Un zidar imparat si un istoric enciclopedist

Urmărit fără îndoială de nemiloasa justiţie franceză, umbla pe întortocheatele străzi victoriene din Londra, la 1846, un anume deghizat în zidar, zis Badinguet, poreclă care i-a rămas tot restul vieţii, pe numele său adevărat: Napoleon al III-lea Bonaparte (1808-1873), evadat din recea fortăreaţă medievală Ham, de lângă Amiens.

Advertisements

napoleon IIIDupă căderea unchiului său, Napoleon I, primul împărat al francezilor, nepotul său numit mai sus petrecu o vreme în exil, în Elveţia, unde se alătură societăţii masonice a Carbonarilor, cea care a stârnit revolte în ţări precum Italia, Portugalia, Franţa şi Spania. În Franţa-i natală, bântuită de idei profund revoluţionare, râvni la tronul burghezului Ludovic Filip de Orleans, cu gând să-l detroneze, fără succes însă, pe moment.

Mai târziu, în cel an revoluţionar 1848, reuşi să fie ales, iniţial, ca preşedinte al Republicii Franceze, conform Constituţiei, fără a-şi părăsi ideile monarhice pe care le puse în practică trei ani mai târziu, la 1852, în decembrie, când, dealtfel, se şi proclamă împărat, prin concursul direct al fratelui său vitreg, ducele de Morny. Nu prea era agreat de contemporani, însă, în vremea lui Napoleon al III-lea, spre sfârşitul domniei sale, libertăţile de exprimare ale legislativului şi ale puterilor civile se lărgiră considerabil. Împăratul subestimă puterea veşnicului său rival din Răsărit, Prusia, cu precădere a Cancelarului de Fier, Otto von Bismarck. Cei doi se războiră şi, la Sedan, în 1871, Napoleon al III-lea a fost umilit, fiind nevoit să semneze capitularea necondiţionată în vestita, deja, Sală a Oglinzilor de la Palatul Versailles, ulterior sfârşindu-şi viaţa în exil, peste Canalul Mânecii, în Anglia Victoriană. Epoca sa a fost cu siguranţă trăită din plin, întru acelaşi timp, de un corifeu al învăţământului istoric românesc, A.D.Xenopol (1847-1920), omul cu minte de enciclopedist, doctor în Drept şi Filozofie, încă din 1871, apoi prim procuror al Tribunalului din Iaşi şi în cele din urmă avocat. Opera lui A.D.Xenopol, membru şi al Academiei Române, de la 1893, cuprinde mai toate vastele domenii umaniste: istorie, pedagogie, filozofie, etnografie, chiar literatură, traducându-l pe Goethe, editându-i pe Eminescu şi Creangă. În istorie, opera lui istoriografică se bucură azi de studii pe măsură, fiind citate cu precădere: „Istoria românilor din Dacia Traiană”, cu nu mai puţin de 13 volume, „Domnia lui Cuza Vodă”, „Românii şi Austro-Ungaria” sau „Istoria lui Mihai Viteazul”. Institutul din Iaşi, ce azi cu demnitate îi poartă numele la loc de cinste, este o pepinieră de istorici activi ce fac cinste în continuare învăţământului istoric românesc.

Te-ar mai putea interesa...