Tag-Archive for » RoSEF «

Concursului Național de Știință și Inginerie pentru Elevi RoSEF

La Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava va avea loc, în perioada 7 – 9 septembrie 2018, ediția a IX-a a Concursului Național de Știință și Inginerie pentru Elevi RoSEF.
„RoSEF (Romanian Science and Engineering Fair) este singura competiție națională organizată în România după standardele internaționale, acesta făcând parte din Calendarul concursurilor Ministerului Educației Naționale fără finanțare, dar cu fază internațională” a precizat prof. dr. Petru Crăciun, inspector de fizică în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, coorganizator a manifestării.
Conducerea Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava, prin prof. univ. dr. Mihai Dimian, a menționat că „în etapa finală a Concursului Național de Știință și Inginerie pentru Elevi RoSEF vor fi prezente 50 de lucrări realizate de elevi de la 32 de unități școlare din zece județe ale țării, invențiile și cercetările fiind grupate pe patru categorii”. more »

Category: Media Release  Tags: , , ,  Comments off

O elevă a Colegiului „Laţcu Vodă” Siret, la „Expo Science Europe”, în Polonia

> Următoarea ediţie a manifestării ştiinţifice va fi organizată la Suceava, în vara anului 2020

În perioada 16 – 22 iulie a.c. s-a desfășurat la Gdynia, în nordul Poloniei, „Expo Science Europe”, manifestare organizată o dată la 2 ani de MILSET (International Movement for Leisure Activities in Science and Technology), dedicată proiectelor de cercetare realizate de tinerii europeni. Gazdă a fost organizația „High Tech Foundation” din Polonia. Expoziția a reunit 300 de participanți din 27 de țări, cu 119 de proiecte.
România a participat cu o delegație numeroasă formată din 22 de membri ce au expus şapte proiecte. Tinerii participanți, selectați prin Concursul Național RoSEF organizat la Suceava, au fost din Vaslui, Constanța, București, Vâlcea, Sibiu și Siret. Județul Suceava a fost reprezentat de Iuliana Paula Huțanu, elevă în clasa a VII-a a Colegiului „Lațcu Vodă” Siret, care a participat cu proiectul „The action of prednisone and Aspacardin on live organisms”. more »

Category: Scoala si societate  Tags: , , , ,  Comments off