Tag Archives: Pace

Contributia Armatei Romane la faurirea Romaniei Mari

La solicitarea unor vechi prieteni de-ai mei pasionaţi şi de istoria naţională şi care mi-au adresat fireasca întrebare retorică: de ce nu se face caz şi de contribuţia Armatei Române la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, cu documente veridice, am dat peste un vechi colecţionar, dr. Ioan Costea, care m-a pus în faţa unei fotografii de colecţie datată 1918, frumos înrămată, pe documentul în sine ieşind la iveală, caligrafic scris, următorul text din care va rezulta şi autorul lui, ca şi momentul sau împrejurarea istorică. Redăm integral textul: „Primăriei oraşului Suceava, răspunzând chemării populaţiei bucovinene, având şi încuviinţarea domnului general Zadic, comandantul Diviziei 8- A-fără alte instrucţiuni- decât de a ţine o strânsă legătură cu primarul oraşului, distinsul prof. Eusebiu Popovici, în zorii zilei de 6 noiembrie, stil nou, 1918, am trecut cel dintâi în fruntea a 48 de grăniceri, grade inferioare şi un ofiţer, desfiinţând graniţa şi intrând în vechea capitală a Moldovei, cântând „Pe-al nostru steag e scris Unire”. Am arborat tricolorul românesc sus pe turla primăriei, ca vântul suflând în faldurile lui să ducă ştirea întregii populaţii bucovinene că a sosit ceasul de scuturare a ei de sub jugul austriac.

Doi principi suverani de tip modern în Evul Mediu: Filip al III-lea de Burgundia şi Vladislav al II-lea

Probabil că memoria istorică l-a eternizat „cel Bun” prin prisma de protector al artelor frumoase, în vremea domniei sale, el, Filip al III-lea duce de Burgundia (1396-1467), protejându-i la curtea sa cu onorurile cuvenite pe marii pictori Roger van de Weyden şi Jan van Eyck. În realitate însă, era un jucător politic destul de periculos la două extreme, înclinând balanţa politică când spre Anglia, când spre Franţa, două rivale de temut în lungul Război al celor 100 de ani şi asta spre a-şi proteja patria lui ameninţată de ambele puteri. dukeA devenit în scurt timp şi un colecţionar de teritorii, alipindu-şi prin cuceriri ţinuturile Olandei, Zeelandei, Namurului şi Luxemburgului, prefigurându-se la orizont ceea ce definim azi prin Ţările de Jos, el fiind de facto creatorul acestora. În mod cert ar fi fost mândru, dacă ar mai fi trăit câteva sute de ani, să-şi vadă visul realizat în Benelux. A numit în jocul succesiunii la tronul francez, doi regi, un englez, în persoana lui Henric al V-lea, prin Tratatul de la Troyes şi un francez, pe care-l va recunoaşte în persoana lui Carol al VII-lea, intrând astfel în istorie şi ca un numitor de regi. Întru aceeaşi vreme, o altă luptă se ducea la toate fruntariile Ţării Româneşti, în toate cele patru vânturi, contra Semilunii şi nu numai.

eXTReMe Tracker