Un rege blestemat si un Sfant binecuvantat: Eduard al II-lea si Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava

Tatăl său i-a lăsat un testament în piatră gravat pe mormântul unde-şi doarme somnul de veci. Ultima frază sună astfel: „Pactum serva”, adică „Păstrează-ţi legământul”. Care legământ? Anume ca Eduard al II-lea (1284-1327), fiul lui Eduard I-iul, să hotărnicească definitiv ţinuturile engleze, cu precădere cele de la fruntariile de nord ale Albionului, acolo unde scoţii nu-i doreau deloc pe englezi. La scurtă vreme după preluarea tronului, tânărul Eduard îşi uită cu totul promisiunile făcute către al său părinte şi căzu în păcatul sodomiei cu un anume gascon Pierre Gaveston, aciuiat pe la curte. Ba mai mult, pentru acesta, regele îşi părăsi soţia, se înconjură de grăjdari ori tineri meseriaşi, dispreţuindu-şi baronii de neam ales. La 1311, baronii au decis în consiliu să reducă din prerogativele regelui, iar peste un an l-au ucis pe Gaveston, scăpând ţara de un rău. Eduar pierdu şi mai mult din imagine în ochii a lor săi supuşi după ce a fost înfrânt ruşinos pe câmpul de luptă în Bătălia de la Bannockburn în fatidicul an 1314, de către rivalul casei sale, scoţianul rege Robert I. Soţia lui Eduard, Isabelle de France, îi întoarse infidelitatea, trăind în păcat cu un amant, anume Roger de Mortimer.

Advertisements

În complicitate cu iubitul ei, la 1326 ei îl detronară pe Eduard, în favoarea celuilalt Eduard al III-lea. Cât despre regele detronat şi întemniţat, el sfârşi în chinuri groaznice, străpuns de paznici cu un fier înroşit, un an mai târziu, în timp ce Mortimer îşi va lua plata, ucis la 1330 de către fiul lui Eduard, ce şi-a răzbunat astfel tatăl. Trăia întru acea vreme în cetatea cea mare a Trepizondei, o altă capitală a Bizanţului, un tânăr smerit la chip şi luminos la chip, cu numele Ioan (1300-1330), de profesie negustor, atras întru totul de cele sfinte, luând de timpuriu învăţătura ortodoxă de la dascălii metropolei. Treburile neguţătoreşti îl purtau la bordul diverselor corăbii ce traversau Marea Neagră, prea umblându-se la Constantinopol, Odessa, Caffa, Chilia ori la Cetatea Albă. Acest Ioan neguţătorea obiecte de provenienţă bizantină, cu precădere cele de cult ortodox şi cumpăra în schimb vite şi roade ale pământului. Intra în contact cu multă lume şi le vorbea ales de cele ale credinţei. Într-una din zile, la bordul unei corăbii comerciale, ce se îndrepta de la Caffa la Cetatea Albă, s-a întâmplat să aibă o dispută confesională cu stăpânul corăbiei, un anume Reiz. Întru acea vreme, ortodocşii nu se aveau deloc bine cu catolicii, iar Reiz se hotărî să-i aplice o corecţie lui Ioan. Ajuns pe pământ moldav, la Cetatea Albă, stăpânită pe atunci de tătarii nogai, Reiz îl pârî la eparhul sau stăpânul cetăţii pe Ioan, cum că acesta s-ar dezice de credinţă, însă când Ioan l-a contrazis, eparhul l-a martirizat şi astfel negustorul nostru intră în ceata Sfinţilor. Prin vrednicul de pomenire domn Alexandru cel Bun care i-a adus moaştele făcătoare de minuni, Sfântul veghează asupra Moldovei, de aici, de la Suceava.

Te-ar mai putea interesa...