Un rege antagonist şi un sincer credincios: Iacob al VI-lea şi Anastasie Crimca

Furtunoasa-i domnie, începută în Scoţia, sub numele de Iacob al VI Stuart şi terminată în Albion ca Iacob I, s-a consumat cu aproximaţie între anii 1566-1625 şi a fost plină de erori decizionale într-o epocă a antagonismelor religioase. Părinţii săi, celebra Queen Mary, fosta consoartă a ui Francisc al II-lea, regele francez ce muri prematur şi a lui lord Darnley, regele se aplecă înspre doleanţele supuşilor săi scoţieni, consolidând Coroana în raporturile ei cu Parlamentul. Nu prea era religios, căci i-a rămas celebra-i expresie: nu e episcop, nu e rege”, ofensându-i pe puritani sau cei care cereau aducerea Bisericii Vechi Anglii la rangul cel de odinioară. Şi astfel, admise, să accepte traducerea autorizată a Bibliei la 1611.

Pe vremea sa, îşi face apariţia pe scena politică personajul real ce a ieşit de sub pana inegalabilului Alexandre Dumas, ducele de Buckingham, ca şi reformistul premier Robert Cecil. Din căsătoria lui Iacob cu regina Anne de Danemarca, văzu lumina zilei urmaşul său la tron, Carol I Stuart cel care a provocat, dealtfel, prima Revoluţie Burgheză din Anglia, la 1642. Întru acea vreme, în Moldova, trăia un vrednic păstor de suflete, mitropolitul Anastasie Crimca. În anul de graţie 1609, ridică o frumoasă mănăstire, la Dragomirna, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt (Rusaliile), ce este un loc de pelerinaj şi azi, la doar opt kilometri de Suceava, străvechea capitală moldavă. Când, din episcop de Rădăuţi, deveni mitropolit al Moldovei, Anastasie deveni cu adevărat un reformator al Bisericii. Episcopii şi egumenii se adunară sub preşedinţia sa la un adevărat Sinod, în 1626, întru apărarea Ortodoxiei şi tot el, întemeie, precum oarecând Sfântul Vasile cel Mare primul spital public din Ţările Române, aici, la Suceava. Sfânt din timpul vieţii, Crimca şi-a dedicat viaţa normelor monahismului fiind pomenit în istoria BOR ca autor al celor mai vechi norme privind vieţuirea cea de obşte în mănăstire, datat 20 septembrie 1620. Pe moşia sa de la Dragomirna, unde-şi doarme somnul de veci, mitropolitul trăi în această viaţă între 1560 şi 1629, la limita dintre frământatele veacuri XVI-XVII.