Din culisele Operatiunii Furtuna Desertului (III)
Motto: “Venit anual 20 de lire, cheltuieli 19,6. Rezultatul, fericire. Venit anual 20 de lire, cheltuieli, 20,6. Rezultatul, suferinta.” – (Charles Dickens)
“Rusia modifica Constitutia in regim de urgenta, pentru a permite vanatoarea de teroristi. Uciderea a patru diplomati rusi, in Irak, a determinat Senatul Rusiei sa dea mana libera presedintelui Putin sa-i caute pe teroristi oriunde s-ar afla. Potrivit unei legi adoptate astazi in unanimitate de camera superioara a Parlamentului rus, seful statului nu mai are nevoie sa ceara acceptul senatorilor pentru trimiterea de forte armate sau forte speciale in strainatate, in cadrul luptei anti-terorism.” (o stire)
Orientul Mijlociu-o necunoscuta istorica (I)
In mod cert, la inceputul Marelui Razboi (1914-1918) si pe toata durata desfasurarii primei conflagratii mondiale, Marile Puteri europene dominau sub forma imperiilor coloniale aproape intreaga lume cunoscuta atunci, implicit, asa cum am remarcat in episodul precedent, mult ravnita zona a Golfului Persic. Inchipuiti-va de pilda, ca Marea Britanie detinea 19% din suprafata globului, urmata fiind de Franta, Spania, Portugalia. Acestea erau puterile coloniale mari, dar, urmau si altele, care tindeau spre o dominatie coloniala extra-europeana: Rusia Tarista, Austro-Ungaria si nu in ultimul rand Germania kaiserului Wilhelm al II-lea. La celalalt pol al dominatiei, se afau doua puteri extra-europene: Japonia si Statele Unite ale Americii, care intr-o prima etapa a razboiului (1914-1917), nu s-au implicat mai deloc, preferand expectativa diplomatica, conflictului deschis. Acestea nu detineau “imperii coloniale”, ci doar zone de influenta, bine delimitate. Prea putin erau interesate intr-o redimensionare a politicii europene, datorita izolationismului lor.
Ne retine insa in mod deosebit atentia doctrina presedintelui american Monroe, expusa in 1823, prin care, statele europene nu mai aveau voie sa se implice in politica americana intercontinentala, areal care cuprindea America de Nord, Mezo-America si America de Sud. Astfel, intinsele imperii coloniale faurite de conquistadorii ibero-lusitani, devenira izolate si prin aparitia unor state precum: Argentina, Bolivia, Peru si altele. In ceea ce priveste Japonia, aceasta adoptase in Era Meiji sau in traducere Era Luminii, modelul lumii americano-europene. Cele doua puteri, Japonia si Statele Unite ale Americii, pareau cel putin inofensive in calea expansiunii europene. Primul Razboi Mondial a insemnat, in fapt, o confruntare intre marile imperii coloniale ale statelor europene pentru reimpartirea teritoriilor de peste mari, nemodificate din secolul al XVI-lea, in linii mari, o redimensionare a zonelor de influenta si nu in ultimul rand spre a se crea noi piete de desfacere pentru Europa. Asadar, prima conflagratie mondiala, trebuie vazuta ca o succesiune de conflicte extra-europene cu puternice implicatii coloniale, cel putin pana la Sistemul Tratatelor de la Versailles (1919-1922). Statele europene si-au extins teatrele de operatiuni, dincolo de frontierele Europei, dar cu implicatii majore asupra batranului continent. A fost o reglare de conturi in afara.
Au fost unele zone geografice din Asia, Africa sau Extremul Orient, in care s-au dat batalii la fel de celebre precum cele de pe Frontul de Vest in Europa, dar prea putin popularizate pentru opinia publica europeana, mai degraba accesibile istoricilor militari. Teritoriul dintre fluvii, Mesopotamia, care constituie obiectul studiului de fata, nu a scapat de furia confruntarilor militare dintre Imperii. Ne retine in mod deosebit atentia, renumita Batalie de la Kut al Amara, o localitate situata pe Tigru, la 170 km. de actualul Baghdad. Desigur ca alta era dispunerea de forte pe teren fata de timpul prezent, dar, aliatii de azi, care si-au trimis trupele in zona Golfului Persic, ar fi putut invata cel putin cate ceva din esecurile altora de dinainte. Cu putin timp inaintea izbucnirii Marelui Razboi, puterile europene si aliatii acestora, s-au grupat in doua blocuri militare antagoniste, Puterile Centrale si Antanta (entendu = intelegere, in lb. franceza, N. A.), fiecare stat promitand asistenta militara intre aliati, ca si in ziua de astazi, pe durata pacii armate, astfel dupa cum a fost perceputa perioada dintre 1883-1914 sau Epoca imparatilor militari. Trupele otomane cantonate in Mesopotamia au fost instruite de unul dintre cei mai capabili ofiteri germani de inalta tinuta, generalul Baron von der Goltz, intre 1883-1895, care avea misiunea expresa din partea kaiserului de la Berlin de a moderniza armata Inaltei Porti, stiut fiind faptul ca Germania era puterea militara numarul unu a lumii si a Europei. Concernul Krupp, furniza arme moderne de ultima ora marindu-si productia de razboi.
De cealalta parte a baricadei, fortele britanice erau prezente in regiune inca de la izbucnirea conflictului mondial, prin includerea lor in corpul de armate MEF sau The British Expeditionary Force. Aceste trupe erau alcatuite in principal din militari recrutati, pe baza de voluntariat, din coloniile Coroanei, cu precadere din India si Australia, doua imense rezervoare umane. In schimbul participarii la operatiunile militare de pe front, sub stindardele Marii Britanii, recrutilor din colonii li se promiteau cateva avantaje imbietoare, imediat dupa terminarea ostilitatilor si incheierea Pacii. Se pare ca ele au fost ulterior ignorate la masa tratativelor de pace sau partial onorate, fapt ce a grabit procesul de decolonizare a Commonwealth-ului din anii ’50-’60, ai secolului trecut. La 3 decembrie 1915, are loc batalia de la Kut al Amara, terminata cu un dezastru pentru MEF, conduse de generalul Charles Townshend. Fortele britanice au pierdut aproape 11.000 de oameni, in fata trupelor otomano-germane de sub comanda aceluiasi baron von der Golz. Englezii s-au retras spre Ctesifon. Se anticipa un ajutor al trupelor tariste care au ajuns in Irak prin Iran. Abia in martie 1917 are loc capturarea Baghdadului de catre englezi.
Nu stim in ce masura mentalul colectiv arab al epocii a receptat rapacitatea conflictelor din zona, dar in mod sigur micul emirat al Kuweit-ului nu a fost afectat de bataliile primei conflagratii mondiale, iar locuitori sai si-au continuat nestingheriti activitatile cotidiene ale negotului cu perle din apele Golfului. Daca insa viata cotidiana nu era tulburata, in interior, de mersul operatiunilor pe front, activitatile din subteranul spionajului occidental nu conteneau, pe masura ce zona devenea tot mai strategica in conditiile noilor politici globale de dupa incheierea razboiului. Impartirea sferelor de influenta in regiune s-a facut simtita cu mult inainte de terminarea ostilitatilor pe fronturile deschise in Orientul Mijlociu.
Tarile lumii islamice, inapoiate din punct de vedere geopolitic, ca factori de decizie, au fost luate in calcul de catre Marile Puteri, prin semnarea acordului secret Sykes-Picot din 1916, un targ colonial, care de asemenea va grabi exacerbarea luptelor intestine arabe din anii ’20 ai secolului trecut. Se cuvine sa precizam cititorilor nostri ca in zona Orientului Mijlociu, atacurile politico-diplomatice erau indreptate asupra Imperiului Otoman, “omul bolnav” al Europei, a carui disolutie era anticipata si pe fundalul luptelor de emancipare din coloratul spatiu arab, intens sustinute de catre Occidentul european, cel care nu va tine seama de o implicare ulterioara a altui rival, Statele Unite ale Americii, dupa cum se va desprinde din evolutia ulterioara a evenimentelor la fata locului. Nimeni nu anticipa faptul ca US Army, care a trimis in Europa, intr-o faza initiala 17.000 militari, va ajunge sa ia locul armatelor statelor europene.
(va urma)
