Două nume neşterse: Medina şi Movileştii

Spre apusul vieţii sale, cel de-al VII-lea mare duce din Casa de Medina Sidonia, Alonzo Perez de Guzman (1550-1619), ajuns la 65 de ani, îşi depăna amintirile-i glorioase la Cadiz, în Andaluzia-i natală; doar una singură l-a măcinat mereu ca un gust amar: dezastrul de la 1581, când Invincibila Armada, flotă eficientă şi suficient armată din vistieria suveranului său Filip al II-lea, a fost aproape în întregime scufundată de omologul său englez Francis Drake, în imposibila de abordat meteorologic Mare a Nordului, iar Spania, imperiul colonial de peste mări în care Soarele nu reuşea să apună niciodată, a decăzut în faţa Angliei elisabetane.

Advertisements

La început a refuzat comanda Armadei, însă a trebuit să se supună, rămânând până la moarte în slujba regelui său. Cu siguranţă că, pe linie directă, cel de-al XXI-lea mare duce de Medina Sidonia, profesorul univ.dr. Leoncio Alonso González de Gregorio de la Catedra de Istorie a Universităţii Castillia de la Mancha, le predă astăzi studenţilor săi în culori vii şi despre faptele de bravură ale nobilului său străbun, fiind probabil mândru şi nu plin de sine. Nu ştim dacă există cineva de azi în România care să fie urmaş de « os domnesc » pe linie directă, însă toţi românii, la unison îşi revendică înaintaşi cu care se pot mândri ca şi familia Sidonia, unul dintre aceştia fiind domnul moldav Ieremia Movilă (1595-1606), de două ori pe tronul Muşatinilor, urcat cu ajutorul nemijlocit al vecinilor poloni şi care l-a supărat se pare pe celălalt mare român, Mihai Viteazul ce „domnea” din Muntenia peste toţi românii. Dacă a trăit într-o vreme tulbure, asta nu l-a împiedicat să lase urmaşilor săi un nume încastrat în piatră şi o bijuterie arhitectonică a Moldovei, Mănăstirea Suceviţa cu hramul „Schimbarea la Faţă”. Chiar dacă dinastic, familia sa se pierde în încrengăturile domneşti moldo-polone din cel de-al XVII-lea veac, numele familiei domnitoare a Movileştilor se păstrează şi azi, la fel ca şi Casa Medina Sidonia.

Te-ar mai putea interesa...