Tag Archives: Tratat

Despre un fals Iehova si o batalie de 13

Anglia, profund religioasă, a căzut într-un con de penumbră sectar odată cu venirea la putere a lui Oliver Cromwell, un creştin puritan care nu accepta decât „Cuvântul lui Dumnezeu”, adică Biblia, crezând cu ardoare într-un fals Iehova al Vechiului Testament şi înlocuindu-L pe Iisus Hristos cu un fals profet. Despre această mascaradă religioasă ne povesteşte pe larg John Evelyn (1620-1706), scriitor, gravor şi om politic englez care a păţit-o pe propria-i piele, după cum citim în jurnalul său în care notează că în 1657 el a fost arestat în ziua de Crăciun, într-o capelă, sub motivul că a respectat „superstiţia privind Naşterea Domnului”.
Ca să nu pară creştini autentici, timoraţi fără doar şi poate de „torţionarii” lui Cromwell aceşti „convertiţi” spune plastic acelaşi Evelyn: „Citesc şi se roagă fără metodă, fără respect şi fără evlavie. Am văzut o întreagă congregaţie stând cu pălăria pe cap în timpul citirii psalmilor. În unele temple nu se citesc deloc scripturile, ci se fac nişte rugăciuni serbede, după care urmează o predică, neînţeleasă nici de cei ce ascultă, nici de cei care o ţin, dar care este extraordinar de lungă….Multe biserici sunt pline acum de bănci împrejmuite, pe care participanţii stau izolaţi în grupe de trei sau patr inşi.” Sectarismul puritan se mută peste Ocean unde se manifestă şi azi cu aceeaşi rigurozitate şi, cum Dumnezeu nu bate cu bota, spun crpnicile vremii: „Trupurile lui Cromwell şi încă ale câtorva adepţi fură dezgropate, spânzurate, apoi îngropate la piciorul spânzurătorii.” O soartă demnă de invidiat pentru cei care şi-au renegat credinţa.

Doi principi suverani de tip modern în Evul Mediu: Filip al III-lea de Burgundia şi Vladislav al II-lea

Probabil că memoria istorică l-a eternizat „cel Bun” prin prisma de protector al artelor frumoase, în vremea domniei sale, el, Filip al III-lea duce de Burgundia (1396-1467), protejându-i la curtea sa cu onorurile cuvenite pe marii pictori Roger van de Weyden şi Jan van Eyck. În realitate însă, era un jucător politic destul de periculos la două extreme, înclinând balanţa politică când spre Anglia, când spre Franţa, două rivale de temut în lungul Război al celor 100 de ani şi asta spre a-şi proteja patria lui ameninţată de ambele puteri. dukeA devenit în scurt timp şi un colecţionar de teritorii, alipindu-şi prin cuceriri ţinuturile Olandei, Zeelandei, Namurului şi Luxemburgului, prefigurându-se la orizont ceea ce definim azi prin Ţările de Jos, el fiind de facto creatorul acestora. În mod cert ar fi fost mândru, dacă ar mai fi trăit câteva sute de ani, să-şi vadă visul realizat în Benelux. A numit în jocul succesiunii la tronul francez, doi regi, un englez, în persoana lui Henric al V-lea, prin Tratatul de la Troyes şi un francez, pe care-l va recunoaşte în persoana lui Carol al VII-lea, intrând astfel în istorie şi ca un numitor de regi. Întru aceeaşi vreme, o altă luptă se ducea la toate fruntariile Ţării Româneşti, în toate cele patru vânturi, contra Semilunii şi nu numai.

eXTReMe Tracker