cu atentie la citatul subliniat din Crez-intocmai precum o picatura de apa, intr-un ocean. Ce rezulta? Va place Logica? Eu am predat-o candva. Daca in Hristos, asa cum sustinea Eutihie, exista o singura fire sau o singura Persoana, cea divina, rezulta ca Trupul Sau era dumnezeiesc, nu si omenesc, deci, Mantuitorul a suferit ca Dumnezeu, nu si ca Om, excluzandu-se durerea anatomica, Sfintele Patimi si, prin urmare, intreaga invatatura a mantuirii era in pericol. Noua erezie s-a numit monofizism, adica o singura fire sau eutihianism, de la numele intemeietorului ei. Daca asa au stat lucrurile, Sfantul Grigorie de Nazianz, ne da si un raspuns: “ceea ce Hristos n-a asumat, n-a mantuit”

Premizele Celui De-Al Patrulea Sobor Ecumenic de la Halcedon, din 451

Reactiile fata de noua erezie, n-au intarziat sa apara, din partea unor personalitati mari ale Bisericii, precum Teodoret al Cirului sau Eusebiu de Dorylaeon (Frigia-o provincie a Asiei Mici) si, evident, din partea episcopului de la Roma, Leon cel Mare (440-461). In mod diplomat, patriarhul Flavian il cheama pe arhimandrit la un sinod, tinut in noiembrie 448, pentru a-l cerceta dogmatic si disciplinar. Eutihie, un mare ascet dealtfel, impreuna cu 300 de calugari, simpatizanti ai ereziei, refuza, fiind anatemizati de sinod. Ereticul, se indreapta catre alti sustinatori, cu precadere catre Dioscur, patriarhul Alexandriei, orbit la randu-i de erezie…Teodosie al II-lea, un bazileu usor influentabil, convoaca un sinod la Efes, un an mai tarziu, in august. S-a numit si sinodul talharesc. De ce? In primul rand, calugarii si parabolanii sau ingrijitorii de bolnavi, au venit cu bate asupra lor, ca sa impiedice o interventie a ortodocsilor. Nu au fost prezenti decat delegatii Papei Leon cel Mare si, personal, patriarhul Flavian, care a si murit, in urma brutalizarii, pentru dreapta credinta, trei luni mai tarziu…Theodosie al II-lea aproba sinodul monofizit, nefiind de fata, in timp ce Leon cel Mare il defineste ca fiind unul talharesc.

Si, cum inca nu am ajuns pe varful Muntelui Ararat, la granita dintre Turcia si Armenia, in timp ce fotografiez cu studentii mei teologi zona, acolo unde, intr-adevar, corabia Patriarhului Noe a esuat dupa Potop, potrivit Cartii Facerea, am sa-mi continui urcusul, ca sa pot analiza mai bine situatia de sus, lasandu-va sa meditati spre un nou episod, sambata viitoare, numai pe Altermedia Romania, unde va astept, saptamanal, la rubrica Historia Universalis!

(Va urma)

Te-ar mai putea interesa...