Udeştenii se adună! (Promoţia 1973 – 1974)

Luni, 24 iunie, eveniment sub semnul binefăcător al lui Cireşar! Dimineaţă sărutată de o ploaie ce părea a îngreuna reîntâlnirea, după 50 de ani, a absolvenţilor clasei a VIII-a, la Şcoala Gimnazială „Acad. Haralambie Mihăescu” Udeşti. Vremea s-a schimbat uşor şi elevii s-au tot adunat în curtea şcolii, unii în costume naţionale, cu buchete de flori şi cu bucuria întreagă în suflet. Îmbrăţişări, strângeri de mână, priviri întrebătoare, o stare de spirit menită a da evenimentului măsura aşteptată.
La sunetul clopoţelului, sala de clasă a devenit aproape neîncăpătoare. O prezenţă ca atunci, în acei ani de demult. 35 de elevi au luat loc în bănci, 11 s-au grăbit în lumea fără dor…
Ordinea, curăţenia, varietatea de materiale didactice, o dotare a şcolii la nivelul cerinţelor actuale au atras repede privirile. Aici, la Udeşti, cei doi directori (prof. Oana Anda Popescu şi prof. Dumitru Iacob) merită toate felicitările.
După păstrarea unui moment de reculegere, în memoria colegilor şi a dascălilor, acum la „masa umbrelor”, domnul director Dumitru Iacob a apreciat iniţiativa acestei promoţii de a se revedea, după 50 de ani, aici, în leagănul copilăriei, urându-le sănătate şi sincere felicitări.
Domnul profesor Emil Simion, fostul director al şcolii, le-a urat un bun venit foştilor elevi, precizând că: „Azi, la Şcoala Udeşti, e sărbătoare / Eveniment unicat până acum / 50 de ani promoţia 1974 are / De când a plecat pe al vieţii drum /”, menţionând apoi că iniţiativa lor e o adevărată ispravă, deoarece a fost o promoţie unită, harnică, ambiţioasă, care a ştiut să ducă mai departe tot ceea ce a acumulat în cei opt ani de şcoală aici, la Udeşti. A felicitat apoi colectivul de organizare (Rodica Munteanu, Alexandra Popovici, Ion Cimpoieş, Viorica Cervinschi) pentru modul cum au gândit această reîntâlnire. De asemenea le-a mulţumit pentru oportunitatea de a fi azi împreună depănând, răsfoind amintiri din acei ani de neuitat.
Cuprins de emoţie, a evocat pe scurt momente din acei ani, menţionând că a slujit învăţământul udeştean aproape două decenii, 16 ani fiind şi director coordonator. A avut norocul să intre într-un colectiv didactic numeros, serios şi motivat în a menţine ridicată ştacheta calităţii actului didactic. Aici s-a împlinit profesional, aici a întâlnit oameni minunaţi de la care a învăţat multe lucruri, aici este şi o parte din viaţa lui. Prin fereastra de veghe a spus Emil Simion, zăreşte senine amintiri, întrebându-se dacă au fost adevărate s-au doar visează. A accentuat că aici, la Udeşti, a intrat în rezonanţă cu timpul şi simte că a lăsat şi el o fărâmă de urmă.
În finalul intervenţiei a prezentat câteva gânduri structurate în distihuri şi intitulate „Între gânduri – Udeştiul!”, apreciate de foştii elevi, „Dorul de şcoala udeşteană şi de întinsul sat / Ca pe o icoană în suflet mereu eu l-am purtat / Am fost consecvent cu mine însumi şi nu am greşit / Nefracturat traseul şcolii l-am dus la bun sfârşit / Acolo două decenii am tot prins rădăcină / Cu fruntea sus am dăruit credinţă şi lumină / Intense lecţii de viaţă acolo am învăţat / În colectivul didactic mare, harnic, rutinat / Udeştiul a rămas pentru mine a doua casă / Cinstea şi omenia mi-au ţinut un loc la masă / Răsplata sunt şi oamenii ce mi-au călcat pe urme / Mulţi s-au ridicat prin muncă şi au ajuns pe culme / Lăsat-am la Udeşti şi cărţi cu zestre de cuvinte / Lacrima tăcerii încă mai arde, nu mă minte / Aş vrea acum ca dorul să fie strâns în ales ghem / Pe nesfârşitul lui fir ca pe-o pecete să-l aştern / Apoi pe Oadeci, sus, în culori să fie răsfirat / O zi întreagă să ocolesc cu el întregul sat / Acolo, pe „Everest”, o noapte caldă aş dormi / Să-i simt tăria, spre cer nesăturat aş tot privi / O lume nouă, modernă satul îl străbate / Pasul mă trădează, tot mai încet, tot mai departe / Adesea vesel spre Udeşti mă mai îndeamnă gândul / Unde în dimineţi cu rouă mi-am hrănit cuvântul / Mă simt ca un fir de iarbă la margine de seară / Spre ochiul lunii, hieratic, care să mă ceară / Acolo de o vreme îmi tot caut aşteptarea / Se întinde hoaţă umbra, se îngustează zarea / O, Doamne sfinte, judecă drept, lasă-mă a spune: / Udeşti este locul slăvit prin scris şi rugăciune! /”, încheind cu catrenul: „Închid ochii şi mă întreb / Oare când a trecut timpul? / Răspunsul e într-un proverb: / Bucură-te cât ai nimbul!”.
S-a trecut la momentul mult aşteptat: strigarea catalogului de către profesorii Vica Iorgulescu (cl. a VIII-a A) şi Emil Simion (cl. a VIII-a B).
S-au spus lucruri sincere, interesante, cu mulţumiri pentru cei ce i-au instruit şi educat, le-au îndrumat paşii în viaţă.
Doamna Alexandra Popovici, ingineră de profesie, ne-a mărturisit cu emoţie şi bucurie, că şi-a onorat cu credinţă meseria, acum pensionară, a revenit la casa părintească de care o leagă atâtea amintiri. Pe aceeaşi lungime de undă, cu bunătatea ce o caracterizează, doamna Rodica Munteanu, profesoară, mulţi ani director al Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, a mulţumit colegilor pentru hotărârea de a se reîntâlni, dascălilor ce i-au iniţiat în tainele ştiinţei de carte, acum pensionară, face naveta între Udeşti şi Bruxelles, acolo unde fiul ei locuieşte, dorul de Udeşti, îmbrăţişând-o mereu. Aceeaşi atmosferă încărcată de emoţii şi aduceri-aminte s-a menţinut până la sfârşit şi prin alte intervenţii: Ionică Cimpoieş, Mihai Jescu, Magdalena Motrici, Munteanu Militina, Nicoară Vasile, Covalciuc Gheorghe, Cervinschi Viorica, Hîncu Silvia, Hîncu Elena, Camilariu Virginia, Beligan Dorina, Popescu Lucia şi alţii. Unii încă mai lucrează în străinătate, alţii au revenit acasă, unde şi-au durat gospodării şi continuă să muncească.
În încheierea primei părţi, domnul director Emil Simion le-a adresat catrenul: „Oriunde în lume ne vom afla / Mai aproape, poate mai departe / Datoria e de a nu-i uita / Pe cei care ne-au învăţat carte.”
Următorul moment, încărcat de aceeaşi bucurie a revederii, a avut loc la Casa memorială „Eusebiu Camilar”. Explicaţiile ghidului, paşii uşori prin interior, dar şi popasul în curtea casei parcă se transformase într-o reîntâlnire cu autorul „Nopţilor udeştene”. Aici domnul Emil Simion a prezentat fotografuia cu grupul de udeşteni care a participat, pe 29 august 1965, la înmormântarea scriitorului la Bucureşti. Udeştenii i-au adus un vas cu pământ de pe mormântul mamei şi câteva crenguţe din mărul din livada casei, unde scriitorul poposea adeseori. A citit şi poezia pe care a scris-o atunci poeta Valeria Boiculesi, udeşteancă după soţ, apoi a recitat o poezie creaţie proprie, în distihuri, dedicată lui Eusebiu Camilar „Semn de lumină”. În final a citit şi primul lui articol despre Udeşti, intitulat „La Udeşti, cuvinte alese de suflet”.
Nu se putea să nu se ajungă şi pe Oadeci, dealul cel mai înalt din Udeşti, supranumit de Eusebiu Camilar „Everestul” Udeştiului. Lumină, culoare, aer curat, fotografii, discuţii de tot felul, cu greu reuşindu-se să se despartă de el. De acolo, de sus, au admirat satul natal, natura din jur, imagini de vis ce vor stărui în sufletele lor.
Cum totul are un sfârşit, s-au deplasat la restaurantul „Brădet” din Suceava, cu aceeaşi poftă de vorbă şi cu promisiunea ca la anul isprava să se repete. (A.B.)

Advertisements

You may also like...