Sorin Baciu la… tir cu arcul

Un sucevean cu costum de nobil transilvănean, tolbă otomană și arc coreean, în București, la Cupa „Şerban Cantacuzino”

Advertisements

Aşa cum v-am anunţat acum câteva zile, artistul plastic sucevean Sorin Baciu a fost invitat să participe la Cupa „Şerban Cantacuzino”, ediţia a VI-a, la tir cu arcul, desfăşurată la Bucureşti, la Hanul lui Manuc, sâmbătă, 2 noiembrie a.c. Întors de la competiţie, el a ţinut să ne ofere câteva detalii „la cald”.

„A fost o competiție deosebită care-ți încearcă din greu abilitățile de arcaș. Cu ocazia asta am aflat cât de dificilă poate fi spargerea unui banal balon. De asemenea, am realizat că modul meu de antrenament are nevoie de niște modificări substanțiale. Pentru a fi arcaș cu adevărat, trebuie mai mult decât de stat pe loc într-o poziție comodă în fața unei ținte.

Am avut surpriza să văd pe propria-mi piele (la figurat, dar și la propriu, după vânătaia urâtă de pe antebraț) cum creierul cedează din a mai funcționa în parametrii normali. Eu știam că trag mult mai bine decât am făcut-o acolo. Mă antrenasem la ținte mici, dar, se pare, nu a fost de ajuns. Natura probelor a făcut dificil să nimeresc ținte cu mult mai mari. E un concurs solicitant în special psihic.

Mă bucur că prima mea participare la o competiție de arcași a fost Cupa Cantacuzino. Mă bucur pentru șansa de a trage alături de cei mai buni arcași tradiționali din țară. Mă bucur și pentru că mi-am atins obiectivul propus obținând poziția 23 dintr-un total de 71 de concurenți.

Lilith, așa se numește arcul meu, a fost «sărbătorită» onorabil, zic eu. În aceste zile de concurs s-a împlinit un an de când am cumpărat arcul și, practic, am început să mă antrenez”, ne-a declarat Sorin Baciu.

You may also like...