Doi domni, unul norocos şi altul mai puţin: Leopold al Austriei şi Constantin Cantemir
Încolţit, fără doar şi poate, de două mari puteri rivale ale epocii, Franţa „Regelui Soare” şi Înalta Poartă, el, Leopold I (1640-1705) se născu sub semnul unei norocoase zodii, căci, prin ai săi strămoşi, moşteni deopotrivă trei tronuri, al Boemiei (Cehia de azi, n.a.), al Ungariei şi, ca împărat, scaunul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană de la 1658 şi până la strămutarea sa la cele veşnice. Deşi a domnit între războaie, având sprijinul militar nemijlocit al englezilor şi olandezilor, în lupta cu Franţa pentru moştenirea tronului spaniol şi a supremaţiei europene, a reuşit să facă din Viena cea imperială o capitală cu adevărat europeană, el, Leopold fiind atras mai degrabă înspre Teologie, decât spre politică, vădit lucru prin faptul că a fost un compozitor talentat şi un patron al teatrului, compunând chiar muzica pentru ai săi vienezi artişti.
Tratatul de la Karlowitz, încheiat la 1699, i-a adus linişte dinspre „pericolul” Înaltei Porţi, el modernizând de fapt „putredul” Imperiu Habsburgic, pe cel puţin un două secole de atunci încolo. Despre al său contemporan, Constantin Cantemir (1685-1692), gurile rele spun ba că ar fi luat tronul la venerabila vărstă de 73 de ani, ba că s-ar fi dat de partea polonilor regelui Jan Sobieski ori că s-ar fi turcit, nimic mai fals. Însă, niciodată nu se pomeneşte că, deşi era „incult” în accepţiunea cărturarului Ion Neculce le-a dat totuşi o educaţie aleasă celor doi fii ai săi Antioh şi Dimitrie, ultimul devenind, chiar, primul academician al Europei. Constantin Cantemir, trăi cât să vadă că ai săi aliaţi îi invadară ţara-i Moldavă, dar cum vremurile vin şi se duc, plecă şi Cantemir domnul către celălalt Domnul cu regretu-i că nu i-a cunoscut opera vrednicului său fiu de pomenire, Dimitrie, „Descriptio Moldavia”.
