„Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina a venit cu dragoste şi în mare Taină în mijlocul nostru”

Un sfânt locaş de o frumuseţe maramureşeană tipică şi care respectă desigur reperele arhitectonice ale credinţei noastre ortodoxe din ţara de unde au pornit cândva primii descălecători şi întemeietori de ţară ai Moldovei, Dragoş şi Bogdan, situat în zona limitrofă dintre localităţile Moara şi Şcheia, la vreo 5 km. de municipiul reşedinţă de judeţ, şi-a primit din nou credincioşii, câteva sute, vineri 25 noiembrie a.c. ecaterina
pentru a o celebra cum se cuvine pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, ocrotitoarea noastră a tuturora.

Advertisements

După cum am aflat de la părintele slujitor pr.asist dr. Răzvan Cîmpulungeanu, cadru universitar al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Ovidiu” de la Constanţa, în cuvântul său de învăţătură: „Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina a hotărât să vină în mijlocul nostru cu dragoste şi în mare taină, cu o zi înainte de hramului sfânt locaşului acestuia cu binecuvântare arhierească de la Preasfințitul Ignatie Mureșeanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei.” Sfintele moaşte au fost aduse prin mâna unuia dintre reprezentanţii episcopiei române din Pen. Iberică, pr.arhidiacon Paul care a dat citire hrisovului arhieresc de donaţie a unei părţi din sfintele moaşte din care dăm citire: „Dăruim o parte din sfintele moaşte ale Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina spre folos şi întărire duhovnicească, dând Slavă lui Dumnezeu astăzi, 25 noiembrie 2016”. După cum am aflat din cuvântul de învăţătură al unui delegat al Arhiepiscopiei Tomisului, Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina este numită „sora” Sfântului Nicolae (6 dec. n.n.) şi asta deoarece ea ocroteşte ca şi sfântul casele şi familiile noastre fiind împreună lucrătoare înspre folosul obştesc şi duhovnicesc. Despre Sfânta Ecaterina ştim că a trăit în cetatea cea slăvită a Alexandriei la sfârşitul veacului al IV-lea, fiind frumoasă la chip şi înţeleaptă. Într-o vedenie i s-au arătat mai întâi Mântuitorul, apoi Maica Domnului. Mântuitorul i-a dăruit inelul logodnei cereşti. A apărat credinţa creştină în faţa a 50 de înţelepţi din Alexandria.
A fost persecutată de crudul imperator Maxenţiu şi trasă pe roată. Roata s-a rupt. Tăindu-i-se cinstitul cap se spune că în loc de sânge a curs lapte. În Pen. Sinai din Egipt, pe locul unde Dumnezeu i s-a arătat lui Moise în chip de rug aprins nearzător şi unde se află desigur moaştele Sf. Ecaterina aduse sub sfântul împărat Iustinian cel Mare s-a ridicat o frumoasă mănăstire loc de pelerinaj al întregii Creştinătăţi. Tot la Mănăstirea Sfânta Ecaterina se află o bibliotecă cu cărţile Sfinţilor Părinţi.

Te-ar mai putea interesa...