Din culisele Operatiunii Furtuna Desertului (VII)

Motto: Si cum o privea sultanul, ea se-ntuneca…dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum ca rasare,
Care creste intr-o clipa ca in veacuri, mereu creste,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lateste;
Umbra lui cea uriasa orizontul il cuprinde
Si sub dansul Universul intr-o umbra se intinde
Iar in patru parti a lumii vede siruri muntii mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul si Balcanii seculari;
Vede Eufratul si Tigris, Nilul, Dunarea batrana
Umbra arborelui falnic peste toate e stapana.

(Mihai Eminescu, Scrisoarea III)

Advertisements

Mesopotamia in secolul al XX-lea – Originile Razboiului din Golf

Suntem obisnuiti astazi sa vorbim despre un stat ca fiind acea entitate bine delimitata teritorial, cu regim politic si legi proprii, cu puterea de a decide in problemele sale interne, dar supunandu-se unor amendamente internationale, in anumite conditiuni impuse, fie de catre o mare putere a momentului, fie de catre o organizatie internationala, precum ONU. Este un criteriu general, dar la o analiza obiectiva lucrurile stau din pacate diferit in lumea contemporana. Situatia politica actuala a majoritatii statelor de pe mapamond, membre cu drepturi depline la Natiunile Unite sau in afara acestui organism mondial de decizie, a fost generata in urma celor doua mari conflagratii mondiale ale secolului al XX-lea, Primul Razboi Mondial (1914-1918) si Cel de-al Doilea Razboi Mondial (1939-1945), care au costat milioane de vieti omenesti si au redesenat harta politica a lumii, astfel cum o cunoastem noi astazi in linii mari, de la orele de geografie, in urma tratativelor de pace. In functie de regimul sau politic intern si de situatia sa juridica internationala sau in raporturile sale cu alte state si formatiuni teritoriale, un stat poate fi definit dupa urmatoarele forme de guvernamant: monarhie constitutionala (Marea Britanie), monarhie parlamentara (Japonia), republica (Romania, Franta, etc.), dominion-si vom reveni asupra acestei definitii destul de complexa si alunecoasa, guvernorat (Canada, Australia), protectorat, enclava (Nagorno-Karabach), teritoriu neutru.

Razboiul Rece (sintagma data de politicienii francezi spre a defini un conflict diplomatic, de amenintare reciproca intre Marile Puteri, dar fara a se recurge la armele nucleare de distrugere in masa, N. A.) sau marea confruntare ideologica si militara Est-Vest este bine delimitata cronologic intre 1945-1990, insa foarte putini dintre noi intelegem ultima parte a Epocii Contemporane, cea care ne priveste direct sau indirect. Lumea a fost divizata in doua sfere de influenta, cea americana a NATO, organism militar creat in 1949, in care sunt incluse statele occidentale aliate USA si Pactul de la Varsovia, semnat in 1955, o alianta de raspuns a gigantului bloc rasaritean al URSS-ului, in componenta caruia intrau fireste aliatii Puterii Rosii, intre care s-a aflat si Romania, alaturi de Polonia, fosta Cehoslovacie, Bulgaria si Iugoslavia. Cine a afirmat ca ONU doreste sa mentina pacea in lume s-a inselat amarnic, caci aceasta din urma s-a facut tot pe calea armelor, dupa cum rezulta din textul Rezolutiei Consilului de Securitate, din 27 iunie 1950:

Constatand ca autoritatile Coreei de Nord au continuat actele lor de ostilitate si nu si-au retras fortele la nord de paralela 38, el-adica Consiliul de Seuritate, N.A.-conchide ca masuri militare se impun pentru a restabili pacea si securitatea internationala.

Irak, Iran, Kuweit, Arabia Saudita, sunt acele tari care au ajuns sa fie cunoscute in lume prin doua resurse care nu au nimic comun cu civilizatia: petrolul si razboiul. Prima resursa le-a ridicat din mizeria lucie, aducandu-le la o pauperitate economica care a pus Occidentul pe ganduri, cea de-a doua, razboiul, a complicat situatia internationala la finele anilor ’80, anticipand noi conflicte cu implicatii la scara globala, resimtite pana la ora la care va scriu. Am ales cele patru state din regiune, tributare fie lagarului NATO, precum Arabia Saudita si Kuweitul, fie celui socialist, Irakul si Iranul, intr-o a doua faza, dupa consumarea Revolutiei Islamice din 1979, deoarece ele au divizat unitatea lumii islamice, provocand reactii nebanuite ale acesteia, in balanta geo-strategica Est-Vest.

Descoperirea rezervelor de hidrocarburi si exploatarea lor incepand cu perioada interbelica, a scos aceste state pe scena politica a lumii, redesenandu-le frontierele, nu dupa vointa populara, ci dupa voia Marilor Puteri occidentale prezente in regiune, inca de dinainte de izbucnirea Primului Razboi Mondial. Este o situatie asemanatoare, daca vrem sa admitem ca o comparatie, cu pozitia internationala a Principatelor Romanesti extra-carpatice de dupa Razboiul Crimeei, 1853-1855 si Conferinta de Pace de la Paris din 1856. Daca realitatile expuse anterior, ducand la constituirea statului national unitar roman, tineau de secolul al XIX, subinscris Epocii Moderne, in Mesopotamia, Epoca Moderna s-a prelungit in cea Contemporana. Petrolul a numit pe harta lumii statele din regiune, iar guvernele lor, supuse Occidentului sau dupa caz lagarului socialist sovietic, erau constranse sa le accepte suzeranitatea. Astfel se explica nemultumirile transfrontaliere ale Irak-ului si Iranului, care au dus la izbucnirea lungului razboi dintre cele doua state riverane Golfului, desfasurat in perioada 1980-1988, al carui bilant a fost situat dupa unele surse la 500.000 de morti, dupa altele la 1.000.000. Inclin sa iau in calcul ultima cifra, mai apropiata de adevar. Despre acest conflict zonal, regizat de URSS si USA, nu s-a vorbit prea mult la noi, iar in vremea regimului comunist, stirile externe ale Televiziunii Romane mascau realitatile, Romania fiind la momentul respectiv un sustinator, in persoana lui Ceausescu, si al regimului de la Teheran si al celui de la Bagdad. In general, in Epoca Razboiului Rece, URSS si USA s-au confruntat pe teatrele de operatiuni din afara spatiilor lor vitale: Asia de Sud-Est, Africa Centrala, Orientul Mijlociu. Marile Puteri promovau pacea la suprafata, spre a nu-si denigra imaginea in fata conationalilor. In zonele limitrofe insa, declansau conflicte pe care le puneau in seama acelor state asmutite unul contra celuilalt. Din acest punct de vedere, exista o cenzura mass-media si in Occident ca si in rasaritul sovietic.

Mi-am pus fireasca intrebare: ce motive ar fi avut doua state cu regim confesional islamic ca sa se razboiasca? Marile rezerve petroliere care se aflau la limita spatiului lor vital, pe Shatt El Arab sau geografic delta comuna a celor doua mari fluvii, Tigru si Eufrat, au creat premizele izbucnirii razboiului iraniano-irakian. Inca din 1971 trupele sahului de la Teheran au ocupat pozitii avansate, cu sprijin logistic american, pe insulele Tomb si Abbu Musa, aflate in stramtoarea Ormuz si care controlau accesul in Golf. In acelasi timp, popularul ayatollah Khomeini, care statuse in exil 14 ani in orasul irakian Nadjaf, incepe sa condamne regimul Partidului Socialist Baas de la Bagdad atunci cand simturile sale ascutite politic au sesizat o anumita simpatie a lui Saddam Hussein fata de Occident si de sahul Aryamer. Zona petroliera Abadan, aflata pe teritoriul Iranului ar fi adus venituri mari regimului de la Bagdad, luandu-se in calcul faptul ca dintre tarile Golfului, Irakul are cele mai mici pungi de aur negru la adancime. Saddam Hussein redimensioneaza harta statului sau si se decide sa invadeze Iranul vecin in toamna anului 1980, profitand de faptul ca multi generali capabili, fideli sahului, au fost executati si deci Iranul nu mai avea sprijinul Occidentului; insa daca Iranul nu-si mai avea generalii, nu acelasi lucru se putea spune despre tehnologia sa militara, caci sahul Aryamer dorise sa faca din statul sau o putere mondiala.

Astfel stand lucrurile, ambele tari beligerante, dispunand de surse financiare suficiente din vanzarile de petrol au reusit sa-si achizitioneze tehnicile de lupta necesare ostilitatilor. Vorbim acum de o tehnica de lupta la nivelul anilor ’80 ai secolului trecut, care in mod normal astazi nu mai este utilizata in teren sau care este depasita inca de la finele anilor ’90. Pe durata conflictului in cauza, Irak-ul a cheltuit cca. 10 mld./an pentru inzestrarea sa logistica, bani alocati din vanzarile de petrol ale acestui stat catre diversi parteneri. Pentru curiozitatea cititorilor nostri vom trece in revista cateva echipamente achizitionate de regimul de la Bagdad, in mare parte de la gigantul URSS: avioane MIG-21, 23, 25 si 29 (vezi foto alaturata), tancuri T54/55, vehicule blindate si antiaeriene. Avioanele MIG-29, ca o curiozitate pentru cititorii Altermedia, sunt in continuare utilizate pe scara larga, cu modificarile tehnologice de rigoare, in tari foste aliate URSS si actuale partenere NATO. Autorul acestui articol a avut prilejul sa vada o demonstratie a acestui bimotor reactiv in cadrul unui show aviatic din tara. Cinematografia americana i-a promovat imaginea in filmele de commando. Alte state, membre sau aliate NATO, la momentul respectiv, precum Italia, Ecuador, au furnizat regimului de la Bagdad echipamente de lupta navala, fregate, crucisatoare. Insa, surpriza Occidentului a fost si mai mare atunci cand, la incheierea Operatiunii Furtuna Desertului, in martie 1991, s-a constatat ca Irakul detinuse si tehnica de lupta din Vest, obtinuta fie pe considerente financiare, fie, conform celei mai logice si plauzibile versiuni, din motivatii politice ample: adversarul cel mai incomod pentru regimurile pro-occidentale ale regiunii era Iranul Revolutiei Islamice. Ecourile acestei revolutii erau resimtite cu mult dincolo de hotarele vechiului Imperiu Persan al sahilor…

Pe considerentele expuse mai inainte, imediat dupa anihilarea rezistentei irakiene de catre trupele aliate in timpul primului razboi din Golf, au inceput sa iasa din subteran afacerile negre ale Occidentului din perioada 1980-1988. Un asemenea scandal a fost dat la iveala de catre presa germana, la mijlocul anilor ’90, atunci cand administratia Bill Clinton a suspectat Irak-ul ca ar detine o industrie proprie de armament chimic si bacteriologic, construita cu aportul specialistilor din tarile vestice: Germania, Franta, Marea Britanie, ceea ce a dat mari batai de cap inspectorilor ONU, care ne invata, vezi bine, pacea, dar pe calea armelor. Nimic mai confuz. Cate milioane de victime si cate atrocitati n-a comis guvernul lumii in dorinta sa expresa de a-si impune pacea? De ce suntem atat de naivi, noi, oamenii? Sefii de stat zambesc si isi strang mainile cordial in fata miilor si milioanelor de telespectatori, care in naivitatea lor isi spun: iata cu adevarat iubitori de pace!

De evenimentele premergatoare declansarii crizei din Golf, care in scurta vreme vor mobiliza armatele Occidentului, se leaga si aspectele referitoare la prabusirea regimurilor totalitare din estul si sud estul european de la finele anilor ’80. In privinta acestei problematici contemporane, parerile sunt impartite asupra a doua personalitati europene care, in viziunea unor istorici de data recenta, au starnit piesele jocului de domino care in cadere au spart totalitarismele comuniste: fostul leader sovietic Mihail Gorbaciov (1988-1991) si Suveranul Pontif Papa Ioan Paul al II-lea (1978-2005). Desigur ca istoria se extinde si dincolo de hotarele Europei si ar trebui sa punem in balanta si alti sefi de state care si-au adus o contributie importanta in procesul destramarii comunismului: carismaticul presedinte al Frantei, Francois Marie-Mitterand (1981-1996), presedintele Americii, Ronald Reagan (1981-1989), premierul britanic Margaret Thatcher (1979-1990) sau Doamna de Fier, cum mai era cunoscuta in epoca, alte somitati ale momentului care nu pot fi omise din contemporaneitate pentru simplul motiv de a fi apartinut unei epoci trecute. Aceste personalitati, o parte dintre ele, isi vor da mana, devenind amici pe toata durata Operatiunii Furtuna Desertului, impotriva inamicului numarul unu Saddam Hussein. Cu ele se incheie Epoca Razboiului Rece si una dintre cele mai frumoase pagini de istorie contemporana, care se omite astazi din scolile romanesti sau, in cel mai bun caz, se trateaza sumar.

Actorii Razboiului din Golf – George W. Bush vs. Saddam Hussein (I)

Prabusirea regimurilor totalitare din Europa de Est si Sud-Est la sfarsitul anilor ’80 plasau Statele Unite intr-o pozitie privilegiata pe scena politica internationala, redimensionata in noul context al revolutiilor anului 1989. Lumea bipolara, timp de aproape 50 de ani, dispare o data cu incapacitatea URSS-ului de stopare a destramarii sistemului sau comunist din Europa Rasariteana, USA ramand de acum inainte puterea mondiala numarul unu. Presedintele american Ronald Reagan incheie in fapt Epoca Razboiului Rece pentru America, in timp ce urmasul sau George Herbert Walter Bush, cel de-al 41-lea locatar al Casei Albe, isi va pune semnatura pe Carta de la Paris, din noiembrie 1990, document al Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, care va insemna sfarsitul oficial al Razboiului Rece, momentul in care statele europene incep sa paseasca pe un drum propriu. Regimurile dictatoriale si totalitare inceteaza in Europa definitiv, cu unele semne ingrijoratoare in blocul statelor din componenta federativa a Iugoslaviei. In ultima problema europeana credem noi ca a fost incapacitatea Occidentului de a intelege situatiile complexe din teren, ceea ce va conduce la un conflict de proportii in Balcani intre anii 1992-1998. In dupa amiaza zilei de 1 August 1990, noul presedinte de la Casa Alba, ales in noiembrie 1988 si preluandu-si oficial functia in ianuarie 1989, nu intrezarea ca in scurta vreme, evenimentele care erau deja in derulare la 10.000 km. distanta, in Mesopotamia, il vor pozitiona in topul celor mai populari oameni ai tarii sale, in martie, anul urmator.

Cine era noul presedinte american, tatal actualului sef al executivului de la Washington? Exista o traditie anglo-saxona conform careia un sef de stat trebuie sa intruneasca cateva conditii spre a fi ales: militaria, politica si studiile inalte. Acesta le-a avut pe toate si s-a inscris in tiparele cerute la Casa Alba. Razboiul din Pacific contra Japoniei imperialiste il gaseste inrolat ca pilot de marina in celebra US Navy, la numai 18 ani, in 1942, la mansa unui mono-motor TNB Avenger, de la bordul port-avionului San Jacinto. Daca a fost sau nu un norocos, derularea operatiunilor ne va da un raspuns. Cert este ca la 2 Septembrie 1944, in timpul unei misiuni de bombardament asupra insulei Chichi Hima, avionul sau este lovit de antiaeriana japoneza. Scapa printr-o minune, fiind pescuit de catre submarinul Finback, aflat intamplator intr-o misiune de patrulare. Dupa terminarea razboiului se inscrie la renumita Universitate Yale, ca student la stiintele economice, echivalentul ASE-ului de la noi.

O alta traditie incetatenita in tarile de rit anglo-saxon, USA, Canada, Marea Britanie, presupune ca gestionarea afacerilor de familie, pentru cei instariti financiar, sa fie perpetuata din tata in fiu. Revin la faimosul serial de televiziune Dallas, unde Boby si charismaticul J.R. isi disputau intaietatea cine sa-l mosteneasca pe flegmaticul Jock Ewing, spre a face mai usoara comparatia urmatoare. Bancherul texan Prescott Bush, tatal studentului de la Yale, decide sa se lanseze in afaceri intemeind doua firme mari de foraj, una pentru rezervele subacvatice de petrol din Golful Mexic, Zapata Petroleum Corporation (1951) si apoi in 1953, Zapata Off Shore Company. Aceste afaceri in progres le va lasa mostenire tanarului Bush. Insa oamenii alesi pentru destinele acestei lumi, nu se multumesc cu putin si cauta sa acceada in topul structurilor sociale. Banii deschid porti nebanuite de afirmare si bastonul de maresal poate sta in ranita oricarui neofit. Finantele obtinute de pe urma afacerilor petroliere, lasate mostenire de catre tatal sau, l-au determinat pe tanarul Walter Bush sa aleaga cariera politica in 1966, obtinand un mandat in Camera Reprezentantilor din partea Statului Texas. Optiunile politice l-au propulsat mai departe, astfel ca in anul 1970 este numit ambasador ONU si, apoi din nou ambasador USA, de aceasta data in China comunista. Capacitatile sale diplomatice nu raman fara temei si iata ca in 1975 i se incredinteaza o alta functie importanta, cea de director al CIA sau Central Intelligence Agency. Incet si cu pasi siguri se va apropia de Casa Alba, unde va candida in echipa cu Ronald Reagan, la alegerile prezidentiale din 1980. Apoi va deveni vicepresedinte al USA, a doua functie in stat importanta pe care o va detine in perioada ambelor mandate ale administratiei Reagan, 1981-1984 si 1984-1988.

(Va urma)

Te-ar mai putea interesa...