15 ani de lupta cu alcoolismul, la Suceava

Aşa cum v-am promis, revenim cu un reportaj mai amplu legat de Grupul Alcoolicilor Anonimi Speranţa din Suceava care anul acesta a împlinit 15 ani de existenţă. Evenimentul a fost marcat de o întâlnire amplă cu invitaţi din ţară şi Republica Moldova (aceştia din urmă sunt înfiinţaţi de 25 de ani, sucevenii fiind invitaţi şi ei la Chişinău în această vară, şi sărbătoresc inclusiv faptul că 2016 este primul an alcool
în care ţin şedinţele în limba română şi nu în rusă). Au participat 105 persoane, membri ai asociaţiilor alcoolicilor anonimi cu tot cu familii.

Advertisements

După spusele lui Emil, unul dintre organizatori, au luat cuvântul cu toţii, atmosfera fiind deosebit de destinsă. Cum se poartă şi la nivel internaţional încă din 1947, la Convenţia sucevenilor au fost acordate şi medalii de abstinenţă fiind gratulaţi cu această distincţie Emil, pentru 9 ani de abstinenţă, Cătălin pentru 13 ani, Dana, pentru 1 an şi Cristian pentru… 24 de ore.

Alcoolismul este o boală

Tot cu prilejul Convenţiei Aniversare 15 ani a Grupului Alcoolicilor Anonimi „Speranţa” Suceava, asociaţie non profit fondată la Suceava pe 20 mai 2001, am aflat de la Constantin, preşedintele, câteva lucruri destul de interesante şi mai puţin ştiute despre alcoolism şi alcoolici. El ne-a declarat că:„Grupul Alcoolicilor Anonimi este în fapt o comunitate de bărbaţi şi de femei care-şi rezolvă problema consumului de alcool. (…). Alcoolicul este un om bolnav din cauza dependenţei de alcool, iar această boală, alcoolismul, seamănă puţin cu diabetul; e o comparaţie oarecum forţată şi asta deoarece prin consumul de alcool organismul se metabolizează ca la diabet, dar într-un alt mod. Este o boală pentru care nu există tratament medical în toată lumea noastră. Desigur, s-au experimentat variante medicamentoase de combatere alcoolismului, precum Antabusul, fabricat în Statele Unite ale Americii, însă care, scăpate de sub controlul medicului specialist, pot duce la situaţii periculoase pentru viaţă. Cunoaştem cazuri când soţia, la o petrecere, confundând beţia cu alcoolismul, i-a pus în băutură soţului Antabus şi a doua zi, individul a… trecut dincolo. Deci, dorind a face un bine, a făcut opusul. Pentru a combate alcoolismul se lucrează foarte mult pe plan psihologic, afectiv. Un psiholog bun îl poate convinge pe un alcoolic să nu mai bea, dar când acesta rămâne de unul singur, fără suport afectiv, cade din nou în alcoolism. Alcoolismul este o boală a negării… La un beţiv, cum zicem noi comun, acestuia nu i se rupe firul niciodată, consumă şi peste 400 ml, dar când vine vorba de a face ceva ce a promis se ţine de cuvânt. La alcoolici este invers. Alcoolicului îi este greu să recunoască acest lucru, îi creşte egoismul şi atunci când nu mai are putere vine la noi. O dezintoxicare îl repune fizic pe picioare, nu neapărat şi în plan psihic, are o neputinţă în faţa alcoolului. Întrebat fiind cum totuşi te poţi vindeca de alcoolism, Constantin a spus: „Prin terapia de grup de la noi, prin puterea grupului. Aici se consiliază, se fac discuţii. Sunt oameni care de 10-15 ani nu mai beau, redevenind ceea ce de fapt trebuie să fie: oameni normali. Când vine la noi, un alcoolic trebuie să-şi rezolve anumite resentimente pe care le-a avut cu lumea din jur, pentru ca la rându-i, vindecat, să-i ajute şi pe ceilalţi. Sunt paşi lungi de făcut. Alcoolismul se moşteneşte în proporţie de 90% şi se transmite din generaţie în generaţie, dar poate fi şi dobândit din diverse cauze sociale, în principal inhibiţia. Ca şi cancerul, alcoolismul face victime din toate clasele sociale. Alcoolismul nu se declanşează dintr-o dată, ci treptat. Cel mai bun tratament? Abstinenţa totală, bunăvoinţă, minte deschisă şi acceptarea din start a programului nostru. Pe plan mondial, Asociaţia Alcoolicilor Anonimi are 80 de ani de activitate, fiind înfiinţată peste Ocean. Noi, la Suceava, am plecat în 2001 cu cinci membri… Pe parcurs, am avut fluctuaţii, mulţi s-au vindecat, dintre cei vindecaţi, pe fondul unor boli asociate consumului de alcool, câţiva au plecat dintre noi spre o lume mai bună, iar astăzi suntem 26.”

Poveştile alcoolicilor anonimi

Vă reamintim că Grupul Alcoolicilor Anonimi din Suceava se întâlneşte de trei ori pe săptămână: luni, miercuri şi vineri. Ce însemnă, de fapt, aceste întâlniri? Fiecare dintre cei prezenţi îşi spune prenumele, îşi recunoaşte boala, spune de când a renunţat la alcool şi dacă a mai băut sau nu de la ultima întâlnire. De asemenea spune şi câte o poveste despre el. Vă dăm câteva exemple.

Constantin: „Voinţa îmi era anihilată de primul pahar”

Prima doză, la ora 6.30. Urmau cele „de întreţinere”, în timpul serviciului, astfel că până la amiază avea un litru de votcă băut. Spune că, şi în aceste condiţii, la slujbă a ţinut lucrurile sub control. În familie, însă, nu a reuşit. Soţia a plecat la unul dintre copii. Fiul lui este alcoolic, dar el nu-l poate ajuta pentru că tânărul refuză să accepte că are o problemă şi să discute despre asta. „Cei care spun că pot rezolva singuri se înşală. Nu poţi să faci nimic cu voinţa, este o boală pentru care ai nevoie de ajutor, dar alcoolicul nu înţelege că este bolnav. Voinţa îmi era anihilată de primul pahar”, afirmă el. După pensionare, un an nu a băut. A făcut o depresie şi trei luni nu a ieşit din casă decât pentru a-şi cumpăra de mâncare. A avut două tentative de sinucidere. A fost găsit de soţie, dus la spital şi salvat. A început să citească despre alcoolism şi, cu sprijinul unui medic psihiatru, în 2001 a înfiinţat grupul Alcoolicilor Anonimi la Suceava. În data de 22 mai a.c. a sărbătorit cu suc, împreună cu colegii din grup, 15 ani de abstinenţă. „Alcoolismul nu se vindecă niciodată. Sunt oameni care au recăzut după 40 de ani de abstinenţă. La grup ne povestim furiile, stările prin care trecem, intimităţi pe care nu le-am spus nimănui, niciodată. Suntem mai mult decât o familie, suntem prieteni. Ne întâlnim la grup de trei ori pe săptămână, iar duminica ieşim la o terasă, la o cafea. Nu e un test, trăim în societate. Şi noi nu spunem că n-o să mai bem niciodată. Azi nu beau. Mâine nu ştiu”, a spus Constantin.

Aurel: „Nu mă îmbătam în fiecare zi, dar înainte de culcare tot beam câteva pahare”

Aurel mărturiseşte că bea din fragedă tinereţe şi i-a plăcut efectul alcoolului asupra lui de prima dată; îi schimba complet starea emoţională. Şi-a ascuns consumul de toată lumea, n-a băut la slujbă, dar când ieşea „rupeam uşa la cârciumi”. Prietenii şi i-a selectat în funcţie de consumul de alcool. Pe cei neconsumatori i-a pierdut, nu i-a mai frecventat. „Nu mă îmbătam în fiecare zi, dar înainte de culcare tot beam câteva pahare. Familia mi-a forţat mâna să merg la dezalcoolizare. Patru internări am avut, dar după fiecare ieşire am băut. N-am înţeles că sunt bolnav. După a patra, am încercat să mă opresc şi am văzut că nu pot, că nu pot trăi fără alcool. N-am avut niciodată încredere în soluţii de tipul Alcoolicilor Anonimi, credeam că trebuie să fii religios ori să ai voinţă. Aici am văzut că nu trebuie să te lupţi cu alcoolul, nici să fii religios. Doar să accepţi că ai nevoie de ajutor şi să accepţi ajutorul. De când am venit aici nu am mai băut şi sunt 9 ani”, a povestit Aurel.

Emil: „De pe şantier veneam direct la AA. Am 9 ani de abstinenţă”

Emil şi-a văzut tatăl beat seară de seară. El s-a îmbătat prima dată la 8 ani. Prin căsătorie, a intrat tot într-o familie de băutori profesionişti. Moartea soţiei a jelit-o cu tata-socru, cu alcool din belşug. S-a recăsătorit, iar noul socru a fost pe acelaşi tipar. Emil bea acasă, bea pe şantier, în drumul de la şantier spre casă, permanent. A continuat să bea şi după ce soţia l-a ameninţat că divorţează. Şi după ce a jurat de câteva ori că nu mai bea, la biserică. După două internări fără efect, a venit la Alcoolicii Anonimi. „Din prima zi, am spus că aici e locul meu. N-am mai lipsit nicio zi. De pe şantier veneam direct la AA, indiferent că eram flămând, ud de ploaie. Am 9 ani de abstinenţă şi viaţa mi s-a schimbat radical în bine”, spune Emil.

Grupul Alcoolicilor Anonimi din Suceava poate fi contactat la adresa de e-mail speraasv@yahoo.com. Mai multe informaţii despre AA şi AA Suceava se găsesc pe pagina www.alcooliciianonimi.ro.

În loc de epilog

Iată şi câteva consideraţii legate de broşura intitulată „Convenţie aniversară – 15 ani de activitate a Grupului AA «Speranţa» de la suflet pentru suflet” ghid alcătuit de acele persoane „marginalizate” de către societatea românească pe ansamblu pentru că din varii motive au avut de-a face cu produsele comercializate pe piaţă numite generic „alcool” sau cum plastic se exprimă spaniolii „aqua del fuego” sau „Apa de foc”. Multe persoane creştin ortodoxe practicante judecă pe aproapele lor deoarece într-o anumită perioadă de rătăcire a vieţii a căzut în patima beţiei or cum la noi e uşor să judeci un om viciat, tu ca „neviciat”, deşi tu ca „neviciat” eşti mai periculos decât unul „viciat” am să aduc nişte argumente pe baza învăţăturilor sfintei noastre credinţe strămoşeşti stabilite de Sfinţii Părinţi ai Bisericii spre a vă lămuri asupra unor aspecte de care râd unii „ortodocşi”.

În general, beţia reprezintă o stare de spirit alterată, care se poate dobândi prin diferite mijloace. Alcoolul este doar una dintre multele cauze care pot produce râvnita senzaţie de beatitudine. Altfel spus, starea de beţie poate fi obţinută fără a consuma alcool. Nu am spus-o eu ci psihologii. În limbajul uzual există expresii de genul: „îmbătat de glorie”, „îmbătat de sine”. Sfânta Scriptură vorbeşte explicit despre această posibilitate: „Vai de cei ce se îmbată, dar nu de vin!” (Is. 29, 9) Şi Sfinţii Părinţi admit posibilitatea experimentării unor stări sufleteşti care sunt asemănătoare cu starea în care se află omul beat de alcool, fără a consuma alcool. Sf. Vasile cel Mare, ca un fin cunoscător al profunzimilor şi subţirimilor sufletului omenesc, exprimă aceasta într-un mod cât se poate de clar: „Mânia este o beţie a sufletului; îl face pe om fără de judecată, ca şi vinul. Tristeţea este, şi ea, o beţie, că tulbură mintea. Frica, când ia naştere fără motiv, este o altă beţie. (…) Şi, ca să spun pe scurt, fiecare din stările sufleteşti care tulbură mintea poate să fie numită, pe bună dreptate, beţie”. În continuare, dezvoltând această idee, Sf. Vasile cel Mare arată ce asemănări izbitoare există între beţia pricinuită de alcool şi diverse stări sufleteşti exaltate, de exemplu stările de mânie: „Gândeşte-te la omul mânios, cât de beat este de patimă! Nu mai este stăpân pe el însuşi; nu se mai cunoaşte pe el şi nici nu cunoaşte pe cei de faţă; ca într-o luptă de noapte, pune mâna pe tot ce apucă, se năpusteşte asupra tuturor, spune ce-i vine la gură; nu poate fi oprit; înjură, loveşte, ameninţă, se jură, strigă, plesneşte. Fugi de această beţie, dar nu primi nici beţia pricinuită de vin”. Desprindem concluzia, din exemplele de mai sus, că nu trebuie să ignorăm o realitate a societăţii de consum în ansamblu. Personal cred că ar trebui ca societatea românească să se gândească la modul în care să-i readapteze pe aceşti „anonimi” ai noştri, dacă cu adevărat non-viciaţii sunt creştini practicanţi ori nepracticanţi. Şi închei cu un expresiv citat din Sfântul Ioan Gură de Aur: „Este, acum, vremea să vă îndemn să vă întoarceţi nu numai de la obişnuita beţie, ci şi de la cea fără vin, căci aceasta este mult mai cumplită. Şi să nu vă mire ceea ce spun! Căci există şi beţie fără vin. Iar că există o astfel de beţie, ascultă-l pe proorocul, care zice: «Vai de cei ce se îmbată, însă nu cu vin» (Is. 29, 9).

Ce fel de beţie este aceasta, fără vin? Multă şi felurită! Căci şi mânia provoacă beţie, şi slava deşartă, şi ieşirea din minţi, şi fiecare din pierzătoarele patimi ce se nasc în noi, fiindcă produc în noi o oarecare beţie şi suficienţă şi ne întunecă gândul. Căci nimic altceva nu este beţia decât împrăştierea puterilor fireşti, şi rătăcirea gândurilor, şi pierderea înţelepciunii.(…) Iar slava deşartă şi ieşirea din minţi este altă beţie, mult mai cumplită decât beţia obişnuită. Căci cel robit de aceste patimi îşi pierde puterea de judecată asupra realităţii şi nu este mai întreg la minte decât nebunii”.

Te-ar mai putea interesa...