Din culisele Operatiunii Furtuna Desertului (Ultimul episod)

Motto: “Democratia ofera fiecarui om dreptul de a fi propriul sau asupritor.” – James Russell Lowell

“Noroiul face mersul aproape imposibil, si acum, cand am intrat in el pana la genunchi, am avut un moment de teroare la ideea ca nu voi fi capabil sa mai ies… Este limita a ceea ce se poate suporta” (Marturia unui recrut britanic pe Somme, in 1916)

De la diplomatia ultimei sanse la razboiul electronic…

Unul dintre subiectele care m-au preocupat in calitatea mea de istoric a fost Primul Razboi Mondial. Intre Batalia de pe Somme si conflictele veacului al XX-lea exista diferente majore, iar militarul de azi, un profesionist in umbra unei mari puteri, nu mai simte senzatiile redate in fragmentul de mai sus, caci tehnologiile il ajuta sa depaseasca chiar si cele mai critice momente.

Operatiunea “Furtuna Desertului” (2 August 1990-Invazia Kuweitului si 28 Februarie 1991-Eliberarea Kuweitului) este cunoscuta drept conflictul dintre Irak si fortele coalitiei internationale compuse din 30 de natiuni participante, conduse de catre Statele Unite ale Americii, cu acordul Natiunilor Unite, in scopul de a “elibera” Kuweitul printr-un razboi nou, electronic, eficient si precis, in care s-au folosit cele mai sofisticate arme pe care le-a cunoscut omenirea la finele Razboiului Rece. Cat de adevarate sunt definitiile de mai sus? La aceasta intrebare voi lasa cititorii sa mediteze.Cel de-al 107 conflict armat de dupa incheierea Celui De-Al Doilea Razboi Mondial (1939-1945), s-a mai numit si Primul Razboi din Golf, spre a-l deosebi de “Al Doilea”, reinceput in martie 2003, atunci cand noua administratie Bush, fara un motiv bine intemeiat, l-a trecut pe seful executivului de la Baghdad, Saddam Hussein, pe lista neagra a terorismului international, invinuit fiind de colaborare cu reteaua Al Qaida, spaima sau mai curand fobia Americii de dupa atentatele din 11 Septembrie 2001. Faptele au contrazis “realitatea” americanilor, aruncand USA si Marea Britanie, aliatul ei fidel, intr-un razboi de uzura, fara sfarsit, plin de contradictii…Statele europene nu si-au aratat decat cel mult sprijinul diplomatic, iar Franta si Germania au preferat o expectativa militara. In schimb, mai multe state din Europa fost sovietica, precum Romania, Bulgaria si Polonia s-au aruncat in valtoarea evenimentelor. De ce?

Despre Operatiunea Furtuna Desertului exista o literatura suficienta, atat istorica, cat si beletristica, materializata in traduceri, recenzii si articole. In Romania s-a urmarit, cel putin in anii ’90, imediat dupa Revolutie, catalogarea evenimentelor sub raport istoric, in paralel cu publicarea unor carti, prin intermediul Editurii Militare, destinate cu precadere analistilor militari si trateaza: modalitati de strategie aplicata pe campul de lupta, tehnologiile de ultima ora folosite, harti, imagini, aspecte logistice (logistica sau stiinta aprovizionarii, N. A.). Ne retine in acest context, expus mai sus, cartea analistului Craciun Ionescu, Secretele Operatiunii “Furtuna Desertului”, Editura Militara, Bucuresti 1991.

Cand presedintele George W. H. Bush se pregatea pentru binemeritata odihna de dupa amiaza, ca un adevarat boem texan, la mii de kilometri distanta, in zona Golfului Persic, acele ceasornicelor trecusera de miezul noptii… Patru divizii motorizate irakiene, sprijinite sub acoperire de 300 de tancuri invadau Kuweitul, ocupand intregul teritoriu al emiratului vecin (17.800 kmp.) in numai cateva ore. Peste Ocean, mesajul inmanat presedintelui american era simplu: “Irak-ul invadeaza in acest moment Kuweitul?” Intrebarea atrage un raspuns prin luarea unei decizii. Echipa se aduna in Biroul Oval, intocmai precum fotbalistii americani din NFL, gata de a incepe un meci. Ei sunt: Dick Cheney, secretarul de stat al apararii, John Sununu, secretarul general al Casei Albe, Brent Scoweroft, directorul Consiliului National pentru Securitate si generalul Colin Powell, seful de stat major inter-arme.

Orice decizie finala a unei mari puteri mondiale se ia de comun acord cu alte state aliate sau organizatii internationale, un fel de “polita” de acoperire. Ce motive ar fi avut Statele Unite sa se implice in acest conflict, data fiind disparitia “Cortinei de Fier”? In primul rand aurul negru si competitia pe care a declansat-o dupa criza mondiala a petrolului din 1974. Operatiunea Furtuna Desertului are un prolog militar in Scutul Desertului (Desert Shield), acea desfasurare masiva de forte terestre si aero-purtate in Arabia Saudita, spre a preveni un “atac” al Irak-ului si la adresa altor petromonarhii din regiune.

Iata declaratia presedintelui Bush in fata natiunii americane: “La ordinul meu, elemente din Divizia a 82 Aeropurtata, precum si unitati ale lui US Air Force, sosesc astazi in Arabia Saudita pentru a ocupa acolo pozitii defensive”.

Vorbim de un pod aero-terestru defensiv initiat de catre administratia de la Washington spre a-si proteja interesele strategice in Golf, indepartand potentialul “pericol” al unei “invazii” irakiene extinse spre statele arabe partenere ale Casei Albe: Bahrain, Oman, Qatar, Emiratele Arabe Unite, nu in ultimul rand Kuweitul, ca motivatie principala. Asadar, Operatiunea Desert Field inseamna, inainte de toate, intimidarea inamicului pe termen nedeterminat. Cinci portavioane-Lincoln, Enterprise (vedeta binecunoscutului film Top Gun), Eisenhower, Theodore Roosevelt, Guadalcanal-primesc ordinul de a porni in graba spre Golf.
US Navy intra in actiune, iar US Air Force nu se lasa mai prejos. Se incarca de zor oameni, munitie, echipamente de protectie, tehnica de lupta de ultima ora. Se iau in calcul fortele destructive ale Desertului Arabic: soarele care arde de la ora 9 dimineata pana la ora 18. Un ceas fara umbra egal tortura, doua ore boala curata la peste 50 de grade Celsius. Efectivele americane cresc pe masura adancirii crizei din Golf. In septembrie ajung la 135.000 de oameni si peste 500 de avioane. Alaturi de contributia americana se va adauga ajutorul statelor arabe prietene si binenteles al Europei Occidentale.

Descifrarea Operatiunii “Furtuna Desertului”

In paralel, Organizatia Natiunilor Unite impune Irak-ului cateva rezolutii destul de controversate, pe care le vom trece in revista: Rezolutia nr. 660 din 2 August, prin care se cerea retragerea imediata si neconditionata a fortelor irakiene din Kuweit, urmata, la 6 August-zi fatidica pentru Statele Unite si Japonia, Ziua lansarii primei bombe atomice la Hiroshima in 1945,-de o alta, nr. 661, prin care se solicita “boicotarea comerciala, financiara si militara” a regimului de la Baghdad. Aceasta rezolutie a intrunit 13 voturi pentru si doua abtineri, Cuba si Yemen. O rezolutie “ultimativa”, cu numarul 678, a Consiliului de Securitate, cea din 29 Noiembrie, este de fapt un termen limita ce autoriza statele care coopereaza cu Kuweitul sa foloseasca toate mijloacele necesare de intimidare, inclusiv recurgerea la confruntari militare, trecand astfel de pe pozitiile defensive diplomatice la cele ofensive pe calea armelor…

Intre aceste rezolutii ale Consilului de Securitate se incheaga o diplomatie secreta, un joc de culise. Marii rivali ai Razboiului Rece, URSS vs. USA, se coalizeaza prin intalnirea de la Helsinki, capitala Finlandei, de la 9 Septembrie 1990, dintre presedintii George Bush si Mihail Gorbaciov, artizanul destinderii Est-Vest.

“Nici o ordine internationala nu este posibila daca statele mai puternice ar putea devora pe vecinii lor mai slabi” (Sic!)-precizeaza actul final semnat.

Este ca un joc de domino in care fiecare piesa o rastoarna pe cealalta. Ultimii actori ai Epocii Postbelice inchid o era si deschid o alta. Niciodata Occidentul si Orientul, Vulturul si Ursul, n-au facut o partida mai buna in Mesopotamia si in lume, din inamici devenind amici complici.

S-a propus, de catre seful executivului american, dupa adoptarea rezolutiei ultimatum, din 29 Noiembrie 1990, organizarea de convorbiri diplomatice via Washington-Baghdad. La 12 Decembrie, acelasi an, la Baghdad au avut loc intrevederi intre James Baker si omologul sau Tarek Aziz, cu rezultate ambigue si tergiversari reciproce. A mai urmat o ultima runda de negocieri pe 9 Ianuarie 1991 la Geneva, orasul diplomatiei de pe Lacul Leman, din neutra Elvetie. Intalnirea Baker-Aziz, incheiata cu strangeri de mana “amicale” a aparut in ochii intregii lumi ca fiind una de facto care sa aduca pacea mult dorita, desi seful diplomatiei de la Baghdad a reafirmat dreptul istoric al Irak-ului si frauda Occidentului.

Pe tabla de sah se mai impinge la inaintare o ultima piesa, deplasarea secretarului general al ONU, Perez de Cuellar, la Baghdad, pe 12 Ianuarie. Blocaj, esec, tergiversari. Un alt mare actor, regretatul presedinte francez Francois Mitterand, va intra pe scena spre a-l aborda in fata ziaristilor pe abilul secretar general ONU.

“Nu cred, astazi 14 Ianuarie, ca ar mai fi loc pentru demersuri diplomatice. Singur Dumnezeu poate sti daca va fi razboi sau pace.”

Marti, 15 Ianuarie 1991, Dick Cheney semna ordinul dezlantuirii Operatiunii “Furtuna Desertului”…Coalitia s-a pus in miscare, sub comanda Generalului Norman Schwarzkopf, comandantul Fortei multinationale din zona Golfului, insa secretul acelui moment al declansarii Razboiului din Golf a fost pastrat pana in ultimul minut, ora Z.

La Bagdad, capitala de pe Tigru este o noapte neagra. Patru milioane de locuitori asteapta cu sufletul la gura ultima numaratoare inversa din zona fierbinte. Va fi o noapte linistita ca precedentele? Aceasta intrebare macina mintile locuitorilor de pe malurile Tigrului, din fosta metropola a califilor, cu putin inainte de miezul noptii. Clipele, orele, minutele trec…Sirenele ce anunta iminenta unui atac aerian ii trezeste la realitate si primele bombe cad din inaltul cerului. Omul care a deschis atacul aerian a fost tanarul maior John Brozdbent, aflat la mansa unui F-117 A, ultima minune de atunci a electronicii americane, un misterios OZN, cum a fost catalogat de catre americanii nestiutori. Peste Ocean, in Statele Unite, canalele de stiri: ABC, CNN, NBC, CBC, au transmis in direct primele imagini. Daca lumea a urmarit pana atunci in fata televizoarelor, cu suspans, transmisiuni sportive, acum avea posibilitatea in premiera sa vizioneze primul razboi televizat.

Ultimul razboi electronic…

Razboiul electronic se constituie dintr-un complex de operatiuni aero-terestre de anvergura care urmaresc lovirea eficienta a tintelor militare, cu precadere, cu pierderi civile minime. La Baghdad acele ceasornicelor indicau orele 02:40 AM, respectiv ora 15 PM peste Ocean la Casa Alba. Atacurile aeriene au pornit simultan de pe aeroporturile militare saudite de la Ryadh si Dahran, precum si de pe port-avioanele dislocate in Golful Persic, Marea Rosie si Marea Oman. In premiera s-au folosit cele mai eficiente arme in premiera: rachetele de croaziera Tomahawk, cu o raza de actiune de 2500 km. care pot fi lansate de pe mare spre orice locatie. Sunt ghidate spre tinta prin intermediul satelitilor GPS (Global Position System), ca de altefel intreaga panoplie aeriana cu tot arsenalul sau tactic. Ca avioane s-au folosit pe scara larga F14-Tomcat-vedeta din filmul Top Gun, F18-Hornet, ambele tipuri lansate in lupta de pe puntile uriaselor port-avioane. Bombardamentele tactice au fost asigurate de catre avioanele F111 cu geometria variabila a aripilor, folosite cu succes in Lybia in 1986, azi scoase din uz. Aceste bombardiere pot atinge viteze de 2 Mach. Avioane cu platforme radar precum AWACS au avut rolul de a asigura acoperirea fortelor aeriene implicate. Alte aparate care au secondat atacurile aeriene dinspre Arabia spre Irak au fost cele ale US Air Force, F15-Eagle sau F16-Falcon. Avioanele pot fi realimentate in zbor.

Franta, Marea Britanie si Italia au aruncat in confruntarile aeriene aparate Jaguar, Tornado, Mirage si elicoptere Gazelle. Avionica de bord avansata, ochii electronici in infrarosu si camerele de luat vederi au ajutat pilotii foarte mult in reperarea tintelor “inamice”-aerodromuri militare, baze de antrenament ale Garzii Republicane, comandamente si centre de comunicatii. Atacurile aeriene au durat cinci saptamani. Spre a atrage Israelul in razboi, Irak-ul a lansat rachete de croaziera SCUD spre cateva centre importante din Israel precum Haifa sau Tel Aviv, dar Statele Unite trimit in Israel baterii de rachete PATRIOT. Nu se inregistreaza decat pierderi minime in randurile populatiei civile israeliene, in jur de 250 de raniti. Administratia Bush a intervenit pe langa guvernul israelian pentru ca acesta sa nu riposteze, fapt ce ar fi starnit o confuzie generala in randurile aliatilor arabi din Fortele Coalitiei.

Ofensiva aeriana a pregatit terenul celei terestre prin anihilarea capacitatilor de lupta inamice. Marea batalie terestra sau a celor 100 de ore s-a incheiat cu prabusirea totala a sistemului de aparare irakian si implicit cu “eliberarea” Kuweitului pe data de 28 Februarie 1991. Efectivele aliate au numarat 750.000 oameni. Legiunea Straina franceza a aruncat in lupta renumita Divizie motorizata Daguet sau Spahii Frantei, in timp ce Statele nite au mizat pe Corpul Puscasilor Marini. 750.000 militari, 28 de state participante, 2000 de tancuri, 1800 avioane, peste 1000 elicoptere, printre care temutele AH 64 Apache, 160 nave de razboi (port-avioane, cuirasate, crucisatoare). O putere de foc devastatoare intr-un razboi necrutator. Iata ce a insemnat pe scurt Operatiunea Desert Storm.

Operatiunile militare au costat intre 30 si 45 miliarde de dolari, din care Germania si Japonia au suportat financiar mare parte. Cine a platit polita neagra? Irak-ul si Kuweitul, ambele state suferind pierderi umane si materiale iremediabile pe termen lung. De ce? Pentru ca astfel au dorit mai marii aflati in Culisele Operatiunii Furtuna Desertului….

(Sfarsit)