Epoca Sinoadelor Ecumenice (IV)

Si aflandu-l, l-a adus la Antiohia. Si au stat acolo un an intreg, adunandu-se in biserica si invatand mult popor. Si in Antiohia, intaia oara, ucenicii s-au numit crestini. .-F.A., Cap.XI, vers.26

Advertisements

Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapînire nebiruita, slobozeste-ne din toate nevoile, ca sa strigam Tie: Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara!

Nestorianismul si al Treilea Sobor Ecumenic de la Efes din 431

Ereziile care au vizat direct si indirect Persoana lui Hristos s-au numit erezii hristologice. Doua dintre acestea, nestorianismul, despre care va voi vorbi in cele ce urmeaza si monofizismul, au declansat aprige dispute doctrinare, dand nastere, in cele din urma, la doua Biserici Vechi Orientale, desprinse de Ortodoxie, cu importante comunitati crestine vechi in Siria, Mesopotamia si Armenia. Pentru lamurirea deplina a cititorilor nostri, reamintim ca Hristologia este stiinta cu si despre Hristos, ramura de baza a disciplinelor dogmatice, despre care am mai avut prilejul recent sa va vorbesc.Va voi lua cu mine azi in Syria, locul in care, potrivit marturiei nou testamentare a Cartii Faptele Apostolilor, ucenicii s-au numit pentru prima data crestini. Unde anume? In Antiohia, capitala provinciei. Syria, ca si Egiptul, este un focar crestin de seama al Bisericii. Aici se pun bazele Liturghiei, se nasc Parinti mari ai Bisericii, se dezvolta scolile crestine si, tot de aici, invatatura se muta la Bizant, unde se definitiveaza in formele de expresie ale cultului ortodox cunoscute azi.

Renumita Scoala Teologica Antiohiana avea propria-i conceptie despre unirea celor doua naturi in Mantuitorul Hristos, divina si umana, cu alte cuvinte, ca aceasta unire in sine, era considerata una morala, relativa. Adeseori se intampla ca, din prea mult zel sau din dorinta de a face un bine sa aluneci in latura extremelor, deci, combatand o erezie sau un grup de erezii, sa cazi intr-o alta, astfel cum s-a intamplat cu Nestorie, patriarh al Constantinopolelui intre anii 428-431, descendent al Scolii Antiohiene. Cine era Nestorie? Nestorie s-a nascut in Persia, dupa anul 381. A fost ucenicul lui Teodor de Mopsuestia. Pentru talentul sau oratoric si viata sa curata, imparatul Teodosie II l-a facut patriarhul Constantinopolului. In aceasta calitate, el a luat masuri aspre contra iudeilor si ereticilor si dezlantui criza care-i poarta numele, prin aceea ca intai preotul lui, Anastasie, apoi el insusi sustinura in Biserica din Constantinopol ca nu se cuvenea sa se dea Sfintei Fecioare Maria titlul de Nascatoare de Dumnezeu. Sinodul de la Efes (431) l-a condamnat ca eretic, cu tot sprijinul marilor sai prieteni: Ioan de Antiohia, Andrei de Samosata si Teodoret de Cir. El a fost trimis intai intr-o manastire si din 435 a fost exilat la Oaza in Egipt, unde a murit, se pare, in jurul anului 451.

Orator de inalta clasa, acest Nestorie a inceput prin a declansa un atac transant tuturor ereziilor si, a sfarsit prin a cadea el insusi intr-o erezie, la fel de periculoasa. La un moment dat, era supranumit “mancatorul de eretici”.

Ideile sale eretice se refereau la Persoana Mantuitorului Hristos, in sensul ca in Hristos exista doua persoane distincte: Persoana divina a Fiului lui Dumnezeu, nascut din Vesnicie din Tatal si foarte interesant, el vede in Omul Hristos o persoana istorica, nascuta in timp din Fecioara Maria si, poate cea mai periculoasa invatatura a sa, a fost aceea conform careia, Fecioara Maria nu era considerata Nascatoare de Dumnezeu, ci Nascatoare de Om, cel mult Nascatoare de Hristos. Prima doctrina s-a numit diosopropism, adica doua persoane in Hristos, o alaturare a cuvintelor grecesti dio prosopa. A doua sa erezie, este in mod cert o blasfemie la adresa Nascatoarei de Dumnezeu si era cuprinsa in urmatoarea formula explicitativa a ereziei sale, pe care o redau spre lamurirea cititorilor:

“Carnea nu poate sa nasca decat carne, iar Dumnezeu, care este spirit pur, n-a putut fi nascut de o femeie, caci, creatura n-a putut sa nasca pe Creatorul”

Intr-o prima etapa, Nestorie incearca sa atraga de partea sa pe calugarii din Egipt, un mare centru al monahismului rasaritean, dar, blasfemiile sale la adresa Nascatoarei de Dumnezeu se izbesc ca de un zid. Interesant este ca, Teodosie al II-lea (408-450), imparatul de la Bizant pare a fi incantat de ideile lui Nestorie, la fel ca si sotia sa Athenais, insa, Pulcheria, sora imparatului, ramane ferma intru apararea dreptei credinte si lasa lucrarea lui Dumnezeu sa-si atinga scopul, in urma scrisorii primite de la Sfantul Chiril, episcopul metropolei alexandrine. Sfantul Chiril il atentioneaza si pe episcopul Romei, Papa Celestin (422-432), despre pericolul ereziei nestoriene si consecintele acesteia in plan doctrinar si de credinta. Scaunul Apostolic convoaca un sinod local la Roma, in luna august a anului 430, condamnand ideile nestoriene, in timp ce la Alexandria, cateva luni mai tarziu, semnalam o prima reactie oficiala a Bisericii, in noiembrie.

Dar, cine a pregatit Sinodul al III-lea Ecumenic, fratii mei? Acum, voi arata deschis ca tot un sfant dobrogean, Sfantul Ioan Casian, care, alcatuieste in anul 430 lucrarea Despre Intruparea Domnului, impotriva lui Nestorie, completand armonios scrisoarea sinodala a Sfantului Chiril al Alexandriei sau cele 12 anatisme ale Sfantului Chiril, impotriva lui Nestorie. Oare nu merita ca Arhiepiscopia Tomisului sa fie ridicata la rang de Mitropolie, asa cum se cuvine si pe alte considerente, pe care le voi argumenta pe parcurs? Fara indoiala, imparatul Teodosie II, dorind sa aplaneze conflictul iscat de erezia nestoriana, a convocat la Efes, Cel De-Al Treilea Sobor Ecumenic, intre 22 iunie si 31 iulie, anul 431 d. Hr. Ne retine atentia, faptul ca la lucrarile sinodale, tinute in Catedrala Maicii Domnului din Efes, o provincie a Asiei Minor, a participat si un ierarh dobrogean, Timotei al Tomisului, care a semnat al 17-lea orosu-rile sinodale sau hotararile pe linie de credinta. Hotararile celor 198 de Parinti din Rasarit, privind Ortodoxia sau dreapta credinta, au fost concretizate in urmatoarele afirmatii de credinta, valabile pana astazi:

1. In Iisus Hristos sunt doua firi, una divina si alta umana, insa o singura Persoana: cea divina a Fiului lui Dumnezeu, unirea fiind ipostatica si nu morala, asa dupa cum sustinea patriarhul eretic Nestorie. De aceea, pe drept cuvant, Sfanta Fecioara se numeste si Nascatoare de Dumnezeu sau Theotokos.
Initial, basileul de la Constantinopole, influentat fara indoiala de scrierile lui Nestorie, ii da acestuia castig de cauza, dar, pronia lui Dumnezeu, oranduieste ca imparatului sa-i dea gand bun de credinta si sa revina asupra deciziilor sale. Lucrarile sinodului, se vor incheia la 31 Iulie 431, basileul, trimitandu-l in exil pe Nastorie. Alte hotarari sinodale, au condamnat, de comun acord, ereziile calugarului ascet Pelagius, care afirma, undeva, printre anii 400-411, ca omul se poate mantui prin eforturi proprii, anticipand ereziile Reformei Protestante din veacul al XVI-lea. Erezia in cauza, a fost condamnata si de Fericitul Augustin, despre care am mai avut ocazia sa discutam pe larg, intr-un alt episod. Ne-a ramas de la dansul, celebra expresie:

“Roma locuta, causa finita est” sau, in traducere libera: “Daca s-a pronuntat Roma, problema este incheiata!”

Desi, Nestorianismul s-a raspandit in Edessa, in Persia, unde vor infiinta o renumita scoala catehumenica sau de invatatura, la Nisibi, extinzandu-se pana in Arabia, India si Vestul Chinei, erezia nestoriana a adus grave prejudicii Bisericii lui Hristos, fiind prima erezie hristologica care a macinat constiintele veacului al V-lea al erei crestine. Biserica Ortodoxa, praznuieste sau comemoreaza Cel De-Al Treilea Sobor Ecumenic de la Efes, la 9 Septembrie. Si, ca sa vedeti ce mare este puterea rugaciunii catre Nascatoarea de Dumnezeu, am sa va daruiesc o pilda, iar eu, un umil seminarist, ma retrag in rugaciune, astaptandu-va, sambata viitoare, la noi episoade, numai pe Altermedia Romania, in cadrul rubricii noastre saptamanale Historia Universalis.

Punerea cinstitului vesmant, al Preacuratei Fecioare, Nascatoare de Dumnezeu, in Biserica Vlaherniei

In zilele dreptcredinciosului imparat Leon cel Mare (456-474) erau in Constantinopol doi barbati cinstiti, din randul senatorilor, anume Galvie si Candid, frati dupa trup. Si, sfatuindu-se intre ei, au cerut imparalului invoire de a merge la Ierusalim, sa se inchine Sfintelor locuri. Si, luand invoire, au purces la drum. Deci, ajungand in Palestina, au mers in Galileia, vrand sa vada Nazaretul si casa Preacuratei Fecioare, in care dupa Buna vestirea Arhanghelului si prin venirea Sfantuliu Duh, s-a zamislit Dumnezeu-Cuvantul cel negrait. Si, umbland ei si ostenindu-se, s-au odihnit, peste noapte, intr-un sat din apropiere. Acolo, dupa dumnezeiasca purtare de grija au gazduit la casa unei femei vaduve, batrana de ani si cinstita prin viata ei curata.

Deci, pe cand cinau ei, au vazut o alta camera deosebita, in care erau multe lumanari aprinse si, de unde, arzand tamaie, iesea o mireasma de aromate, caci acolo, era ascuns cinstitul vesmant al Maicii lui Dumnezeu, si zaceau, acolo, multi bolnavi. Si se minunau senatorii, de acel lucru strain, si, socotind ca acolo se pastreaza ceva scump, din Legea veche, au rugat pe cinstita femeie sa cineze cu ei, in vreme ce o intrebau. Iar ea, la inceput, tainuia, zicand: “Iata, cinstiti, barbati, toti bolnavii acestia, tamaduire asteapta si toate bolile nevindecate, aici, cu inlesnire, se tamaduiesc.” Iar senatorii, auzind acestea, au inceput, cu si mai mare staruinta, a o intreba: “Oare, pentru ce pricina, un dar si o putere de facere de minuni, ca acestea, s-au daruit locului acestuia ?” Iar ea, inca tainuind adevarul, a zis: “Se povesteste, in neamul nostru, ca, unuia din parintii nostri, i s-a aratat Dumnezeu, in acest loc si, de atunci, locul acesta s-a umplut de darul lui Dumnezeu si se fac, acolo, minuni”. Iar ei, luand aminte la cuvintele femeii, in inimile lor s-au aprins, ca, odinioara, inimile lui Luca si Cleopa, si au grait catre dansa: “Te rugam, pe Dumnezeu cel viu, sa ne spui adevarul”. Deci, femeia, rugata fiind, a grait catre dansii: “O, barbati alesi, nimeni, pana astazi, n-a stiut aceasta taina dumnezeiasca, pe care ma siliti sa v-o spun. Dar, de vreme ce se vad dreptcredinciosi, va spun voua aceasta taina, nadajduind ca o veti pazi, nespunand-o la nimeni. Aici, este ascuns, de mine, vesmantul Preacuratei Fecioare Maria. Ca, pe cand s-a mutat la cele ceresti, in ziua ingroparii sale, uneia din stramoasele mele, dupa hotararea Preacuratei insasi i s-a dat acest vesmant. Iar ea, luand vesmantul, il pazea pe el cu cinste, in toate zilele vietii sale. Si, murind ea, l-a incredintat unei fecioare din neamul sau, poruncindu-i, cu juramant, ca si fecioria sa-si pazeasca, in cinstea Pururea Fecioarei, Nascatoarei de Dumnezeu. Si asa, din fecioara in fecioara, anii trecand, acest sfant vesmant a ajuns in mainile mele. Iar, de vreme ce nu se mai afla nici o fecioara in neamul meu, careia sa-i incredintez aceasta taina v-o spun voua, ca sa stiti, pentru care pricina se fac aici minuni”.

Deci, ei, fagaduind sa pastreze taina, au rugat pe batrana sa le ingaduie a priveghia cu rugaciuni, toata noaptea, langa sfantul vesmant. Deci, intrand ei inauntru, au vazut un sipet in care se pastra sfantul vesmant. Si, pe cand se rugau ei, cu lacrimi, catre Nascatoarea de Dumnezeu, facand multe metanii, cu lumini si cu arome, le-a venit gandul ca sa daruiasca acea comoara, imparatului lor din Constantinopol. Si, luminandu-se de ziua si multumind femeii, au dat imbelsugata milostenie si s-au dus in cale, spre Ierusalim, fagaduind sa vina iarasi, pe acolo, cand se vor intoarce in tara lor.

Au ajuns cu bine la Ierusalim si au ingenunchiat la toate locurile sfinttle de Mantuitor, apoi, au luat drumul intoarcerii. Si poposind iarasi la batrana aceea, au petrecut noaptea langa racla sfantului vesmant. Iar, la plecare, cu invoirea batranei, care nu mai avea in neamul ei nici o fecioara, careia sa-i lase aceasta mostenire, au luat cu ei sfantul vesmant, lasand multe daruri. Si, purtandu-i de grija, au mers pana la cetatea imparateasca a Constantinopolului. Acolo, au instiintat pe marele imparat Leon si pe imparateasa Verina, asemenea si pe Ghenadie patriarhul, inaintea carora, descoperind cinstita racla, au vazut sfantul vesmant, umplandu-se ei de nespusa bucurie. Deci, luandu-l, l-au dus cu slava in biserica Vlahernei si au hotarat ca in fiecare an, sa se praznuiasca, punerea vesmantului Nascatoarei de Dumnezeu, in acea biserica, in ziua de 2 a lunii lui iulie, in cinstea si slava Fecioarei Maria si a Celui nascut dintr-insa, Hristos, Dumnezeul nostru, celui slavit, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, in veci Amin.

(Va urma)

You may also like...