Tag Archives: Marele Razboi

Romania in Marele Razboi

La un secol de la intrarea Armatei Române în Marele Război, luni, 29 august a.c., la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” a avut loc conferinţa tematică cu titlul: „Un secol de la intrarea României în Primul Război Mondial” susţinută de conf. univ. dr. Florin Pintescu de la Catedra de Istorie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”-Suceava. Romania Mare
După un moment de reculegere ţinut de cei prezenţi întru veşnica aducere aminte a celor aproape 1.000.000 de victime dintre români ale primei conflagraţii mondiale, directorul instituţiei, Gabriel Cărăbuş a dat cuvântul invitatului universitar:

Concluzii şi discuţii diplomatice la USV

În preambulul unor manifestări de profil care vor marca împlinirea, anul acesta, a 75 de ani de la Rapturile teritoriale din vara anului 1940, în speţă nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi Basarabia de către U.R.S.S. prin aplicarea odiosului Pact Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, la Universitatea „Ştefan cel Mare”-Suceava, în organizarea Catedrei de Istorie-Relaţii Internaţionale a avut loc, săptămâna trecută, o conferinţă dedicată evenimentelor tragice din anii 1940-1944 usv
şi consecinţele lor reflectate asupra României de azi, invitaţi fiind doi foşti iluştri reprezentanţi ai corpului diplomatic român, ambasadorii Ion Anghel şi George Băloi, de la Asociaţia Română pentru Politică Externă (A.R.P.E.) şi profesor universitar doctor Mihai Iacobescu, moderatorul manifestării fiind prodecanul Facultăţii de Istorie, conf. univ. dr. Florin Pintescu.

eXTReMe Tracker