Septuaginta (II)

Motto: Si au stat acolo pana la moartea lui Irod, ca sa se implineasca cuvantul spus de Domnul, prin proorocul: ‘Din Egipt am chemat pe Fiul Meu’”. (Mat. 2, 15)

Advertisements

IN PRIMA parte a articolului dedicat Septuagintei, am adaugat titlului sintaxa de “Sfintele Scripturi ebraice”, care poate sa creeze confuzie, de aceea vom explica cititorilor motivatia. Traducerea greaca a circulat in paralel cu cea masoretica (masora=traditie, a se intelege scrieri pastrate prin traditie si transmise de la o generatie la alta), atat in sinagoga iudaica, cat si in Biserica crestina, pana dupa Sinodul de la Yamnia, cand evreii, sub presiunea autoritatilor rabinice intrunite la sinod, au renuntat la traducerea greaca pe consideratia ca promoveaza invataturile crestine. Asupra acestui aspect doctrinar vom mai reveni pe parcursul acestui articol.

Moartea neasteptata a lui Alexandru (iunie 323 i.H. la Babilon), rapus foarte probabil de o boala contactata in apropierea Indusului, datorita musonului – desi oficial se considera, probabil in mod eronat, ca a fost otravit – duce la destramarea intinsului sau imperiu euro-asiatic. Inca de pe patul mortii, generalii sai, diadohii isi vor disputa intaietatea asupra “feliilor” imperiale, atat de ravnite. Aceste “felii” poarta titulatura oficiala de regate helenistice, iar diadohii vor fi regi cu drepturi depline. Egiptul, va fi condus de dinastia Lagizilor, primul rege fiind Ptolemeu I Soter (367-283 i.H.), cel mai bun prieten al Cuceritorului, inca din copilarie. Urmasul sau, Ptolemeu al II-lea Philadelphos (308-246 i.H.) ridica Egiptul elenistic la rangul de mare putere a lumii mediteraneene, nu atat prin forta, cat mai ales prin cultura, comert.In timpul sau se incheie constructia Farului din Alexandria, se ridica Museionul si nu in ultimul rand se va pune bazele renumitei Biblioteci, care transforma metropola lagida intr-un veritabil centru cultural – stiintific al lumii elenistice.

Pacea si prosperitatea regatului determina ca multe comunitati alogene sa se stabileasca in metropola alexandrina, cu precadere comunitatea sau diaspora (in traducere, cei imprastiati printre neamuri; termenul se va extinde ulterior si la alte neamuri, in zilele noastre referindu-se la acele comunitati stabilite peste hotare, departe de casa) evreiasca, ce numara la acea vreme aproximativ 300.000 membri, din care 180.000 erau in capitala propriuzisa, restul aflandu-se dispersati in micile comunitati locale din chora-perimetru adiacent unui polis grec, de regula un teren agricol. Evreii din diaspora alexandrina se vor bucura sub Ptolemei de o oarecare prosperitate, iar cultul mozaic, restabilit in mare parte va atrage multi aderenti, chiar din randurile celor ne-nascuti evrei.
Contactele multiple dintre stravechea civilizatie faraonica si cea ebraica, sunt atestate ca fiind timpurii atat de papirusurile egiptene, cat si de cartile istorice ale canonului ebraic. Insa, imaginea despre evrei pe care si-au format-o egiptenii, ca popor, se interpunea ca o bariera culturala, intre cele doua civilizatii vechi ale Orientului Mediteraneean. Dar, la fel ca si evreii, egiptenii se vor eleniza sub stapanirea lagida. Diadohii greci aduc alte mentalitati, iar cultul faraonilor dispare pentru totdeauna.

Ptolemeu II-lea Philadephul era un mare amator de cultura, atragand la curtea sa din Alexandria toate celebritatile epocii. Se interesa chiar de religia altor popoare si populatii supuse, intrate in sfera de influenta elenistica. Datorita imposibilitatii traducerii exacte si in alte limbi a textelor sacre mozaice, cu precadere Pentateuhul, religia evreilor era inaccesibila multor neamuri, ori Dumnezeu, in opinia lui Philon din Alexandria, a vrut ca sfintenia legiuirilor Sale sa fie cunoscute pretutindeni. Iata ce frumos zugraveste planul divin acest evreu elenizat: “…cativa oameni,considerand ca nu se cuvine ca legile sa fie studiate numai de o parte a neamului omenesc, adica de catre barbari, iar grecii sa fie cu totul lipsiti de ele, si-au indreptat gandul spre traducerea lor…”. Philon din Alexandria (30 i.H.-45 d.H.), contemporan asadar cu Mantuitorul Hristos, un om de o eruditie rara, explica motivatia traducerii Torei ebraice si catre alte neamuri, dincolo de mediile evreiesti. Tot el transmite cunostinte foarte utile ce inlesnesc perceptia societatii ebraice in contextul lumii greco-romane. Philon este plasat in cadrul teologiei patristice alaturi de Sfintii Parinti ai Bisericii – aceasta tema o vom dezvolta la momentul potrivit. Din cele aratate mai sus putem concluziona realul motiv al traducerii grecesti: Dumnezeu a vrut ca si alte neamuri sa cunoasca Cuvantul Sau. Ulterior, in timpurile apostolice, Cuvantul va fi raspandit in toata lumea romana si dincolo de limes-urile imperiale.

In general, se accepta teoria conform careia textele ebraice au fost traduse ca o necesitate stringenta pentru comunitatea ebraica alexandrina care si-ar fi uitat limba materna. Acelasi autor alexandrin precizeaza, cu referire directa la personalitatea lui Ptolemeu II-lea Philadelphul: “…chiar si acum, dupa atatea generatii ii slavesc faima multe marturii si documente-dovezi ale marinimiei sale presarate prin orase si tinuturi; astfel incat de la el se trage denumirea proverbiala de ‘philadelphice’ data unor ambitii supraomenesti si unor constructii uriase.” Apoi, textul antic pastrat din fericire pana la noi, ca o marturie viabila precizeaza ca regele a fost cuprins de zel si pasiune pentru legea mozaica gandindu-se sa o traduca din “limba chaldeeana” in cea greaca. Expresia “limba chaldeeana” ne ridica in mod vadit un semn de intrebare: la ce anume se referea autorul? Se stie ca stramosul Avraam venise din Ur-ul Chaldeeii, tinut situat intre fluviile Tigru si Eufrat, aducand cu el si limba ebraica, de origine clar semitica, pe care urmasii sai o vor implementa in Canaan sau Palestina. Termenul evreu s-ar traduce prin “venit de dincolo” de Iordan, spre fluviul Eufrat. In Septuaginta, Avraam era numit de vecini, Instrainatul…

Istoricitatea celor de mai sus nu poate fi contestata, deoarece au mai fost de-a lungul timpului somitati politice, regi, imparati, presedinti, preocupati de noutatile din afara, ca de exemplu tarul Moscovei si al intregii Rusii, Petru cel Mare, cel care va introduce moda franceza in teritoriile rasaritene, s.a.m.d. Cea de-a doua sursa istoriografica, ceva mai indepartata, care confirma traducerile grecesti ale textelor mozaice este Scrisoarea lui Aristeas catre Philocrates, in care autorul, cu siguranta un membru marcant al comunitatii alexandrine ii descrie prietenului sau Philocrates, cu lux de amanunte, etapele enormei munci intelectuale de traducere din ebraica in greaca (a se intelege aici elina veche) a textelor masoretice… Din fericire, si aceasta sursa documentara a ajuns pana la noi, avand posibilitatea ca istorici de a corela cele doua documente, Viata lui Moise de Philon si Scrisoarea lui Aristeas catre Philocrates, si de a extrage esenta faptelor. Imbinand cele doua surse documentare, intamplarile s-au succedat astfel:

Un anume Demetrios din Phaleron, o localitate a Egiptului lagid, ii prezinta regelui proiectul traducerii, acesta din urma aratandu-se indata foarte incantat si pe data intocmeste o scrisoare de intentie catre Marele Preot din Ierusalim – se cuvine sa adaugam ca la acea vreme post-exilica, functia sacerdotala o echivala pe cea regala, imbinata armonios in statul teocratic. Scrisoarea este insotita si de o ambasada, instituita dupa regulile timpului. Aristeas insusi participa la ea. Ptolemeu II-lea specifica clar Marelui Preot, Eleazar, ca sa-i puna la dispozitie 70 de batrani, cate 6 din fiecare 12 triburi ale lui Israel. De aici si denumirea traducerii: Septuaginta = versiunea celor saptezeci de intelepti.

Cum s-au finalizat traducerile si care importanta lor pentru cultura umanitatii?

Marele Preot Eleazar, este foarte incantat de ambitia suveranului lagid. Are si de ce: daca grecii le accepta religia mozaica, evreii vor fi scutiti de neplaceri pe viitor, apoi Dumnezeu se arata si altor neamuri, asa cum avea sa remarce si Philon. Dupa marturia iudeului alexandrin, Marele Preot ii alege pe acei evrei intelepti chiar de la Templu, cei care, pe langa educatia stramoseasca, mai primisera pe deasupra si pe cea de factura elenistica, din care va deriva mai tarziu pedagogia.

Grecii tindeau catre o religie universala, iar multe din preceptele lor filosofice se regasesc tocmai in religia iudeilor. Cei saptezeci de intelepti se vor supune neconditionat doleantei ambasadei grecesti si, insotiti de garzi de corp, vor sosi la Alexandria unde vor fi intampinati regeste de insusi Ptolemeu II Philadelphul, al carui renume va fi depasit deja granitele statului sau, ajungand pana in Palestina. Conform uzantelor helenistice ale vremii, adoptate ulterior si de cuceritorii romani, regele da la Alexandria, in cinstea lor, un banchet de trei zile, coplesindu-i cu daruri.

Traditia afirma de cei saptezeci de batrani, prezenti la curtea regelui, si acest lucru poate crea o oarecare confuzie privind varsta reala a lor. In Antichitate, varsta a treia era considerata ca varsta senectutii, iar cei care atingeau acest prag aveau experienta necesara patrunderii intelesurilor adanci ale vietii. Odata terminate serbarile de protocol, inteleptii sunt transbordati pe o insula – Pharos, in opinia lui Philon, aflata la sapte stadii de tarm, in fata orasului port Alexandria. Aici se afla celebrul Far din Alexandria (foto sus), care avea rolul de a semnaliza navigatia la intrarea si iesirea din port a diverselor ambarcatiuni; ulterior notiunea se va extinde ca substantiv comun in navigatie, ba mai mult, insula, era foarte propice meditatiei, ferita de zgomotul orasului capitala. Pe aceasta insula, ne spune Philon, “…era locul cel mai potrivit pentru a-si afla linistea si singuratatea si pentru ca sufletul solitar sa intre in comuniune cu Legea (=Legea lui Moise)…”.

Din Scrisoarea lui Aristeas catre Philocrates, carturarii trimisi pe insula Pharos, din indemnul regelui savant isi urmau trairea religioasa mostenita din stramosi, in paralel cu misiunea incredintata lor. Textul scrisorii precizeaza: ”…Curatindu-si mainile in apa marii si rugandu-se lui Dumnezeu-autorul adauga,obiceiul tuturor iudeilor – , se inhamau iarasi la citirea si lamurirea fiecarui pasaj din Scriptura…” Cat despre locatia traducerii, acelasi document ne precizeaza: ”in fiecare zi se adunau in locul acela tare placut, deopotriva linistit si luminos, si lucrau ce aveau de lucrat.” Traducerile au durat saptezeci si doua de zile, hotarate parca dinainte de providenta divina. Si textul scrisorii conchide clar: ”Fiindca traducerea a fost facuta in chip frumos si sfant si cu toata luarea aminte, e bine ca ea sa ramana asa si sa nu sufere nici o schimbare.” Se pare ca aceasta a fost decizia luata de comun acord de catre toti membrii marcanti ai diasporei evreiesti alexandrine, nu in ultimul rand de preotii, carturarii si autorii traducerii.

Oficial, la Alexandria s-au tradus primele cinci carti ale lui Moise sau Pentateuhul, opera fiind continuata ulterior in diverse locatii. Septuaginta cuprinde 53 de carti, cu unele suplimente neincluse in canonul ebraic precum Bel si dragonul, Suzana, Iudit, Tobit. Cartile au fost grupate in trei categorii, astfel: 1.Cartile masoretice iudaice traduse in greaca, 2.Cartile deuterocanonice, care nu figureaza in canonul ebraic, dar care au un antecedent evreiesc si 3.Cartile apocrife (fals atribuite autorului, de exemplu Cartea lui Enoh), care nu figureaza nici in versiunea greaca, nici in cea ebraica, decat folosite ca citate izolate de Sfintii Parinti.

Pentru cititorii nostri se cuvine sa precizam faptul ca Septuaginta a fost foarte bine receptata in mediile evreiesti post-alexandrine si, mai tarziu, in Biserica crestina primara, unde a circulat in diverse traduceri: siriaca, copta, armeana. Contradictiile doctrinare dintre iudaism si crestinism au facut ca ea sa fie treptat abandonata de evrei in urma deciziilor rabinice de la Yamnia, insa s-a bucurat de un interes deosebit la Sfintii Parinti din Rasarit, fragmente importante fiind citate in operele lor.Marea Biserica a Rasaritului a adoptat-o in cult, in Apus preferandu-se traducerile latine, dar se pare, tot dupa originalul grecesc. Reforma Protestanta din sec. al XVI-lea si miscarile neoprotestante tarzii, alaturi de secte, au eliminat total Septuaginta, preferand versiunea ebraica, raspandita, asa cum aminteam in prima parte, in diverse traduceri falsificate spre a atrage prozelitii naivi in credinta.

Biserica noastra stramoseasca a perpetuat Septuaginta si, in timpurile moderne s-au incercat, de catre persoane autorizate, re-traduceri si re-vizuiri cat mai aproape de frumusetea textului original alexandrin. Amintim efortul enciclopedic al I.P.S.Bartolomeo Anania, Arhiepiscop al Vadului Clujului si Feleacului de a fi tradus in romana foarte aproape de originalul grecesc textele vetero si neotestamentare, cu explicatiile teologico-stiintifice de rigoare. Deasemenea, cea mai noua traducere laica a Septuagintei, initiata de Fundatia Anonimul, sub patronajul dl.Andrei Plesu. Cartea a aparut recent, la editura Polirom sub coordonarea pr. Ioan-Florin Florescu. Intr-un articol viitor vom face o paralela istorico-lingvistica intre versiunea greaca si cea ebraica. (Sfarsit)

 

Te-ar mai putea interesa...