Diplomaţi de primă talie: Eamon De Valera şi Corneliu Mănescu

A sa creaţie politică şi paramilitară, IRA, a cam tulburat apele Regatului Unit în secolul trecut, acţiunile iniţiate de Eamon De Valera (1882-1975) desfăşurându-se în insulara şi divizata Irlandă de Nord, la Belfast. La Valera, fostul preşedinte al Irlandei a avut o viaţă aventuroasă, răsculându-se la Paştele anului 1916, condamnat la moarte şi poate executat de britanici de nu ar fi avut paşaport american. Anii săi de glorie se situează, ca luptător de gherilă în cadrul Armatei Republicane Irlandeze şi ca membru al Partidului Republican Sinn Fein, între 1918-1922, când eminamente şi-a pus ideile în practică pentru o Irlandă liberă, nesupusă Coroanei Britanice şi neutră în timpul Celei De-A Doua Conflagraţii Mondiale (1939-1945).

Advertisements

În 1937 se dezice de jurământul de credinţă faţă de Londra, definind Irlanda de Nord, nou creată astfel, ca stat democratic, independent şi suveran. De două ori ales preşedinte al Irlandei, către amurgul vieţii sale a depăşit vârsta de 90 de ani, dar nu a reuşit să ajungă la un acord de pace între irlandezi şi britanici la Belfast, conflictul fiind îngheţat actualmente. IRA a devenit atât de populară încât mai multe state ale blocului comunitar UE au acceptat tacit pagini internet de prezentare a organizaţiei, inclusiv în România. La polul opus, România dădea un diplomat de carieră, la fel de popular ca şi De Valera, Corneliu Mănescu (1916-2000), jurist, politician şi jurnalist deopotrivă, un om care, deşi a trăit în vremea regimului comunist avea o largă perspectivă globală. Cariera sa l-a propulsat ca ministru de externe (actualul MAE) şi, în scurtă vreme, în 1967, a fost ales la New York preşedinte a celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale ONU iar în anul revoluţionar 1989 s-a opus măsurilor drastice luate de Ceauşescu, intrând în istorie ca unul dintre cei mai redutabili diplomaţi pe care i-a dat statul român de-a lungul timpului.

Te-ar mai putea interesa...